Pe vremea
în care Messenger
desena destinul progeniturilor noastre,
aşa cum Facebook-ul
ne porunceşte acum,
nouă, tuturor, eu
eram prinsă până
peste urechi cu
o lucrare cu
un termen limită
expirat, evident, cu o lună
înainte de a
mă apuca de
ea. Aşa că
scriam super încrâncenată
şi obosită la
serviciu, scriam acasă,
scriam în vizite
la prieteni şi cunoştinţe,
scriam, adică, oriunde
găseam un calculator
disponibil şi conectat
la internet.
Într-o seară,
mă strigă fiu-meu:
-
Vezi că plec afară,
dacă te duci
la calculator să
nu-mi închizi mess-ul
că-mi trimite cineva
nişte poze.
Ok,
mi-am luat bucuroasă mapa
cu materiale şi
m-am aşternut pe treabă.
Şi pe când
tastam eu voiniceşte
şi cu îndârjire,
bing, pe monitor
se deschide fereastra
de conversaţie:
-
sal
ce fc?
Eu
sunt o persoană
foarte politicoasă şi
foarte răbdătoare de
fel, dar nu
prea îmi ardea
de poveşti. Am lăsat-o
în bară şi
mi-am continuat munca.
Bing,
bing!
-
ce
nb nu vb
cu mine? Angie
sunt mno...
Nu era nicio
scăpare, aşa că
am hotărât să
iau taurul de
coarne:
-
Scuze,
dar nu e
Vlad. Sunt mama
lui şi am
treabă la calculator.
O să-i spun
că l-ai căutat.
Pauză. Şi iar bing,
bing!
-
iti bati
joc de mn? nu
te cred. babele
nu se ştiu
la calc. nai
web?
Brusc,
mi s-a luminat
ziua. Ce lucrare, ce
termen limită... stai
numai să găsesc
cum dau drumul
la camera web
şi vezi tu
după-aia. Pornesc drăcia
aia care arăta figurile
în reluare şi
mă poziţionez, total
relaxată, în raza
ei de acţiune.
Linişte.
Şi bing, bing-ul
apare într-un final!
-
mda aşa
e. esti măsa!
ceau!
Mai e
nevoie să spun
că întreg semestrul,
colegii de serviciu
îmi strecurau te ştii
la calc, babo, ori de
câte ori mă
vedeau în faţa
monitorului? Nu cred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu