miercuri, 15 ianuarie 2014

Tu vei dormi mereu

"Se  scutură  salcâmii  de  toamnă  şi  de  vânt,
Se  bat  încet  din   ramuri,  îngână  glasul  tău...
Mereu  se  vor  tot  bate,  tu  vei  dormi  mereu."  
            O,  mamă,  zicea  Eminescu.  
            Zicea  acum,  demult  şi  nu-l  poţi  contrazice  nici   azi,  nici  mâine,  nici ...   nicicând.
            Mie  nu  mi-au  plăcut  niciodată  cântecele  sau  poeziile  despre  mamă.  Iremediabil,  toate  sunt  triste,  toate  plâng,  colorate  în  cenuşiu  cu  tuşe  de  negru  pe  pleoape.  Şi  cu  cât  am  respins  mai  tare  imaginea  unei  mame  dispărute,  cu  atât  mai  repede  a  semnat  moartea  condica  de  prezenţă  din  inima  mea.
             De  obicei,  despre  Eminescu  nu  vorbesc.  Eminescu  se  simte  şi   se  visează,  Eminescu  se  leagănă  la  piept  şi  se  dezmiardă  cu  inima  plină.
            Dar  acum...  Eminescu  s-a  născut  în   aceeaşi  lună  cu  mama  mea,  iar  mama  cânta  Pe  lângă  plopii  fără  soţ  ca  nimeni  alta.  Şi  recita  poeziile  sale  cu  sacra  convingere  că  nu  se  va  mai   naşte  altul  ca  el.
               Mă  strecor  printre  zile  şi  nopţi  purtând,  în  fiecare  buzunar  al  sufletului  meu,  imaginea  ultimei  sale  bătălii  pentru  viaţă.  O  văd  liniştită  şi  senină,  cu  ochii  închişi  pentru  totdeauna.  Pentru  totdeauna  în  fiecare  dimineaţă,  în  fiecare  după-amiază,  în  fiecare  seară.
                 Dar  azi  mi-am  amintit  de  cântecele  ei.  De  romanţele  şi  de  cântecele  populare  pe  care  le  iubea  atât  de  mult.  Avea  o  voce  plină,  caldă  şi  puternică  totodată.  Şi  cânta  când  gătea,  când  săpa  roşiile  în  grădină,  când  lega  la  vie,  cânta  când   tricota,  iarna,  ciorapi  şi   tipici  pentru  noi.
                 Eu  nu  ştiu  să  cânt,  nu  i-am  moştenit  talentul.  Eu  plâng.  Plâng  şi  ştiu  că  nici  de  acum  înainte  nu  voi  asculta  cântece  despre  mamă  şi  nu  voi  citi  niciodată  poezii  cu  şi  despre  mamă.
                  E  un  înţeles  prea  mare  pentru  orice  vers.
                 Chiar  nu  contează  genialitatea  cui  l-a  scris.