Cafenea am mai văzut eu, crede-mă!

-           Cami,  hai  mai  repede, că mi-e  frig!

-           Cami,  mi-am  uitat  blocul  de  desen  în  casă!

-           Camiii,  iar  nu  mi-a  pus  mami  Kinder  Bueno!  Îmi  cumperi  tu,  nu-i  așa?

-           Camiii,  dar  hai  odată,  că  întârzii  la  școală!

Ăștia  sunt  Darius  și  Yannis,  cei  doi  super,  mega,  supra - nepoței,  pe  care  trebuie  să-i  duc  în  fiecare  dimineață  la  școală  și  la  grădi.  Știți  cum  este  cu  nepoții,  nu? 

Vorba  lui  Coșbuc,  dragul  de  el:

Și  când  îi  văd

Mă  fâstâcesc,

Și  când  nu-i  văd

Mă-mbolnăvesc ... 

Adică,  îi  iubești  de  nu  mai  poți,  îi  răsfeți  până  la  extrem,  mori  de  inimă  rea  dacă  nu-i  vezi  două  zile,  dar  și  când  îi  vezi ... nu  mai  există  în  toată  lumea  asta  niciun  medicament  sau  unguent  inventat,  sau  pe  cale  să  fie  inventat,  care  să–ți  ostoiască  durerile  de  șale,  de  genunchi  și  de  glezne  pe  care  ți  le-au  declanșat.  Ține  pasul  cu  ei,  dacă  poți,  frate,  că  generațiile  astea   se  nasc  direct  pe  modul  turbo,  fără  mai  încet,  maică,  în  vocabular.

Reușesc,  cu  chiu  cu  vai,  să-i  urc  în  mașinuța  mea,  îi  poziționez  pe  bancheta  din  spate,  închid  ușile  și  le  deschid  de  câte  două  ori,  să  fiu  sigură  că  funcționează  bine  și  nu-i  pierd  pe  drum,  îmi  fac  cruce  cu  limba  și  dau  cheie.

-                      Cami,  depășește-o  pe  aia  roșie, că  merge  prea  încet!  Când  o  să  fiu  eu  pilot  de  curse ... visează  Darius.

-                     Nu  tu,  eu  mă  fac  pilot  de  curse,  se  încruntă  Yannis.  Spune-i,  Cami,  nu-i  așa?

-          Gata,  gata,  amândoi  vă  faceți!

-          Nu  mai  ajungem  odată,  că  m-am  plictisit?!

-          Camiiii,  eu  am  răbdare,  nu-i  așa?  Spune-i  tu,  Cami,  nu-i  așa?

Doamne -  iartă-mă,  dar  de  multe  ori  m-am  gândit  că  mamă-sa  i-a  pus  numele  greșit.  În  loc  de  Yannis,  ar  fi  trebuit  să  se  numească  Nuiașa?.

Într-un  final,  am  ajuns  și  noi  în  fața  școlii  și  a  grădiniței.  Norocul  meu  că  sunt  amândouă  în  aceeași  curte,  că  altfel  mi-ar  fi  mâncat  urechile  încă  o  bună  bucată  de  timp.  Ce  contează  dacă  sunt  amândoi  în  mașină  sau  numai  unul  dintre  ei?  Sonorizarea  este  la  fel  de  bine  asigurată  în  ambele  cazuri.

Pupici,  brațe  nerăbdătoare  aruncate  rapid  pe  după  gâtul  meu,  ușa  trântită  cu  violență  și  pa,  am  scăpat  de  ei  pentru  câteva  ceasuri.  Dragii  mei,  dragi,  parcă  m-a  luat  deja  cu  dor  pe  la  colțul  ochilor!

În  fine,  ca   să  fie  dimineața  completă,  când  să  plec,  iaca  poznă,  pană  de  cauciuc.  Nu  strică  niscaiva  plimbare  pe  jos  dimineața,  pe  răcoare,  mă  gândesc  eu  cu  năduf,  complet  incapabilă  să  rezolv  problema.  O  să  sun  la  service  să  vină  să-mi  repare, până  la  prânz,  roata  cu  bucluc,  să-mi  pot  duce  îngerașii  acasă. 

-                      Tanti  Cami,  alo,  tanti  Cami!  strigă  o  voce  de  femeie,  habar  n-am  din  ce  direcție.  Parcă  de  prea  multe  ori  se  rostește  numele  meu  dimineața,  zău  așa,  o  să-l  raportez  la  Monitorul  Oficial,  ca  să  mi-l  schimbe  ăia  în  ceva  imposibil  de  pronunțat.  Tanti  Cami,  aici  sunt!

M-am  dumirit  eu  cam  din  ce  parte  vine,  dar  nici  nu  cunosc  pe  nimeni  care  să  fie  posesor  de  asemenea  bijuterie  de  mașină  ca  aia  de  la  care  se  vede  o  mână  scoasă  pe  geam,  ce  flutură  amarnic  și  insistent,  încercând  să-mi  capteze  atenția.  Ridic  din  umeri  și  dau  să  plec  mai  departe. 

Nu  fac  doi  pași,  însă,  și  un  bolid  alb-perlă,  se  așază  cuminte,  aproape  fără  zgomot,  perfect  aliniat  lângă  bordură,  în  fața  mea.  Mda,  Honda,  apuc  eu  să  citesc,  înainte  să  fiu  luată  aproape  pe  sus,  pupată  strașnic  pe  amândoi  obrajii  și  lăsată  năucă  înapoi,  cu  picioarele  pe  trotuar.

-                      De  când  nu  v-am  văzut,  tanti  Cami!  Tot  tânără  și  frumoasă,  minte  ea  cu  nonșalanță.

-                     Mulțumesc  de  compliment,  și  tu  tot  gură-multă  și  exagerată,  ca  de  obicei,  Andreea!  Ce  cauți  pe  aici?

-                     Mi-am  adus  și  eu  copilul  la  grădi,  că  azi  sunt  liberă.  Vreau  să  dau  o  tură  prin  oraș  până  la  prânz  și  apoi  vin  după  el.  Asta  e  mașinuța  dumneavoastră?  Vreți  să  vă  schimb  eu  roata?

-                     Nu,  nu  stai  cuminte,  că  rezolv  eu.  Dacă  nu  te  deranjez,  poate  mă  duci  și  pe  mine  până  acasă,  că  ...

-                     Dar  cum  să  nu,  imediat!  Dar,  mai  bine,  nu  vreți  să  bem  o  cafea  amândouă,  să  mai  depănăm  amintiri,  dacă  nu  vă  grăbiți?

-                     Eee,  maică, dacă  mă  plimbi  și  pe  mine  cu  minunea  asta  pe  roți,  se  schimbă  povestea.

Și  uite-așa,  pe  nepusă-masă,  mă  cațăr  și  eu  în  noua  Honda  CR – V Hybrid,  după  cum  am  aflat  chiar  din  gura  proprietarei.

-                      Și  cum  ai  ajuns,  maică,  să  conduci  tu  asemenea  mașină,  nu  ți-e  greu?  că  pare  așa  de  voluminoasă  și  de  dificil  de  manevrat! mă  pomenesc eu  vorbind,  ca  să  nu  tac. 

-                     Nici  vorbă,  vine  răspunsul.  Pentru  o  astfel  de  mașină,  este  important  să-ți  adaptezi  stilul  de  condus.  Cât  o vezi  de  mare,  este  mult  mai  simplu  să  mergi  cu  ea  decât  cu  cea  a  dumneavoastră,  de  exemplu.  Tehnologia Honda  Hybrid  presupune  dual  motor,  adică  un  motor  pe  benzină  amplasat  în  față  și  bateriile din  spatele  mașinii,  care  oferă  energia  necesară  funcționării  celor  două  motoare  electrice.  Acest  lucru  îi  oferă  un  start  lin,  dar  direct  la  plecarea  de  pe  loc.  Dacă  faci  drumuri  scurte -  acasă,  loc  de  muncă,  acasă  -  și-ți  încarci  bateriile  de  la  un  distribuitor  care  are  o  rețea proprie  producătoare  de  energie,  mașina  nu  va  emite  deloc  substanțe  poluante  în  aer.  Dacă  ai  grijă  de  baterii  și  de  încărcarea  lor  corespunzătoare,  se  reduce  simțitor  consumul  de  carburant.  Deci,  bani  mai  puțini  cheltuiți. 

Taxele  sunt  mai  mici  pentru  proprietarii  de  mașini  hibrid,  impozitul  redus  simțitor,  iar  când  am  cumpărat-o,  am  beneficiat  de  un  ecotichet  în  plus  de  la   stat  prin  programul   Rabla  Plus,  varianta  hybrid  fiind  singura  care  se  califică  pentru  acest  program. Gândiți-vă  că  este  dotată  cu  sistem  de  asistență  la  frânarea  de  urgență,  foarte  important  pentru  mine,  care  frânam  brusc  din orice  și  oricând.  Are  sistem  de  avertizare  coliziuni  frontale,  sistem  de  prevenire  a  coliziunilor,  limitator  de  viteză  inteligent,  de  avertizare  unghi  mort  și  trafic  lateral,  precum  și  sistem  de  deschidere  selectivă  a  ușilor.  Nu  mai  duc  grija  copilului  meu  neastâmpărat,  care  umblă  pe  la  încuietoarea  de  la  ușă.

-                     Până  aici  am  înțeles, reușesc  eu  să  respir,  dar  parcă  nu-mi  vine  să  cred. Am  văzut  că  nu te-ai  uitat  deloc  în  spate,  când  ai  ieșit  din  parcare  și  așteptam  din  clipă  în  clipă  să  lovești  mașina  din  spate. 

-                     Nu  vă  fie  teamă, că  are  senzori  de  parcare  față/spate  și  cameră  video  pentru  mers  înapoi.  V-am  spus  deja  că  este  foarte  ușor  de  condus. 

-                     E  cald și  bine  înăuntru,  recunosc.  Ce  mult  m-ar  ajuta  pe  mine  iarna,  că  nepoții  mei  dârdâie  de  frig  până  mi  se  încălzește  mie  motorul.

-                     Scaunele  din  față  și  bancheta  din  spate  sunt  încălzite.  Și  volanul,  de  asemenea. 

-                     Volanul? Doamne,  ce  mișto,  că  toată  viața  am  suferit  de  extremități  înghețate.  Câteodată,  nici  să  îndoi  bine  degetele  pe  volan  nu  pot  și,  de  aceea,  evit  cât  pot  să  plec  dimineața  devreme.  Doar  în  cazuri  extreme,  ce  să  fac!

-                     Scaunul  șoferului  și  unul  pentru  un pasager  au  suporturi  lombare,  deci,  adio,  dureri  de  spate. 

-                     Tu  ești  sigură  de  ce  spui?  Că  pare  făcută  anume  pentru  oameni  ca  mine,  ca să  le  înfrumusețeze  și  ușureze  viața.  Mai  spune,  că-mi  place.  Bașca,  atmosfera  asta  de  palat  din  interior:  tapițerie  fină,  din  piele  de  bună  calitate,  lumini  ambientale  și  în plafon,  și  la  uși,  chiar  și  sistem  audio  Premium  cu  9  difuzoare,  după  cât  văd  și  mă  pricep  și  eu.

-                     Și  comenzi  audio  pe  volan,  și  navigație  Garmin   integrată  ...

-                     Auzi,  maică, tu  mai  ai  casă? Vreun  apartament,  ceva?

-                     Sigur  că  am  casă,  ce  vorbă-i  asta,  tanti  Cami?  Nu  mai  știți  că  stau  în  bloc  cu  părinții  mei,   doar  la  etaje  diferite?

-                     Păi,  cu  asemenea  bijuterie  de  mașină,  nu-ți  mai  vine  să  te  dai  jos.  Nu-ți  mai  trebuie  nimic,  zău  așa!  Și  de  unde  ai  știut  tu  de   ea și  de  dotările  ei?  Sau  a știut  soțul  tău?

-                     Amândoi.  Am  căutat  oferte  Honda,  am  studiat  atenți  aproape  toate  modelele  Honda  și  abia  apoi  ne-am  hotărât. 

-                     Tare  bine  ne-ar  prinde  și  nouă  una,  mai  ales  omului  meu,  care  circulă  zile  întregi  prin   locuri   greu  accesibile,  de  multe  ori  la  urgență,  că  sare  în  mașină  direct  din  pat,  ori  de  câte  ori  este  sunat  de  la  serviciu. Cum  ziceai  că-i  zice?

-                     CR-V   Hybrid.  Honda  România, tanti  Cami, dacă  vrei  să  cercetezi.  Uite,  am  ajuns  la  cafeneaua  mea  preferată.  Vrei  să  bem  o  cafea?

-                     Da,  dar  în  mașină,  nu  în  cafenea.  Cafenea  am  mai  văzut  eu,  crede-mă!

Articol  scris  pentru  SuperBlog  2019

Clorocalcin sau Puterea Naturii?

       

       

         M-am  trezit  tremurând,  transpirată  toată.  Am  dat  fuga  la  baie,  să  mă  privesc  atent  în  oglindă  și  am  răsuflat  ușurată.  Off,  n-a fost  decât  un  vis  urât.

     Se  făcea  că  încercam  să  mă  spăl  pe  față,  iar  fața  mi  se  zbârcea  din  ce  în  ce  mai  tare,  stafidindu-se  și  uscându-se,  de  ajunsesem  să  arăt  exact ca o  vrăjitoare  din  desenele  animate  pe  care  le  vizionasem  cu  nepoțica  mea  în  seara  anterioară.  Bineînțeles  că  m-a  apucat  urlatul  și  alergatul  de  nebună  prin  toată  casa,  până  când  am  obosit  și   m-am  trezit  buimăcită  și  speriată  de  moarte.

            Păi,  da,  asta  chiar  se  poate  întâmpla,  dacă  refuz  cu  încăpățânare,  în  continuare,  să  recunosc  că  mi  s-au  cam  adunat  ani  mulți  prin  buzunare.

            Când  ești  tânăr,  este  extrem  de  ușor   să-ți  faci  anumite  obiceiuri  de  care, mult  mai  târziu,  la  vârsta  maturității  depline,  să  nu  te  mai  poți  debarasa.  Când  ești  tânăr,  este  extrem  de  ușor  să-ți  închipui  că  așa  vei  fi  pe  vecie,  ocolit  de  spectrul  bătrâneții  și  al  neputinței.  Cred  că  este  binevenit,  din  când  în  când,  câte  un  vis  din  ăsta,  cum  îi  zice?  aaa,  premonitoriu,  ca   să  ne  mai  dezmeticească.

            Am  fost  blagoslovită  cu  un  ten nepretențios,  fără  pete,  fără  puncte  negre,  fără  coșuri.  Nici  măcar  în  adolescență  nu  m-am  confruntat  cu  asemenea  probleme.  Țin  minte  că  o colegă  de  clasă,  printr-a  opta,  dezvoltase  o  alergie  puternică  și  urma  un  tratament  medicamentos  care  conținea  și  Clorocalcin.  Ca  să  o  convingă  să  înghită  Clorocalcinul  ăla  cu  gust  de  fiere  și  miros  de  ou  clocit,  mama  ei  îi  spusese  că  îi  va  face  fața  frumoasă  și  luminoasă  pentru  toată  viața.  Și,  ce  să  vezi,  minune, toate  fetele  din  clasă  ne-am  cumpărat,  pe  furiș,  Clorocalcin  pe  care-l  înghițeam,  stoic,  în  pauza  mare,  convinse  că  ne  vom  transforma,  peste  noapte,  în  adevărate  zâne  ale  frumuseții  veșnice.

            Am  folosit,  odată  trecut  episodul  ăsta,  o  loțiune  astringentă  care,  în  primii  ani  a  dat  roade  dar,  mai  târziu  a  început  să-mi  usuce  foarte  tare  fața.  Și  iar  am  încercat,  după  ureche,  diverse  emulsii  și  creme,  cu  rezultat imediat,  dar  de  scurtă  durată.  După  cum  spuneam,  anii  s-au  întrecut  să  se  bulucească  peste  mine,  așa  că  am  început  să  visez  urât,  ca  un  semnal  de  alarmă  declanșat  de  bietul  meu  ten,  atât  de  aspru  încercat.

 

            Bun,  când  am  o  problemă  de  rezolvat, încerc  să-mi  pun  ordine  în  priorități  și  să  caut  soluții  chiar  în  enunțul  acesteia.  E  toamnă  frumoasă,  cu  frunze  ruginii  așternute  la  picioare,  cu  oleacă  de  brumă  dimineața  și  cu  încercări  timide  de  soare  după-amiaza.  Dar  se  întunecă  repede,  mult  prea  repede  pentru  mine,  dacă  mă  întreabă  cineva,  iar  cheful  meu  de  activități  solicitante,  afară  sau  înăuntru,  se  reduce  dramatic,  tocmai  către  cota  zero.  Așa  că  apelăm  la  altfel  de  nutrițienți  și  posibilități  de  vitaminizare,  în  afară  de  atât  de  necesarele  raze  de  soare.  Natura,  săraca  de  ea,  ne  oferă  tot  timpul,  indiferent  de  anotimp,  soluțiile  ideale.  Fructe,  legume,  sucuri  naturale  și  îndemnuri  repetate  de  hai  afară,  la  zăpadă!  Zău  că  este  cea  mai  înțeleaptă  povață -  chemare   dintre  toate  pe  care  le-am  auzit!

            Și  dacă  întreg  corpul  beneficiază  de  pe  urma  ingredientelor  naturale,  de  ce  ne-am  priva  tocmai   tenul,  cartea  noastră  de  vizită?  Trebuie  să  existe  și  pentru  el,  săracul,  ceva.  Și  mi-am  amintit  că  mama,  înțeleaptă  cum  era,  în  timp  ce  eu  înghițeam  Clorocalcinul  ăla  brrr!,  ea  folosea,  senină,  o  cremă de  la  Farmec.  De  la  ea  am  moștenit  eu  tenul  curat  și  luminos,  doar  că  ea  și  l-a  păstrat  la  fel  până  în  ultima  clipă.

            Și,  uite  cum  m-am  transformat  eu  într-o  vestală  care  invocă  puterea naturii,  slujitoare  credincioasă  pe  altarul  Gerovital  Plant,  gamă  care  are  la  baza  produselor  sale  de  îngrijire  ingrediente  de  origine  naturală  în  proporție  de  până  la  91%,  creată  special  pentru  tenul  normal  și  mixt.  Gama  prezintă  o  inovație  majoră  și  anume  complexul  Poliplant Microbiom  Protect,  format  din  Equibiome  și   un  complex  natural  de  plante  din  flora  locală.  Mi-a  trebuit  ceva  timp  să  înțeleg  că  microbiomul  pielii  reprezintă  totalitatea  bacteriilor  bune  și  a  celor  rele  de  pe  suprafața  pielii.  Equibiome  ăla  este,  de  fapt,  nimic  altceva  decât  un  extract  de  brusture,  care  păstrează  intacte  calitățile  naturale  ale  plantei.

            Beneficiile  apei  micelare  le cunosc  și  le  folosesc  de  ani  buni,  pentru  curățarea  sebumului,  a  impurităților  și  a  machiajului.  Peste  toate  acestea,  purifică  și  restabilește  echilibrul  natural  al  pielii. Iar  odată  curățarea  completă,  am  căutat,  în  primul  rând,  o  cremă  hidratantă,  conștientă  de  setea  neostoită  a  bietului  meu  ten.  Și  am  găsit,  evident,  pentru  că  gama  mai  sus  menționată  acoperă  nevoi  diverse,  prin  produse  diverse. 

            Crema  hidratantă  Poliplant  Microbiom  Protect  menține  un  nivel  optim  de  hidratare,  iar  prin  aplicarea  ei  zilnică  contribuie  la  creșterea  consumului  de  oxigen  la  nivelul  celulelor  și  diminuarea  reacțiilor  alergice.  Parcă  ar  fi  fost  special  concepută  pentru  mine,  nu-i  așa?

            

         Și,  la sfârșit,  răsfățul  suprem,  Crema  Anticearcăn Antirid  Microbiom  Protect,  pentru  pielea  din  jurul  ochilor,  care  devine  mai  fermă,  se reduc  cearcănele  și  se  diminuează  ridurile. 

            E  toamnă  frumoasă,  cu  frunze  ruginii  așternute  la  picioare,  cu  oleacă  de  brumă  dimineața  și  cu  încercări  timide  de  soare  după-amiaza.  Poate  să  fie,  ce  ziceți,  nu-i  așa  că  sunt  o  adevărată  zână a  frumuseții?

            Articol  scris  pentru  SuperBlog  2019