vineri, 11 octombrie 2019

Doi nepoți și un low - cost






-           Cami,  vine  bunuʹ  mâine  acasă,   știai?
-                      Da,  știam,  că  eu  i-am  luat  biletul  de  avion,  răspund  eu,  fără să-mi  întorc  privirea  spre  Darius  și  Yannis,  nepoții  mei, ocupată  fiind   cu  niscaiva  treburi  gospodărești.
Pentru  ei,  eu  sunt  Cami.  Omul  meu  este  bunu.  Dacă-i  întrebi  de  ce  nu-mi  spun  și  mie  bunică,  dau  din  umeri.  Așa  m-au  pomenit  ei pe  mine,  așa  i-au  auzit  pe  toți  cei  din  jur  strigându-mă  și,  probabil,  li  s-a  părut  amuzant.  Nu  mă  supăr  ba,  dimpotrivă,  mi-e  drag  să-i  aud.  S-or  corecta  ei  când  vor fi  mai  mari, presupun,  până  atunci,  însă,  interogatoriul  continuă:
-           Cum  adică,  tu  i-ai  luat  biletul  de  avion?  El  cu ce  mai  vine  acasă?
-          Cu  avionul.
-          Fără  bilet?
-          Păi,  are  bilet, nu  ți-am  spus?
-          Ai  zis  că  tu  l-ai  luat,  rămâne  Darius  nedumerit.  Adică  biletul  e la  tine?
-                      Maaamiii,  începe  Yannis,  cel  mic  să  bâzâie,  nu  mai  vine  bunuʹ  că  i-a  luat  Cami  biletul!
-                      Nu-i  la  mine, măi,  pămpălicilor,  e  la  el.  Adică,  eu  l-am  cumpărat  online  și  i l-am  trimis, că  el  nu avea  timp.  Vine,  vine,  n-aveți  grijă.
-                      Și  ne  aduce  cădouri?  insistă  Yannis,  liniștit  de-acum  în  problema  biletului.
-                      Nu  știu,  depinde  ce  bagaje  are,  dacă  are  loc,  mă  mănâncă  limba  și  pe  mine,  inconștientă  fiind  de  impactul  pe  care-l  au  vorbele  mele  asupra  lor.
-                      Păi,  avionul  nu  este  mare?  Cum  să  nu  aibă  loc  motocicleta  și  mașina  de  pompieri,  în  ditamai  avionul?  nu  se  dau  ei  bătuți.

foto  din  arhiva  personală

M-am  șters  pe  mâini,  m-am  trântit  pe  scaunul  din  bucătărie  și  m-am  apucat  să  fac  educație  socială  cu  cei  doi  năpârstoci:
-                       Bunuʹ  vine  cu  un  zbor  low-cost   și  bagajul  acceptat  este  destul  de   neîncăpător  pentru  tot  ceea  ce  vreți  voi  să  vă  aducă:  și  jucării,  și  praline,  și  adidași  cu  echipa  de  la  Dortmund!
-             Ce  înseamnă  ou-cos? ochișorii  de  mărgele  ai  lui  Yannis  s-au  fixat  asupra  mea  și  mi-am  dat  seama  că  ce-și  face  omul  cu  mâna  lui  se  cheamă  n-ai  decât  să  dai  explicații,  Cami,  dacă   n-ai  avut  lacăt  la  gură. 
-                      Acum  câțiva  ani,  biletele  de  avion  erau  foarte  scumpe  și  oamenii  nu-și  permiteau  să  le  cumpere.  Călătoreau  doar  cu  trenul  sau  cu  autobuzul,  dar,  uneori,  erau  necesare  câteva  zile, ba  chiar  câte  o  săptămână  ca  să  ajungă  la  destinație.  Și  atunci,  companiile  aeriene,  adică  cei  care  se ocupă  cu  avioanele,  am  tradus  eu,  au  pus  la  punct un  sistem  în  care  biletele  să  fie  mai  ieftine,  să  călătorească  mai  mulți   oameni  cu  avionul  și  să  ajungă  mai  repede  acasă,  la  nepoți,  cu  cadouri.
Recunosc,  am  fost  tare  mândră  de  explicațiile  mele  și  foarte  convinsă  că  i-am  dat  de  capăt.  Rău,  foarte  rău am  fost  convinsă.
-                       Cum  adică  bagaj  acceptat?  Unde  intră  bagajul?  Avionul  are  portbagaj ca  Fordul  lui  tati?  Darius  este  la  școală,  nu  la  grădi,  ca  frate-său,  așa  că  vorbește  corect,  dar,  din  păcate  pentru  mine,  tot  atât  de  mult.
-                      Are  un fel  de  portbagaj,  dar  trebuie  să  plătești  în  plus  dacă  vrei  să  pui  acolo  un  bagaj  mai  mare.  În  schimb,  poți  lua  un  bagaj  de  mână,  unul  mai  mic,  gratis,  pe  care  să-l  pui  cu  tine  în  cabină.
-                      Cât  de  mic?
-                     Fix cât  tine,  Yannis,  când  te-a  adus  barza,  adică  55x40x20.



-                     Un  bebe  de  bagaj,  mormăie  el,  construind  un  castel  din  piese  Lego, așezat  turcește  pe  covor.
-                     Da,  cam  așa  ceva.  Ei  bine,  trebuie  să  vă  mai  spun  că  o  cursă  low-cost  înseamnă  că  avionul  va  zbura  fără  oprire,  fără  escală  se  zice,  iar  bunuʹ  va  ajunge  mai  repede  în  țară  decât  cu  un  avion  obișnuit,  care  face  curse  mai  lungi  și  se oprește  și  în  alte  aeroporturi. 
-                     Hm,  de  ce  nu  a  plecat  mai  repede  de  acolo,  să  ajungă  aici  azi,  nu  mâine?
-                     Pentru  că  aceste  zboruri  au  program  limitat.  Ăsta  este  unul  dintre  dezavantaje,  să  știți.  Și  se  poate  să  mai  și  întârzie,  pentru  că  un  singur  avion  face  mai  multe  curse  pe  zi.
-                     Nu  se  strică?  Eu  m-am  jucat  prea  multe  zile  cu  aceeași  mașinuță  și  i-au  căzut  roțile.
-                     N-avea  grijă,  nu  se  strică.
-                     De  unde  are  bunuʹ  bebe  de  bagaj?  nu  se  lasă  Yannis.  Că  geamantul  vostru  ăla  de  după  dulap  e  mare-mare,  cât  tine  de  mare.
-                     Mai  știi  că  ți-am  spus  că  am  cumpărat  biletul  de  pe  internet?  Ei  bine,  există pe  internet un  magazin  care  vinde  bagaje  de  avion  și  accesorii  de  călătorie,  numit  Travelkit.   De  obicei,  bunicul  merge  cu  Wizz  Air  și  atunci  i-am  cumpărat  bagaje  de  mână  Wizz  Air,  ca  să  nu  aibă  probleme  la  aeroport. 



-                     De  ce  nu  ai  cumpărat  două?
-                     De  ce  două,  ce  să  facă  cu  ele?
-                     Unul  în  cabină  și  altul  la  picioarele  lui.  Ai  uitat  când  am  venit  de  la  țară și  a  pus  tati  o  geantă  în  portbagaj  și  una  la  picioarele  noastre,  sub  banchetă?  Dacă  avea  două  bagaje,  putea  să  aducă  mai  multe  cădouri.  E  vina  ta,  să  știi!
-                     Tocmai  ți-am  spus  să  nu  are  voie  decât  un  bagaj  mic  și,  oricum,  nu  are  loc  la  picioare.  Din  păcate,  cursele  astea  au  spațiile  dintre  scaune  mai  mici,  ca să  încapă  mai  multe  rânduri  de  scaune,  deci  mai  mulți  oameni. 

foto din  arhiva  personală

Vreo  câteva  secunde  a  domnit  liniștea.  O  liniște  adâncă,  binefăcătoare  ca  o  mângâiere  de  catifea,  dar  care  știam  din  experiență   că  nu  aduce  nimic  bun.
-                     Dacă  nu  au  loc  la  picioare,  de  ce  nu-i  lasă  cu  bagajele  în  brațe?  Că  bunuʹ  e  puternic,  îl  poate  duce,  că  și  pe  noi  ne-a  luat  în  brațe  pe  amândoi  odată.
-                     Cami,  ce  înseamnă  sistem  cu  bilete  mai  ieftine?

 Articol  scris pentru  SuperBlog  2019



miercuri, 9 octombrie 2019

Copilotul meu surpriză


            Adolescentul  meu  din   dotare  nu  se  urcă  în  mașină  dacă  eu  sunt  șoferul.
            Zice:
-           Dacă  nu  știai,  tinerii  din  ziua  de  azi  iubesc  viața.
-          Ce  vrei  să  spui,  că  noi,  tinerii  de  ieri,  nu?
-                      Păi  dacă  ai  fost  atunci  cum  ești  și  acum,  adică  pilot  de  curse  și  în  parcarea  din  fața  blocului,  sigur  nu  ai  dat  doi  bani  pe  siguranța  ta  și  a  celorlalți  participanți  în  trafic.
-          Copile,  eu  cu  asta  mă  ocup!
-          Ocupă-te  sănătoasă,  că  până  iau  carnetul,  eu  mă  duc  cu  tata  în  mașină.
Odată  ce  am  clarificat  acest  aspect,  m-am  liniștit. Dă-mi,  Doamne,  înțelepciune  să  accept  ceea  ce  nu  pot  schimba  și  determinare  să  dobor  recordul  de  viteză  la  celebrul   circuit  Nurburgring,  în  proaspăta  mea  ipostază  de  pilot  al  noului  model  Honda  Civic  Type  R.




Acum,  ca  să  fiu  sinceră  până  la  capăt,  vă  spun  pe  cuvânt  de  onoare:  iubesc  viteza  maximă,  iubesc  să  mă  ”înfig”  în  scaun  când  îmi  alunecă,  doar  din  întâmplare,  jur,  piciorul  pe  accelerație,  sau  să  le  văd  figurile  celor  din  echipă  mai  luminoase  decât  artificiile  de  Anul  Nou,  asta  însemnând  că  am  mai  doborât  un  record  de  viteză.  Dar  habar  n-am  de  mecanică.  Pentru  mine,  partea  asta  seamănă  cu  hieroglifele.  Ba,  dacă  mă  gândesc mai  bine,  s-ar  putea  ca  ele  să  aibă  un  pic  de  logică.  Și,  ca  să  vă  scutesc  de  un  efort  intelectual  prea  mare,  vă  anunț  că  da,  se  poate  pilot  fără  cunoștințe  de  mecanică,  pentru  că  am  lângă  mine  o  echipă  cu  un  bagaj  de  cunoștințe  capabil  să  înlocuiască  golurile  mele  și  un  copilot  de  excepție,  care  nu  numai  că  rezistă  unui  adevărat  zbor  deasupra  pistei,  dar  mă  mai  și  ghidează pe  circuit.
Dincolo  de  o  pasiune  nebună  pentru  viteză,  un  alt  element  foarte  important  care m-a  convins  să  accept  această  misiune,  pentru  că  circuitul  de  la  Nurburgring  nu  este  deloc  ușor,  este  chiar  mașina  în  sine.  Oameni  buni,  interiorul  este  ca un  mic  palat,  unde  mă  simt  ca o  regină:  scaune  din  lumea  curselor,  materiale  delicate  la  atingere,  cadrane  de  bord  prietenoase,  clare  și  ușor  de  citit,  sistem  multimedia  Honda  Connect  cu  ecran  touchscreen  de  7ʺ  și  navigație  Garmin  integrată.  





Ce  mai,  modele  Honda  de  excepție,  la  Honda  România.



Tolănită  în  fotoliul  meu  vișiniu,  cu  picioarele  agățate  pe  spătar,  rememorez  ziua  de  azi,  prima  mea  zi  de  antrenament  pe  circuit,  înainte  de  marea  bătălie  pentru  supremație.
Am  urcat  în  mașină  un  pic  emoționată,  recunosc,  încercând  să  par  ”bărbată”  până  la  capăt.  Copilotul  meu,  ia-l  de  unde  nu-i.  O  fi  adormit  înapoi,  și-o  fi  ars  limba  cu  cafeaua  prea  fierbinte,  o  fi  uitat  unde  este  pista,  la  cât  este  de  aiurit,  mă  rog,  vine  el,  nu-mi  fac  griji,  că  întotdeauna  a  venit, chiar  și  în  ultima  secundă.  Dau  să-mi  prind  centura  și  ...
-                       Ptiu,  ce  m-am  speriat!  Mi-a  rămas  inima  în  gheată și  mai  multe  nu!  Cine  pisici  albastre  ești  tu?
-                      Hmmm,  așa  se  vorbește  acum?  Nu  se  mai  salută  oamenii  când  se  întâlnesc,  mai  ales  prima  oară?
-                      Aici  ai  dreptate,  trebuia  să  saluți,  că  tu  ai  urcat  în  mașină  după  mine.  Și,  totuși,  cine  ești?
-                      Bună  dimineața,  sunt  noul  tău  copilot  Leonardo  da  Vinci.  Sper  că  ai  auzit  de  mine.
-                      Măi,  să  fie,  după  plete  și  haine  tind  să  te  cred,  dar,  să  revenim  cu  picioarele  pe  pământ,  despre  ce  vorbim  aici?  Ai  murit  acum  vreun  milion  de  ani,  cel  puțin.
-                      Fix  cinci  sute  de  ani  în  luna  mai,  dar  mai  contează?!  Se  pare  că  știi  câte  ceva  despre  mine  și  nu  ar  trebui  să  te  mire  nimic.  Pe  când  eu  desenam  și  inventam  pompe  hidraulice,  mecanisme  cu  clichet  reversibile,  chiar  și  un  cavaler  mecanic,  de-i  spuneți  voi  acum  robot,  omenirea  nu  era  pregătită  nici  măcar  să  le  vadă,  dar  să  le  accepte. Cum  crezi  tu  că  aș  fi  rezistat  să  nu  dau  o  tură  cu  asemenea  mașină?  Când  mi-a  trecut  pe  la  ureche,  Honda  Civic  de  vânzare,  cu  ceva  timp  în  urmă  și  într-o  conjunctură  fără  importanță,   m-am  pus  pe  studiat.  Și, când  copilotul  tău  adevărat  a căzut  și  și-a  rupt  piciorul,  azi-noapte, vorbind  cu  mine  în  vis,  m-am  hotărât  imediat  să-i  iau  locul.  Asemenea  șansă  nu  ți  se  oferă  de  două  ori  într-o  veșnicie.  Eu  sunt  pregătit  de  marea  încercare,  tu  ce  mai  aștepți?



Mi-am  făcut  cruce  cu  limba  în  cerul  gurii,  am  închis  ochii  o  secundă,  i-am  deschis,  m-am  uitat  în  dreapta  și-n  stânga  în  speranța  că-mi  revin,  dar  nicio  șansă.  Leonardo  da  Vinci  stătea  impasibil  lângă  mine,  culmea,  cu  centura  de  siguranță  pusă  corect  și  cu  un  carnețel  cu  copertă  maro  în  poală.
O  fi  vreun  semn,  ceva,  asta  e,  să-i  dau  drumul  naibii  odată,  că  pierd  timpul  de  pomană.  Am  apăsat  butonul  de  pornire,  am  făcut  cu  mâna  celor  din  echipă  și  dusă  am  fost.
-                      Măcar  ai  o  idee,  cât  de  mică, despre  traseu?  îl  întreb  relaxată,  în  timp  ce pneurile  scrâșneau,  mușcând  din  asfalt.
-                      Tot  ce  vrei  să  știi  se  află  aici  și  aici,  răspunde  el,  arătând  fruntea  și  carnețelul  de  pe  genunchi.  Sunt  33  de  curbe  la  stânga  și  40  la dreapta  și  tu  tocmai  ai  trecut, un  pic  prea  strâns  pentru  gustul  meu,  de  primele.   Cam  scurtă  pista,  doar  vreo  5000  de  metri,  stai  un  pic,  fix  5200,  destul  pentru  a  găzdui  Marele  Premiu  de  Formula  1 al  Germaniei,  dar  îndărătnică și  periculoasă. 

sursa  foto: theautoexperience.ro

-                      Ți-e  frică,  nu-i  așa?  m-am  simțit  eu  răzbunată.
-                      Nu-ți  intră  deloc  în  capul  tău  ăla  ocupat  doar  cu  accelerația,  că  eu  știu  tot,  răspunde  el  sarcastic.  De  ce să-mi  fie  frică?  Fii  atentă  la  recapitulare,  poate  înveți  și  tu  câte  ceva:  e  full  de  tehnologii  de  siguranță,  în  traducere  liberă  pentru  căpcăuni  neștiutori  ca  tine,  înseamnă  sistem  de  avertizare  a  coliziunilor  frontale,  recunoașterea  semnelor  de  circulație  și  sistem  de  asistare  a  menținerii  benzii  de  circulație. 
-                      Tu  începi  să  mă  enervezi.  Știu  și  eu  câte  ceva, mai  ales  faptul  că  poate  accelera  de  la  0 la  100 km/h  în  5,8  secunde  și  poate  ajunge  la  o  viteză  maximă  de  272  km/h.  Are  prize  de  aer  față  și  difuzor  spate  care-i  îmbunătățesc  performanțele,  iar  pe  acoperiș  sunt  montate  deflectoare  inteligente  pentru  scurgerea  aerului  spre  spate.  Și  n-ai  văzut  tava  portbagajului,  impermeabilă  și  aderentă,  cu  logo  Type  R în  relief,  care-l  protejează  împotriva  murdăriei  și  micilor  accidente.
-                      Hai  că  mai  avem  un  pic,  cred  că  reușești  să  scoți  un  timp  bun,  după  cum  am  apucat  eu  să  socotesc. Poate  chiar  să-l  egalezi  pe  Niki  Lauda,  care  a  terminat  o  tură  în  6  minute  și  58  de  secunde.  Mi-a  plăcut  să-l  urmăresc  de-a  lungul  întregii  sale  cariere  și  mi-a  părut  rău  pentru  accidentul   suferit  chiar  aici,  la  Nurburgring.  Concentrează-te,  nu  frâna  brusc  că-i  udă  pista,  hai,  hai,  dă-i  bătaie,  încă  puțin,  taie  curba,  tai-o,  așa,  super,  uraaaaa!  Bravo,  mi-a  plăcut!
Ochii  mi  s-au  fixat  pe  cronometru  și  mi-a  venit  să  sar  direct  prin  capotă  de  bucurie:  timpul  meu  era  mai  bun  cu   3  secunde  față  de  predecesorii  mei!  Ușa  a  zburat  pur  și  simplu  în  lături  și  băieții  m-au  tras  de  pe  scaun:
-                       Ești  nebună,  super  timp  și  super  cursă!  Dacă  mergi  așa  și  în  concurs,  suntem  campioni.  Dar  ce-ți  veni  să  pleci  fără  copilot?  L-ai  lăsat  cu  gura  căscată,  pe  jumătate  echipat  și  ai  demarat  de  parcă  te  fugărea  un  ciclon  și  mai  multe  nu.
-                      Cum  adică?  Am  copilot,  n-am  fost  singură.  Uite-aici,  Leonardo  da  Vinci,  realul,  genialul,  inegalabilul  Leonardo  da  Vinci!  și  m-am  întors  fericită  spre  scaunul  din  dreapta.

Ce  să  vă  mai  spun?  Mi-au  luat  temperatura,  m-au  pus  la  poligraf,  mi-au  făcut  testul  pentru  schizofrenie,  dar  eu  știu  că  a  fost  adevărat.  A  fost  el,  marele  Leonardo  și  sunt  sigură  că  va  fi  și  mâine,  în  concurs.  Poate  că  apare  în  portbagaj,  cine  știe,  dar  mai  contează  unde?!

Articol  scris  pentru SuperBlog  2019