Pe-un colț de rai, pe-o gură de ... mă rog, cam așa ceva!

             Se  împlinesc,  iacătă,  patru  luni  de  când  renovez  apartamentul. 

După  ce  am  beneficiat  din  plin  de  avantajele  acestei  operațiuni:  o  inundație  epocală  în  baia  de-abia  terminată,  o  căzătură  de  proporții,  cu  mers  târâș  pe  toată  lungimea  holului  și  cu  capul înșurubat   printre  scândurile  patului,  sau  lucruri  cumpărate  de  două  ori,  că  primele  nu  erau  conforme,  o  jumătate  din  apartamentul  meu  arată  cam  așa:

foto  din  arhiva  personală

            

             În  așteptarea  zilelor  cu  soare,  care  îmi  vor  aduce  ... nu,  nu  finalizarea  lucrărilor,  nu  vă  repeziți ... ci  răbdarea  necesară  așteptării,  am  început  să  croiesc  planuri  pentru  viitor.  Bine,  primul  punct  de  pe  listă  este  ocupat  cu  planurile  cumplite  de  răzbunare asupra  fiecărui  lucru,  însuflețit  sau  nu,  care  ar  îndrăzni  să  mi  se  mai  opună,  de  acum  și  până  în  vecii  veci ...,  pardon,  până  la  terminarea  renovării.

            La  ora  actuală,  casa  ideală,  pentru  mine,  ar  fi  una  care  s-ar  scutura  o  dată,  ușor,  ca  dintr-o  adiere  blândă  de  zefir,  și  tot  molozul,  praful,  toată  mizeria  să  dispară,  iar  mobila  să  se  așeze  cuminte  la  locul  ei,  dacă  se  poate  și  înnoită,  pe  alocuri. Dar  cum  toate  astea  țin  de  tărâmul  utopiei,  îmi  adun  toate  gândurile  și  ideile  fanteziste  de  pe  coclauri  și  încerc  să  revin  pe  o  orbită  din  imediata  apropiere  a  realității.

            Adevărul – adevărat  este  că  această  renovare  era  mai  mult  decât  necesară.  Au  trecut  mult  prea  mulți  ani  de  la  ultima.  Copiii  mei  sunt  mari,  aproape  fiecare  dintre  ei  cu  viața  și  familia  lui,  iar  noi,  bătrânii,  ne  dorim  o  casă  cu  picioarele  pe  pământ,  cu  o  palmă  de  grădină,  cu  flori,  cu  meri  și  pruni,  cu  gutui  și  cu  gard  de  merișor  sălbatic.  Renovăm  apartamentul  anul  ăsta  și,  anul  viitor,  ne  construim  mult  dorita  casă  de  la  țară.

            Născuți  și  crescuți  la  oraș,  habar  n-avem  de  ceea  ce  însemnă  plantare,  îngrijire  și  recoltare,  ce  să  mai  vorbim  de  hrana  orătăniilor  și  a  patrupedelor  pe  care  ni  le  dorim  pe  lângă  noi.  Ba  nu,  mint,  știm  să  grijim  un  cățel  și  o  mâță,  că  de-aștia  am  mai  avut  și  la  bloc.  Pe  motan  l-a  smuls  băiatul  meu  din  gura  unui  dulău  maidanez  și,  după  ce  l-am  doftorit  și  l-am  vindecat,  l-am  lăsat o  seară  singur  în  fața  blocului.  A  fost  de  ajuns:  a  fugit  imediat  cu  o  mâță  cu   ochi  galbeni,  coadă  neagră,  și  trei  puiuți  agățați  de  ea.  Dar  experiența  ne  va  fi  de  folos.

            A  avut  grijă  viața,  draga  de  ea,  să  ne  dea  de  toate:  și  bune,  și  mai  puțin  bune,  și  rele  de-a  binelea.  Dar  am  învățat  un  lucru:  nu  ai  nevoie  de  multe  pentru  a  fi  fericit.  De  fapt,  fericirea  ține  mai  mult  de  locul  și  de  persoana  cu  care  te  afli  la  un  moment  dat,  decât  de  valorile  materiale  care  te  înconjoară. 

            În  nesfârșitele  sale  deplasări  prin  țară,  soțul  meu  a   semnat  un  contract  cu  un  client  care  era  extrem  de  agitat  că  nu  găsea  cumpărător  pentru  casa  bunicii  sale.  Aproape  dărăpănată,  fără  geamuri,  fără  gard,  așezată  cumva  pe  o  margine  de  deal,  singură  și  mai  sus  decât  restul  satului,  casa  și  curtea  constituiau  o  piedică  în  drumul  de  întoarcere  spre  domiciliul  său  din  țări  mai  calde.  Adevărat  chilipir,  încerca  el  să-mi  șteargă  expresia  stupefiată  de  pe  chip.  O  să  te  îndrăgostești  imediat  de  locul  ăla,  promitea  el,  cu  mâna  pe  inimă.  Pe  a  lui,  desigur,  că  a  mea  o  luase  la  goană,  încă  de  la  primele  lui  cuvinte.  Și,  totuși,  mare  dreptate  a  avut.

            

           Și  iacă  așa  trebuie  să  purcedem  noi  la  construirea  casei  ideale.  Având  în  vedere  cele  pătimite  cu  renovarea  descrisă  mai  sus,  am  hotărât  să  facem  lucrurile  ca  la  carte.

            Mai  întâi,  vrem  să  știm  pe  ce  s-au  dus  bănuții  noștri  albi  pentru  zile  negre,  care,  se  vede  treaba,  că  se  vor  sfârși  la  cucuieții  din  margine  de  deal.  Și,  dacă  tot  nu  am  ce  face  până  nu  eliberează  meșterii  căile  de  acces  în  apartament,  am  căutat  și  am  aflat  de  existența  și  activitatea  de  evaluator  ANEVAR.   Odată  terminată  evaluarea,  vom  avea  nevoie  de  un  proiect  de  casă.  Dacă  în  ceea  ce  privește  apartamentul  de  la  bloc,  nu  am  avut  prea multe  opțiuni  legate  de  mărimea  camerelor,  amplasamentul  lor  sau  orientarea,  acum  voi  avea  mână  liberă  pentru  a-mi  îndeplini  toate  visele.

            Nu  sunt  pretențioasă.  Sau  nu  mai  sunt  pretențioasă.  Mai  mult  decât  orice,  îmi  doresc  liniște.  Și  flori.  Puține  camere,  pentru  că  noi  doi  încăpem  foarte  bine  într-una  cât  un  polonic.  Una -  două  în  plus,  pentru  vizitele  copiilor  și  nepoților,  atât.  Dar  ferestrele  să  fie  orientate  spre  soare  și  să  fie  mari,  să  cuprindă  toată  căldura  și  lumina  dăruită  de  generosul  nostru  astru.

foto  din  arhiva  personală

            Fără  etaj,  o  casă  mai  mult  orizontală  decât  verticală,  pentru  că  toată  viața  am  locuit  la  etajul  patru.  Compartimentarea,  însă,  va  trebui  să  fie  fluidă,  să-mi  dea  posibilitatea  să  schimb  destinația  încăperilor  rapid,  fără  costuri  prea  mari. 

            V-am  spus  că  terenul  se  află  undeva,  pe-un  colț  de  rai,  pe-o  gură  de  ...  mă  rog,  cam  așa  ceva?  Nu-i  nici  aproape  oraș,  dar  nici  foarte  departe.  Asta  înseamnă  că  beneficiile  unui  trai  urban  se  pot  transfera  și  aici:  centrală  termică,  dar  pe  lemne,  că  la  o  azvârlitură  de  băț,  cade  pădurea  pe  noi,  apă  curentă,  că  există  un  izvor  la  nici  cinci  metri  adâncime  în  curte  și ...  pam, pam,  cireașa  de  pe  tort,  cablu  tv  și  internet.  În  plus, la  oraș,  deși  stau  la  etajul  patru,  n-am  avut  niciodată  și  nici  nu  voi  avea  o  asemenea  panoramă. 

            Dar  cel  mai  mult  și  mai  mult  îmi  place  ideea  de  grădiniță  în  fața  casei.  Cu  alee  mărginită  de  pietre  văruite  în  alb  în  fiecare  primăvară,  cu  tufe  de  liliac  în  toate  cele  patru  colțuri,  ronduri  de  cârciumărese  multicolore,  cu  trandafiri  cățărători  la  fereastră  și  cu  regina  nopții  agățată  de  poartă.  Și  pitici.  Nu  râdeți,  pitici  de  gips,  colorați  țipător,  fiecare  dintre  ei  așezat  lângă  o  lampă  solară.  Și  poate  să  fie  vara  cât  de  fierbinte,  pentru  că-mi  voi  dura  un  chioșc  mic,  cu  acoperiș  de  țiglă  verde  și  pereți  din  zorele  învolburate.  Seara,  pe  răcoare,  am  să  fac  clătite  cu  dulceață  de  zmeură,  din  zmeura care  va  crește  lipită  de  peretele  din  spate  al  casei,  iar  omul  meu  o  să  încerce,  ca  de  nșpe  milioane  de  ori  până  acum,   să  mă  învețe  să  joc  table.

                        Așa  arată  fericirea.

            Și  ca  să  fiți  siguri  că  iau  totul  foarte  în  serios,  aflați  că  am  găsit  și  de  unde  să  mă  inspir,  pentru  că  la  AIA  Proiect  am  găsit,  pe  pagina  cu  proiecte  case,  cele  mai  frumoase  poze  cu  case  de  tot  felul,  pentru  toate  gusturile.

            No,  acum  mă  credeți  când  vă  spun  că  planurile  de  viitor  mă  mențin  în  deplinătatea  facultăților  mintale  acum,  când  tot  apartamentul  meu  ...  de  fapt,  care  apartament???

            Articol  scris  pentru  proba  cu  nr.  3,  SuperBlog  2017!

           

            

Alternative după pofta inimii și imaginația ta

              Copil  fiind,  cea  mai  mare  bucurie  a  mea  era  să  stau  la  umbră,  în  grădina  bunicilor,  să  citesc  și  să  ronțăi  mere.  Tone  de  mere,  saci  întregi  cu  fructe  galben -  aurii  sau  verzi  ca  smaraldul,  sau  roșii  ca  bujorii  înfloriți  lângă  gardul  din  spatele  casei,  așezate  pe  tava  de  plastic  furată  din  dulapul  bunicii,  lângă  Cireșarii,  Winnetou,  Cavalerii  Pardaillan,  sau  toate  volumele  lui  Alexandre  Dumas.  Mă  rog,  poate  nu  chiar  toate,  dar   sigur  tot  ceea  ce  reușiseră  să  cumpere  bieții  noștri  părinți,  ca  să  scape  de  lacrimile  de  crocodil  și  rugămințile  a  doi  prunci  nebuni  după  aventurile  mușchetarilor,  ale  conjuraților, sau  după  toate  uneltirile  de  alcov  ale  scriitorului  francez.  Și  nu  au  fost  puține.  Și  acum,  după  mai  bine  de  patruzeci  de  ani,  cărțile  lui  Dumas  ocupă  două  rafturi  din  biblioteca  mea.

            Era  o  competiție  acerbă  între  mine  și  fratele  meu.  Și  la  citit,  și  la  ronțăit.  Cine  apuca  mai  mult  și  mai  repede.  Nu  voi  uita  niciodată  că  am  rupt  în  două  cartea  Cișmigiu  et.  comp.  a  lui  Grigore  Băjenaru,  pentru  că  fratele  meu,  mai  mic  decât  mine  cu  trei  ani,  mă  tot  bătea  la  cap  să-i  povestesc  de  ce  râd  în  hohote.  Și,  ca  să  scap  de  el  și  să  citesc  în  liniște,  am  rupt  cartea  și  i-am  dat  și  lui  prima  parte.  De-acum  râdeam  amândoi  și  când  citeam,  și  când  comentam  cele  mai  amuzante  faze.  Ne-a  pierit  râsul  când  tata  ne-a  luat  cartea,  a  dus-o  unei  cunoștințe  de-a  lui  de  la  tipografie,  care  a  legat-o  și  i-a  pus  copertă  de  piele  maro,  cu  titlul  scris  cu  litere  aurii.  Și  până  la  Crăciun,  i-am  plătit  tatei  jumătate  din  banii  de  buzunar,  fiecare  dintre  noi,  rată  pentru  cheltuiala  de  la  tipografie.  N-am  mai  rupt  nicio  carte  în  viața  mea!

                                                             sursă imagine: sodahead.com

            Ronțăite  aiurea,  fără  limite  și  fără  discernământ,  merele  și-au  pus  amprenta  asupra  sistemului  meu  digestiv,  așa  că  m-am  trezit,  om  în  toată  firea,  că  nu  mai  pot  mânca  mere  fără  să  mă  ”roadă”  stomacul.  Și  așa  se  face  că  intram  în  magazin,  înghițeam  în  sec  la  vederea  și  la  mirosul  fructelor  copilăriei  mele  și  cumpăram  ...  castane.  Nu-i  vorbă,  le  fierb  sau  le  coc  și  în  urmă-le  rămân  doar  grămezi  de  coji  secate  de  miezul  dulce.  Dar ...  nu  erau  mere.

            Anii  trec  repede,  mult  prea  repede  după  gustul  și  dorința  mea,  dar  nu  mă  întreabă  nimeni,  nu-i  așa?  Plecatul  la  serviciu  dimineața  devreme,  fără  mic-dejun,  mâncatul  produselor  de  fast - food  la  cele  mai  mici  ore  (  era  singura  soluție  la  ora  aia)  și  sedentarismul,  mi-au  cam  șters  strălucirea  din  ochi   și  mi-au  adăugat ...  milimetri  (era  să  scriu  kilometri,  dar  m-am  abținut)  în  talie.

            Deci,  eu  sunt  ultima  persoană  din  lume  îndreptățită  să  dea  sfaturi  de  viață  sănătoasă.  Eu  sunt  ultima  persoană  din  lume  pe  care  ați  dori  să  o  ascultați  vorbind  despre  beneficiile  consumului  de  fructe,  legume  și  sucuri  naturale.

            Și  totuși ...

La  50  de  ani,  într-un  birou  supra - solicitat  de  public,  în  care,  din  păcate,  petrec  mai  mult  timp  decât  acasă,  am  găsit  modalitatea  de  a  schimba  ceva.  Alternative  ...  ăsta  este  secretul  meu.  Alternative  la  consumul  de  sucuri  acidulate  și  pline  de  aditivi,  de  care  am  fost  dependentă  până  acum.  Alternative  la  imposibilitatea  de  a  mușca,  așa,  cu  poftă,  dintr-un  măr.  Alternative  la  înghețatele  din  comerț,  prea  dulci,  prea  pline  de  calorii,  sau  posibilitatea  de  a  mânca,  la  masa  de  prânz,  la  serviciu,  o  supă  absolut  fabuloasă,  din  toate  legumele  care-ți  plac  sau  care-ți  trec  ție  prin  cap.  Alternativele  tale,  proprii  și  personale,  după  pofta  inimii  și  imaginația  ta. 

Și  totul  a  început  cu  un  pahar  de  smoothie,  așezat  într-o  dimineață  prea  fierbinte  de  vară,  de  femeia  de  serviciu  de  la  școala  în  care  lucrez,  pe  biroul  meu,  lângă  tastatură. De  ziua  ei,  primise  cadou   cel  mai  nou  storcător  prin  presare  la  rece,  Hurom” . 

În  dimineața  respectivă,  s-a  trezit  cu  noaptea  în  cap  și  a  preparat  câte  un  pahar  de  băutură  dumnezeiască  pentru  fiecare  dintre  noi. 

              La  vreo  săptămână,  la  prânz  mi-a  adus  și  un  bol  cu  supă  de  legume. 

            Și,  dacă  tot  stau  pe  scaun,  cu  ochii  în  calculator,  căutând  și  elaborând  situații  peste  situații,  de  ce  să  nu  mă  informez  și  despre  făcătorul  celor  două  minuni  cu  care  ne  delectase  Mioara,  femeia  noastră  de  serviciu?

Am  aflat  astfel  că  poate  stoarce  rădăcinoase  dure,  fructe  moi  sau  frunze fără  nici un fel de efort,  oferind  cel  mai  mare  conținut  de  vitamine,  minerale,  enzime  și  fitonutrienți  în  sucul  proaspăt  stors  datorită  tehnologiei  avansate  de  stoarcere  și  a  vitezei  ultra-lente  de  rotație. 

                                                                                   

Am  aflat  astfel  că  se  pliază  perfect  pe  dorința  mea  de  a  mă  reinventa,  de  a  repara,  pe  cât  posibil,  răul  făcut  într-o  viață  trăită  anapoda,  deschizându-mi,  printr-o  simplă  apăsare  de  buton,  grădina  copilăriei  mele,  cu  aromele  și  gusturile  ei,  dar  cu  până la 6 ori mai multe vitamine, minerale și enzime.   Și  asta  datorită  procesului  de  stoarcere  lentă,  prin  presare  la  rece,  care  realizează  o  stoarcere  naturală,  se  maximizează  cantitatea  de  suc  și  se  păstrează  intregral  toate  vitaminele,  mineralele,  antioxidanții  și  toate  cele  atât  de  necesare  organismului  nostru.

Magazinele  se  bat  la  pas  molcom,  să  ai  timp  să  privești,  să  guști,  să  miroși,  să  alegi.  Nu-i  bai  nici  cu  săgețile  de  pe  tastatură,  că  magazinul  profistore.ro  are  răbdare  cu  tine  și  îți  arată  tot  ce  vrei,  te  îndrumă  exact  spre  ceea  ce  ai  nevoie,  așa  că  iată-l,  mândru  nevoie – mare,  stăpân  absolut  în  bucătăria  mea.

Născută  sub  semnul  Fecioarei,  beneficiez  din  plin  de  o  imaginație  debordantă.  Nu  vreți  să  știți  ce  combinații  am  făcut,  ce  legume  sau  fructe  s-au  întâlnit  pentru  prima  dată  în  istoria  lor,  în  storcătorul  meu.  Bine,  nu  vreți  să  știți  nici  ce  am  pățit  când  am  pus  prea  multă  gheață,  sau  prea  mult  ghimbir.

Un  singur  lucru  să  știți:  chiar  dacă  este  departe  încă,  mie  îmi  miroase  a  vacanță  de  iarnă.  Cu  un pahar  de  suc  de  mere,  știți,  de-alea  galbene,  galbene  de  tot  într-o  mână  și  cu  volumul  care  mă  așteaptă  de  astă-vară  pe  noptieră  în cealaltă  mână,  poate  să  ningă  și  să  șuiere  viscolul  cât  o  vrea:  casa  mea  se  va  umple  de  zumzet  de  albine  și  de  albe  flori  de  măr  și  se  va  lumina  ca  un  petec  de  cer  albastru,  senin,  într-o  după  amiază  de  vară,  deasupra  unui  copil  întins  pe  burtă,  la  umbră,  urmărind  cu  sufletul  la  gură  aventurile  Scatiului  și  ale  lui  Babușcă.

sursa  foto:

Nu  credeți?  Încercați!

Articol  scris  pentru  proba  a  doua  a  SuperBloog  2017!

           

Toamnă de-ai fi, iubita mea...

            Toamnă  de-ai  fi,  iubita  mea,

            ți-aș  săruta  aleile  pierdute  

            în  dorul  de  îndrăgostiții  de-astă-vară 

            și  ți-aș  topi  tot  galbenul  din  lume 

            să  ți-l  aștern  drept  pernă,  nu  povară.

            Toamnă  de – ai  fi,  iubita  mea,

            ți-aș  săruta   și  sânii  arămii 

            cu  frunze  dulci  drept  unică  năframă,

            ți-aș  netezi  șuvița  prea  rebelă 

           ca  să  o  prind,  după  ureche,  cu  o  perlă,

            ți-aș  mai  cânta,  încet,  romanțe  calde

            să-mi  potolesc  iubirea  ce  mă  arde  ...

            Toamnă   de-ai  fi,  frumoasă  doamnă!

foto  din  arhiva  personală

                        Împing  încet  tastatura  și  mă  ridic.  Am  amorțit  pe  scaunul  tare,  dar  dacă  îmi  iau  unul  mai  comod,  mă  apucă  somnul  și  nu  mai  termin  cartea.  La  naiba,  parcă  mare  lucru  am  scris  din  volumul  ăsta.  Perdeaua  a  rămas  agățată  într-un colț  și  pădurea  se  împrăștie  brusc  de  la  geam  încolo,  în  sus,  pe  pantă.  A  plouat  tare  aseară   și  picurii  de  apă   atârnă   încă,  cercei  de  diamant,  de   tufănelele  mov  din  grădiniță.

                   Mi-a  plăcut  întotdeauna  toamna.  Un  pahar  de  vin  negru  ca  păcatul,  un  trabuc  și  o  mâță  torcând  leneș  pe  papucii  mei,  asta-i  fericirea  adevărată,  restul  sunt  doar  căutări.

               Hmmm,  cum  ar  fi  să  nu  mai  bat  câmpii  cu  iubita  transformată-n  toamnă  și  să  răsucesc  un  pic  imaginea  de  ansamblu?

            Cum  ar  fi  să  vină  toamna,  da,  ea,  toamna  adevărată  la  mine,  să  se  nască  în  fața  mea  din  covorul  de  frunze  care  tremură  în  prag,  așa  cum  se  năștea,  odinioară,   Afrodita  din  spuma  mării?

             Cum  ar  fi  să  pășească  ușor,  cu  părul ca  perele  târzii,   pârguite  abia  după  ce  a  dat  bruma  peste  ele,  învălmășit  peste  goliciunea-i  perfectă  și  să  spună :

-           Bună  seara!??

Iar  eu,  tâmp,  mut,  fără  suflare,  să  închid  ușa  repede  și  să  mă  rog  la  Dumnezeu  să  nu  fie  nălucă,  să  nu  dispară  dacă  îndrăznesc  să  o  privesc  de  aproape  și  să  dau  cu  bâta-n  baltă:

-           Ai  să  îngheți!

-         Nu  mi-e  teamă,  s-ar  alinta  ea,  pentru  că  vreau  să  mă  înveșmântezi  așa  cum  o  faci  în  poemele  tale,  să  mă  acoperi  cu  gândul  tău  și  să  mă  învelești  așa  cum  știi  doar  tu,  ca  somnul  să-mi  fie  odihnă  regească  și  împlinire  desăvârșită.

Ai  milă,  soartă,  de  mine,  biet  muritor  cu  muza  lui  aievea  în  fața  ochilor!

-       Ți-aș  pune  doar  cămăși  cu  flori  și  bluze  diafane,  iar  fustele  doar  în  culori  aproape  de  pământ,  de  frunze,  de  poame  dulci  și  coapte  în  grădină  ...

                    

ANSWEAR - CAMASA

VERO MODA - BLUZA

                     

MEDICINE - FUSTA FUTURE PAST

SIMPLE - FUSTA

Botine  mici,  cu  diamante,  ți-aș  pune  în  picioare,  iar  eu,  cu  ghete de  bărbați  m-aș  încălța,  să  te  urmez  oriunde.

PEPE JEANS - BOTINE

De  frig  te-aș  apăra  învăluită  în  paltoane  de  damă  elegante,  paltoane  damă  pentru  iarnă,  cu  miros  de  gutui  pufoase  și  struguri  brumării.  Ți-aș  da  până  și  vechiul  meu  palton  mâncat  de  molii,  de-ai  vrea  umila  mea  ofrandă.  Și  apoi  ...

MEDICINE - PALTON NOCTURNE

MANGO - PALTON SOFI-S

.....................................................................................................................................

Mă  ridic  brusc,  speriată  de-a  binelea.

-      Iar  ai  adormit  cu  capul  pe  laptop  și,  uite,  ai  vărsat  și  cafeaua.  Bine  că  nu  s-a  spart  și  cana,  bombăne  mama,  în  timp  ce  șterge  cu  înverșunare  pata  maronie  de  pe  covor.

Mă  doare  gâtul,  mi-a  înțepenit  într-o  poziție  nefirească  și,  cu  toate  astea,  mă  umflă  râsul.  Ce  mai  seară,  auzi,  ce  mai  seară!  Să  mă  visez  eu  bărbat!  Și,  culmea,  să  mai  știe  și  de  ANSWEAR.ro,  dressingul  meu  secret!

                      Articol  scris  pentru  proba  cu  nr.  1,  SuperBlog  2017!