Draga mea pizzerie neobișnuită,

                        Scrisoarea  mea  sper  să  te   găsească  în  plină  activitate  și  cu  toți  indicatorii  la  cote  maxime  de  profit. Da,  bine,  vorbesc  despre  indicatori,  dar  habar  n-am  ce  înseamnă  nimic  din  raportul  marketing  Dodo  Pizza  România  din  luna  ianuarie  (că  pe-ăsta  l-am  citit  primul).  În  schimb,  m-au  impresionat  sinceritatea  și  disponibilitatea   ta  de  a  te  expune  așa,  goală,  în  fața  lumii.  Da,  fără  buzunare  pentru  ascuns  chestii,  chiar  fără  haine  deloc,  fără  perdea  pudic  trasă  peste  ferestrele  afacerii   tale. 

            Nu-mi  spune,  știu  că,  de  fapt,  eu  scriu  acum  unui  blog  neobișnuit,  creat  special  să  promoveze  idei  nebunești  și  afaceri  pe  măsura  lor,  dar  îmi  place   să  o  fac.  Cine  și  unde  spune  că  scrisorile  sunt  rezervate  doar  comunicării  grafice  dintre  două  ființe  umane?  Toamnamea  și  blog  Dodo  Pizza  sunt  perfect  capabile  să  converseze,  să  schimbe  impresii,  păreri,  să  se  contrazică,  dacă  așa  au  ele  chef  și  nu  le  poate  împiedica  nimeni.

            Și  îmi  place  și  cum  te  numești,  Pizzeria  Neobișnuită.  Simplu  și  la  obiect,  pentru  că  de  fapt  asta  ești,  o  pizzerie  neobișnuită,  pornită  de  un  tânăr  visător,  sătul  de  opreliști,  de  interdicții  și  de  secrete.  E  mare  lucru  să  ai  acces  în  toate  colțurile  afacerii,  să  vezi  nu  numai  cum  se  adună  și  se  îmbină  ingredientele  cheie  pentru  prânzul  sau  cina  ta  de  vis,  dar  și  zâmbetul  sau,  după  caz,  grimasele  lucrătorilor  din  bucătărie,  când  o  prepară  și  ședințele  săptămânale  de  lucru  ale personalului.  Nimănui  nu-i  place  să  fie  surprins  când  se  contrazice,  sau  când  este  mustrat  pentru  ceva,  crede-mă.  Și,  totuși,  asta  funcționează,  și  încă  la  cote  înalte.    

            Am  făcut  cunoștință,  ți-am  spus  motivele  pentru  care  m-am  hotărât  să-ți  scriu  și  ...  Cum,  adică,  nu  ți-am  spus???

            PROVOCAREA 

            Păi, da,  de-aia!

            Că  tu te  ții  și  cu  dinții  de  regula  de  45  de  minute,  chiar dacă  asta  înseamnă  să  pierzi  bani. Reversul  ar  fi  să  pierzi  încrederea  clienților  și  se  pare  că,  între  cele două  rele,  tu  ai  ales  corect. 

            Și-acum  să-ți  spun  și  despre  mine  (oho,  de  când  aștept  asta!). 

            Eu  nu  sunt  o  afacere.  Sunt  o  femeie  obișnuită,  care  s-a  ascuns  într-un  jurnal  online,  un  caiet  în  care  se  scrie  fără  pix,  stilou  sau creion.  Câteodată  se  scrie  singur,  alteori,  hm,  nu  vor  cuvintele  să  se  aștearnă,  nici  dacă  le  mituiești.  M-am  născut  într-o  toamnă,  una  din  multele  care  se  rostogoleau  fără  gară   și,  încet,  încet,  am  adus  și  câte  o  adiere de  primăvară  în  conținutul  meu.  Au  fost  mulți  ani  foarte  buni  în  viața  mea  și  m-am  bucurat  de  fiecare  secundă.  Dar atunci  când  am  căzut,  am  căzut  ca  din  praștie,  profund,  intens,  fără  scântei de  speranță  și  fără  posibilitate  de  ridicare.  Sunt  și  foarte  grea, recunosc,  dar  nu  de  la  pizza,  să  fii  sigură!

            Legătura  dintre  mine  și  tine?  NECUNOSCUTUL!  Provocarea  și  obiectivul  tău  final  care,  din  întâmplare  sau  nu,  coincid  cu  provocarea  mea.  

            Eu  mă  provoc  să  trăiesc. Să  mai  am  curajul  să  accept  necunoscutul  fiecărei  zile  de  mâine,  fără să  mă  ghemuiesc  și  să  mă  acopăr  cu  ce  apuc  și  pe  unde  apuc.  Fără  să  mă  ascund.  Pe  mine  mă  provoc,  pentru  că  am  cam  uitat  cum  se  face  asta.  Mă  provoc  să  mă  ridic  din  pat  în  fiecare  dimineață  și  nu  numai  pentru  că  trebuie  să  mă  duc  la  serviciu.

Mă  provoc  să  merg  la  plimbare,  să  adun   flori, să  admir  Valomirul  și  Bilugu  și  din  alt  unghi,  nu  numai  din  balconul  meu.

            Mă  provoc  să  fiu  aici  și  în  septembrie  2020,  când  se  dă  startul  înscrierilor  la  SuperBlog! 

            Mă  provoc  să-mi  văd  cartea  de  povestiri,  la  care  lucrez  de  nejustificat  de  mult  timp,    în raftul  librăriilor!

            Mă  provoc  să  fiu  aici  și  când  îi  expiră  contractul  de  muncă  omului  meu  în  Nemția  și  vine  acasă!  Mă  provoc  să  stau  trează  noaptea  și  să-l  privesc  cum  doarme,  să-l  învelesc  și  să-l  cuprind  în  brațe.  N-o  să  mă  satur  niciodată  de  asta.

            Pare  o  nebunie,  nu-i  așa?  Dacă  nu  știi  ce  imposibil  de  făcut  devin  lucrurile  astea  simple,  la  un  moment  dat,  îți  doresc  din  suflet  să  nici  nu  afli.

Draga  mea  pizzerie  neobișnuită,  să  nu-mi  spui  că  nimeni  nu  poate  să  lanseze  o  asemenea  provocare, pentru  că  ... ei  bine,  știm  noi  de  ce!  Dar,  dacă  o  spun  tare,  clar  și  răspicat,  devine  imperativ.  Devine  obligativitate.   Îmi  dă  putere  și  speranță. Și  când  noi  două  vom  fi  concurenți  în  aceeași  competiție  (sic!),  în  2020,  vom  ști  că  ne-am  onorat  provocările.

Articol  scris  pentru  Spring  SuperBlog  2019!

           

           

             

           

Vacanța perfectă

           
             Mă  plimb  desculță  prin  iarbă și  simt  cum  aceasta  îmi  gâdilă  tălpile,  își  ridică  mireasma  spre  mine  și  mă  învăluie  a  visare,  îndemnându-mă  la  lene  sub  nucul  imens  din  cel  mai  îndepărtat  colț  al  grădinii  mele.

            Oricum,  ce  altceva  aș  avea  de  făcut  într-o  duminică  de  aprilie,  când  nu-i  nici  foarte  cald,  nici  foarte  frig, când  sunt singură,  iar  ceasurile  se  preling  pe  lângă  mine,  așteptând,  parcă,  și  ele  odată  cu  mine?

            Bătrânul  meu  șezlong  se  întinde  scârțâind  din  toate  încheieturile  și  mă cuibăresc  în  el,  ca  la  pieptul  unui  prieten  vechi  și  drag  tare.  Mi-am  adus  cu  mine  și  pătura  cu  flori  roșii,  moale  și  caldă,  ca să  mă  acopăr  din  cap  până-n  vârful  degetelor  de  la  picioare, iar  mâna  dreaptă  o  îndoi  sub  ceafă,  să  am  vizibilitate  mai  bună  asupra  activității  guguștiucului  din  cireșul  de  vizavi.  Doamne,  ce  bine  este!  Mai  că  îmi  vine  să  las  baltă  toate  căutările  pentru  vacanța  perfectă  pe  care  mi-o  doresc  în  vara  care  bate  la  ușă  și  să  stau  o  lună  întreagă  aici,  în  grădina  mea,  pe  șezlongul  meu  cu  dungi  verzi  și  galbene  și  să  citesc  în  neștire.  Să  încui  poarta  și  casa,  cu  telefonul  înăuntru  și  să  ascult  gâlceava  păsărelelor  și  poveștile  foșnite  de  nucul  ăsta  atotștiutor. 

            Hei,  dar  ce-i  asta?  Cine  îndrăznește  să  mă  tulbure  aici?  Ce  arătare  o  mai fi  și  asta?

-                       Gingașă  domniță,  te  salut!  Și  iartă  că  mă  înfățișez  așa  înaintea  ochilor  tăi,  dar  misiunea  mea  este grabnică  și  nu  suportă  amânare!

-                      D...d ... d ...dar  cine  ești  dumneata  și  ce  cauți  aici?

-                      Să  mă  prezint:  sunt  Don  Quijote  de  la  Mancha  și  sunt aici  la  dorința  ta,  domniță,  iar  trupul  lui  uscat,  îmbrăcat  ciudat, cu  o  armură  veche,  aproape  ruginită,  ținând  o  suliță  de  lemn  în  mâna  dreaptă  și  cu  mâna  stângă  proptită  în  șold,  se  aplecă,  respectuos,  în  fața  mea. 

-                      Eu,  nu,  nu,  nu   te-am  chemat,  Doamne  ferește!  De  ce să  te  chem?

-                      Dar... e  foarte  simplu,  draga  mea:  ai  zis  sau  n-ai  zis  că  nu  te  duci  niciunde  în  vacanță  vara  2019,  că  stai  aici,  la  umbră  și  lenevești? Am venit  să-ți  spun  că  mare  greșeală  ești  pe  cale  să  faci  și  să-ți  prezint  cea  mai  frumoasă  destinație  din  lume:  minunata,  inegalabila,  vibranta  Spanie,  mai  precis,  Mallorca,  leagănul  nemuritoarelor  perle,  care  au  înfrummusețat  viața  atâtor  generații  de  femei,  de-a  lungul  istoriei.

-                      Mda,  bla,  bla, bla,  se  auzi  deodată,  din  dreapta  mea.  Am  întors  repede  capul  și,  să  vezi  minune,  un  fel  de  pisică,  mai  mare  decât  Fifi  a  mea,  își  lingea  tacticoasă  lăbuțele. Să  nu-l  asculți,  că  pierzi  vremea  degeaba,  îmi  spuse  ea,  în  timp  ce mă  sfredelea  cu  cea  mai  pătrunzătoare  privire  verde-galbenă  pe  care  am  întâlnit-o  la  toate  pisicile  văzute  până  acum. 

-                      Și  tu,  tu cine  mai  ești?

-                      Marele  Sfinx  de  la  Giza,  cine  să  fiu?  Nu  ți-ai  dat  seama?  Credea  cineva  că  am  să-l  las  pe  lăudărosul  ăsta  să  te  atragă la  el  și  eu  să  nu  zic  nimic?  Hm...

-                       Permite-mi  să  intervin,  domniță,  pardon,  nu  sunt  lăudăros!  Martori  am  destui  pentru  vorbele  mele,  începând  cu  primii  castelani  ai  celebrului  Bellver  din  Palma, reședința  de  vară a  regelui  Iacob  al  II-lea  de  Aragon,   pe  care  te  invit  să-l  străbatem  împreună,  la  adăpostul  marilor  pini,  cavaleri  neînfricați  și  străjuitori  ai  acestuia. Am  să-ți  scriu  poeme  întregi,  admirând  fantastica  panoramă  asupra  mării  și  a   orașului. 

-                      Ce  plictiseală,  toată  lumea  a  văzut  mare,  pădure  și  orașe.  Hai  cu  mine,  fată  dragă,  să  vezi  ce  înseamnă  nemărginirea  deșertului,  să  simți  nisipul  fierbinte  pe  obrazul  tău,  să  te  alături  beduinilor,  să-ți  lași  pletele  în  voia  Khamaseen-ului  și  să  admiri bătrânul  și  înțeleptul  nostru  Nil.

-                      De  ce  să  te  istovești  și  să  suporți  căldura  aia  infernală,  când  poți  să  vizitezi  Mallorca,  în  pasul  armăsarilor  focoși  înhămați  la  trăsura   ta, care  te  va  face  să  te simți  ca o  prințesă.  Mare,  da,  dar  ce  mare!  Mediterana,  cu  golfurile  ei  ca  niște  broderii  de  borangic,  cu  plaje  cu  nisip  fin  și  auriu,  da,  da,  avem  și  nisip,  sau,  și  mai  bine, o  călătorie  de  vis  printre  livezile  de  măslini  și  citrice,  cu  trenul  turistic,  în care  te  urci din  Port  de  Soller  și  din  care  cobori  doar  ca  să  mănânci  delicioasa  paella, pe  faleză. 

-                      La  Hurghada,  în  schimb,  draga  mea,  vei  fi  de  viță  imperială,  urmașa  marilor  faraoni  care  dorm  în  renumitele  piramide  de  la  Giza.  De  la  Hurghada  încolo,  aventura  te  așteaptă.  În  spatele  unei  cămile  prietenoase,  priveliștea  este  absolut  fabuloasă. Nu  mă  obosesc  să-ți  vorbesc  despre  piramide,  căci  nu  există  nimeni  care  să  nu  fi  auzit  de  ele  și  să  nu-și  fi  dorit  să  le cunoască,  să  le  viziteze,  să  le  atingă,  să  se  minuneze  de  măreția  lor.  Cât  despre  mâncare,  să  fim  serioși,  preparatele  noastre  coapte  în  vase  de  lut,  baba  ganoush, hummus,  legume,  orez,  sosuri  și  kebab la  grătar,  mmmm,  nici  nu  pot  vorbi  despre  ele  fără  să-mi  plouă  în  gură.  Și  peste  toate,  un  pahar  cu  Asab  al  Sokar,  suc  proaspăt  și  răcoritor  ca  sărutarea   unui   val  din  Marea  Roșie,  pe   buzele  înfierbântate  ale  țărmului. 

-                      Gata,  gata, terminați  amândoi,  m-ați  convins.  Am  să  plec  în  vacanță,  în  vara  asta,  într-un  sejur  pe  care  am  să-l  numesc  sejur  2019,  în  cinstea  voastră.  Cine  a  mai  auzit,  în  anul  2019,  ca  Don  Quijote  de  la  Mancha  și  Sfinxul  de  la  Giza,  să  vină  la  mine  în  grădină?

-                      Și  unde  te  duci?  au  întrebat  amândoi  în  același  timp.

N-au  mai  auzit  răspunsul  meu.

-                       Ce  faci,  dragă,  dormi  afară?  Nu  ți-e  frig?  și  omul  meu  mă  zgâlțâi  de  umăr,  îngrijorat.  Hai  în  casă,  să-ți  povestesc ceva.

-                      Mergem  în  vacanță  în  Egipt,  am  mormăit  eu. 

-                      Da,  că  am  găsit  o  ofertă  de  vacanță  cu  Christian  Tour,  extrem  de  convenabilă.  Dar  ...tu  de  unde  știi?  Că  abia  am  ajuns  acasă  și  era  o  surpriză.

-                      De  la  ...  Don  Quijote  de  la  Mancha!

            Articol  scris  pentru  Spring  SuperBlog  2019!