duminică, 13 mai 2018

Flori pentru mine de Ziua Dorului

       Tata nu știe că azi e Ziua Dorului.
       Știe doar că au înflorit bujorii. Și că sunt florile pe care le iubesc cel mai și cel mai mult, pentru că  străjuiesc gărdulețul din fața casei,  în  pâlcuri  mari  și  dese,  ca  niște  soldăței  înveșmântați  de  gală,  în  roz,  și pentru că și ei,  mamei,  îi plăceau la nebunie.




       
       Iată, sunt trei ani de când tata se urcă în tren și vine să-mi aducă bujori. Și trandafiri. Și crini galbeni, că pentru cei albi încă nu a venit timpul.



       Mai contează că aduce și brânză de capră, și ouă proaspete de la găinile crescute cu drag de el, chiar și vreo trei cocoși tăiați și piguliți cu mare grijă, să nu rămână tuleie pe ei? Nu prea mult, pentru mine astea contează doar în măsura în care știu că sunt de la el și că s-a chinuit să care trolerul burdușit cu de toate.
       Dacă nu m-ar durea sufletul așa de tare, ar fi chiar hilar - un troler plin cu ouă și cocoși la venire, un troler aproape gol la plecare. Doar câțiva muguri de brad de aici, de la munte, să-și facă și el sirop.
       Pentru mine, florile aduse de la țară, de la casa rămasă jumătate pustie după ce a plecat mama, contează cel mai mult.




        E  Ziua Dorului și mi-e dor de ea, de mama, de-mi  vine  să  fiu  și  eu  un  fir  de  floare  din  cele  multe  pe  care  tata  i  le  duce  sus,  în  cimitirul  din  deal. Timpul nu vindecă durerea, doar te învață  cum   să trăiești cu ea.

        A mai slăbit tata de când nu l-am văzut. El dă vina pe prea multă alergătură la țară și vreau să-l cred. Să nu mă gândesc că anii trec prea repede și pentru noi, darămite pentru el.
        Avea mama o vorbă: miroase de te slăvește.  Printre trandafiri este un bobocel vișiniu închis, aproape negru. Singur miroase cât toate celelalte flori la un loc.
       Da, mamă, te slăvește!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu