Din diminețile mele

 

-                      De  unde  miroase,  frate, că  nu  văd  nicio ceașcă  de  cafea!

-                      De  la  mine,  din  geantă!

-                      Ce  vorbești?  Ai   căni  pline  cu  cafea  în  geantă?  Nu  te  cred!

-                  Tu  vorbești  aiurea,  nu  eu!  Nu  căni  cu  cafea,  ci  doar  cafea!  O  cutie  sigilată  cu  cafea  proaspăt  prăjită.

-                   Și  tu  vrei  să  zici  că  o  cutie  nedesfăcută, și  în  geantă  încă,  miroase așa  de  tare?  Haida, de!

-     Punem  pariu?  Cine  pierde  bea  o singură  ceașcă  astăzi,  una  singură,  dar  o  prepară  toată  săptămâna, pentru  tot  biroul!

De  trei  decenii  și  mai  bine,  diminețile  mele  se  grăbesc.  Rezolvă  multe  în  timp  record,  ele,  diminețile,  apoi  prind  aripi  la  picioare, coborând  toate  cele  patru  etaje  și  traversând  bulevardul  spre  locul  meu de  muncă. 

De trei  decenii  și  mai  bine,  cafeaua mea  de  dimineață  mă  așteaptă pe  colțul  biroului.  Pentru  că,  fapt  deja  de  notorietate,  neurologii  și  toxicologii  au  ajuns la concluzia  că  zonele  creierului  responsabile  de  concentrare și  memorie sunt  impulsionate  de  cofeină. 

Doar  sâmbăta și  duminica, pe  când  moliciunea  așternuturilor  îmi  toarnă mie  plumb în  glezne,  iar  omului  de  lângă  mine   îi  netezește  calea  spre  bucătărie  și  spre  aparatul  de  cafea,  doar  atunci  cafeaua  de  dimineață   ne  răsfață  cu  arome  și  gusturi  sublime  acasă  la  noi.  Pentru  că,  nu-i  așa?,  activează  neurotransmițătorii  care  controlează  starea de spirit.  Stop  depresiei,  start  bunei  dispoziții,  bine  ați  venit  serotonină și  dopamină,  hormoni  ai  fericirii!

Și  atunci,  unde  aș fi  putut  eu  testa  mai  bine  gustul  și  aroma  cafelei  Etolia,  pe  care, sincer  vă  spun,  nu  am cumpărat-o  de  la  vreun  magazin  de  cafea,  ci   am  primit-o  spre  degustare  de  la  Kfea,  primul și  cel mai mare  Coffee  Shop  online  din  România,  dacă nu  pe  pielea  prietenilor și  colegilor  mei  de  muncă?

Să  ne  înțelegem,  însă:  doar  un  pic,  de  degustare!  Restul, partea  cea  mai mare  și  mai  bună,  rămâne  sub  lacăt  până  în  dimineața  de  sâmbătă.  Până când  freamătul  albastru  al  perdelei  din  dormitor  va  împrăștia  zbaterile   fierbinți,  delicate  și  parfumate  ale  cafelei,  în  ceașca  mea  preferată,  adusă  de  jumătatea  mea  mai bună  și  mai  matinală.      

 Este  clar,  cafeaua  vine  la  pachet  cu  o grămadă  de  beneficii pentru  sănătate,  inclusiv  prevenirea  declinului  cognitiv  asociat  anomaliilor  mintale.  Dar  orice lucru  bun,  consumat  în  exces  și  necorespunzător,  poate  acționa  și   în  sens invers. De  aceea,  am mereu  grijă  să  cumpăr  cafea  boabe,  intens  prăjită,  pentru  că  are  niveluri  mai  ridicate  de  antioxidanți.  Și,  da,  cel  mai  indicat  este  să  consumi  cafeaua  dimineața,  după  ora  nouă,  dar...  vreau  să-l  văd  eu  pe  ăla care  funcționează  până  la  ora  aia  târzie,  fără  măcar  o  înghițitură  din  lichidul  magic!

            Exact, magic!

            O  cafea  de  specialitate  se  simte  imediat.  Ochii  îi recunosc  curgerea  lină  și limpede,  ca  a  unei  picături  de  rouă  prelinsă  dintr-o  cupă  de  regina – nopții,  nasul  miroase  imediat  adierea  dătătoare  de fluturi  în  vârful  limbii,  iar  urechile  îi  înregistrează  șoapta  ca  pe  o  poveste  fermecată, într-o  seară  de  iarnă,  la  gura  sobei.  Și  dacă  toate  aceste  simțuri  îți  dau  de  știre  despre  magia  ei,  atunci  nu-ți  mai  rămâne  decât  să   o  sorbi  încet,  cu  grijă,  ca  să  nu-i  sfarmi  cristalele  de  catifea  și  să  dai  ocazie  și  papilelor  gustative  să  se  bucure.

             Cafeaua  mea de  dimineață ...  stai,  stai  un pic?  De ce de dimineață?  Păi, eu beau cafea și  la  prânz!  Seara, nu,  recunosc!  Seara  vreau  să-mi  întind  fiecare  părticică  din  trup  sub  plapumă,  să  fiu  leneșă  și alintată  ca  o  pisică,  iar  somnul  să  vină  repede, repede,  căci,  de  la  o  vreme  așa  mi  se  pare  și  că  dorm:  prea  repede!  Seara,  ca  întotdeauna,  de  altfel,  cafeaua  îmi  dă  energie,  prea  multă  chiar  și  nu  pot  risca  să  mă  foiesc  întocmai  ca  un  drug  de  porumb  pus  la  copt.  Nu  de  alta, dar omul  meu  doarme  așa  de  liniștit  și  de  cuminte,  încât  mi-e  frică  și  să  respir,  de  teamă  să  nu-l  trezesc. Mai  știi,  dacă  nu-l las  să  doarmă,  poate  că  dimineață  nu-mi  mai  face  cafea! 

            A,  mai  e  nevoie  să  spun  că  am  câștigat  pariul  la  birou?

            P.S.  pozele  îmi  aparțin,  dar  sunt  realizate  cu  sprijinul  binevoitor  (că  oricum  nu  avea  de  ales)  al  vecinului  meu  de  sacrificiu.

 

            Articol  scris  pentru  SuperBlog  2021!

 

           

           

 

 

 

 

Iubesc siropul de tuse!

 

          Prietenia  mea  cu  Fares  durează  de  ceva  timp. 

        Data  exactă  în care  a  început  nu  pot  să  vă  spun,  dat  fiind  faptul,  recunoscut  de  toată  lumea,  că  relația  mea  cu  cifrele  este   una  de  tip  paralel.  Adică,  nu  ne  vom  întâlni  niciodată. 

          Dar,  împrejurările  în  care  s-a  întâmplat,  da.  Ce  mai  tura-vura,  sunt  filoloagă  din  naștere,  deci  cuvintele,  tablourile  și  asocierile  dintre  ele  îmi  sunt  extrem  de  apropiate.

         După  evenimentele  din  Decembrie  1989,  dezvoltasem  toți,  fără  excepție,  o  predilecție  marcantă, de-a  dreptul  bolnăvicioasă,  pentru  tot  ceea  ce  avea  o  etichetă  străină  lipită  în  colț.  Cu  cât  era  mai  de  departe  proveniența,  cu  atât  era  mai  sigură  calitatea  înaltă  a  produsului.  Cu  cât  erau  mai  multe  ingrediente  cu  iz  de  chimie  în  componența  unui  medicament,  cu  atât  era  mai  evidentă  și  mai  rapidă  vindecarea.  Ce  E-uri,  frate,  că  pe  atunci  le  admiram  ca  pe adevărate  nestemate!

          Și  nu  o zi,  două.  Ani  întregi  în  care  toate  produsele  sclipicioase  și  fără  valoare  adevărată  au  intrat  în  viața   noastră,  iar  noi  le-am  îmbrățișat  cu  căldură.

          Șansa  mea  de  a  mă  vindeca  de  această  nebunie  a  fost,  surprinzător,  dragostea  pentru ...  siropul  de  tuse.  Da,  siropul  de  tuse.

          Nu  aveam  mai  mult  de  cinci  ani  pe când  o  escapadă  fără  geacă  și  fără fular,  în  plin  noiembrie  vântos   de  Bărăgan,  mi-a transformat  gâtul  într-un  tunel  de  glaspapir,  roșu  intens,  din  care  ieșea  un  fel  de  gâjâit  macabru  și  o  tuse  seacă,  atât  de  seacă  și  de  profundă  încât îmi  provoca  dureri  insuportabile. 

          Evident,  mama  m-a  teleportat  direct  la  medic  și  de  acolo,  la  bunica  acasă,  singura  în  stare  să  mă  doftoricească  și  să  mă  îngrijească  fără  încăpățânări  și  îndărătnicii  din  partea  mea.  Foarte  important  de  menționat:  bunica  era meșteră  mare  în  adunatul  și  uscatul  plantelor  și  fructelor  de  leac,  după  cum  le  numea  ea.  Iar  ceaiurile  ei  ...  băutură  pentru  zei  și  descântec  de  rău,  parol!

foto  din  arhiva  personală

           Mmmm,  ce  bun  era,  Doamne,  siropul  de  tuse:  dulce și  aromat,  de  parcă  toate  florile  din  grădină  se  îngrămădiseră  în  sticluța  aia  mică,  maro,  păzită  cu  strășnicie  de  bunica.  Numai  ea  știa  de  ce,  dar  eu  o  uram  de-a  dreptul  pentru  asta!  Și  unde  mai  pui  că  durerea  de  gât  și  tusea  dădeau  înapoi,  speriate  de  sirop!  Eram  convinsă  de  asta!

          Vigilența  unui  copil  care  își  dorește  ceva  cu  ardoare  este  greu  de  înșelat,  așa  că  prima  abatere,  adică  lipsa  bunicii  din  casă  mai  mult  de  jumătate   de  oră,  mi-a  dat  posibilitatea  să  mă  cațăr  pe  scaun  și  să  șterpelesc  în  voie  sticluța  de  pe  polița  înaltă  de  după  bufet.  Și,  trage-i,  nene,  să  apuc  să  mă  satur  înainte  să  mă  prindă  careva!

          Nu  bunica  a  fost  cea  care  m-a  dibuit,  ci  fratele  mai  mic  al  mamei,  pe  care-l  cheamă  Stelu,  apărut  tam -  nesam,  el  știe  de  unde. 

          El  striga  la  mine  să  mă  opresc,  trăgând  de  sticluța  din  mâna  mea,  eu  strângeam  ca o  furie  recipientul,  țipând  mai  tare  decât  el:

-           Ia  mâna  de  pe  săop,  Schelule,  ia  mâna  de  pe  săop!

Mare  hărmălaie,  mare,  terminată  cu  victoria  lui,  evident,  și  cu  neîmplinirea  poftei  mele  pentru  licoarea  minunată.

Și  asta  m-a  salvat,  ținându-mă  departe  de  antibiotice  luate  la  grămadă,  cu  sau  fără  prescripție  medicală,  după  cum  era  trendul  la  zi.

M-a  binecuvântat  Dumnezeu  să  locuiesc  într-o  zonă  vecină  cu  raiul  pe  pământ, în  care  culorile  și  mirosurile  se  întrec  în  splendoare  și  răsfăț.  Valea  Jiului!  Peisaje  de  vis,  cu  plante  tămăduitoare,  flori  înmiresmate  și  ape  șugubețe  și  cristaline  la  tot pasul.

Uricani.  foto  din  arhiva  personală

Și  tot  bântuind  eu  după  siropuri  de  tuse  prin  farmacii,  gândind  în  avanpremieră  la  iarna  care-mi  va   afecta,  negreșit,  copiii,  am dat  de  o  etichetă  nouă:  Plantusin.

 Trebuie  să  recunosc  că  atunci  habar  n-aveam  că  la  o  aruncătură  de  băț  de  Valea  Jiului,  peste  munte,  la  Orăștie,  se  întindea  o  adevărată  comoară  la  picioarele  noastre.  Plante  medicinale  cultivate  cu  grijă  și preparate  după  cele  mai  riguroase  reguli  și  cu  cele  mai  sofisticate  mașini  și  unelte.  Ca  să  nu  mai  vorbesc  de  farmacistul  Farago,  personalitate  marcantă  în  lumea  științifică  din  perioada  interbelică,  de  care  nu  auzisem  niciodată.  Și,  cu  toate  acestea,  numele  lui  va  semnifica,  întotdeauna,  excelența  pe  piața  remediilor  și  a  ceaiurilor  din  plante  medicinale.

Iubesc  toamna.  Chiar  și  ploaia  o  iubesc,  deși,  acum,  mai  mult  de  după  perdea,  de  la  adăpost.  

toamna  la  Uricani. foto  din  arhiva  personală.

Îi  las pe  nepoții  mei,  Darius  și  Yannis,  să  se  bucure  de  bălți,  de  frunze  galbene  cu  forme  ciudate,  de  vântul  care  le  ciufulește  moțul  de  la  căciulițe.  Adică,  să  se  bucure  de  copilăria  întreagă,  pentru  că  am  leac  puternic  împotriva  răcelilor  și  tusei.

Sunt  familiarizați,  evident,  cu  întreaga  gamă  Plantusin:  ceaiuri  la  plic,  capsule  moi  care  ușurează  expectorația,  sirop  cu  miere  și  propolis,  comprimate  de  supt.  Eu  le-am  povestit  și  le-am  oferit,  ei  au  ascultat și  au  primit.  Și  au  înlocuit  dragostea  mea  pentru  siropul  de  tuse  cu  dragostea  lor  pentru  vitamina  C  și  comprimatele  pentru  gât. 

Bomboane  sănătoase,  așa  le-au  botezat. 

foto  din  arhiva  personală.

Alegerile  mele,  atunci,  au  fost  ale unui  copil.  Mai  târziu,  au  fost  pentru  copiii  mei.  Iar  acum,  după  ani,  tot  pentru  copii.  Copiii  copiilor  mei. 

Să  nu  vă  închipuiți,  însă,  că  mie  mi-a  trecut. Nicio  șansă.  Iubesc  siropul  de  tuse!

 

Articol  scris  pentru  SuperBlog  2021!

 

 

           

           

           

Bine ai venit, lume a poveștilor!

 

În  primăvară  m-am  înscris,  dar  niciun  cuvânt  nu  mi  s-a  aliniat  în  competiția  Spring  SuperBlog  2021!

         M-am  ținut  departe  și  rău  am  făcut!

         Pentru  că  dincolo  de  disciplină,  inițiativă,  colegialitate,  testarea  limitelor  și  informare  continuă,  această  competiție  înseamnă,  cel  puțin  pentru  mine,  evadare.  Evadarea  într-o  lume  construită  pe  placul  meu,  după  regulile  mele.

         Sincer,  eu  nu  știu  să  scriu  advertoriale  adevărate.  Nu  respect  în  totalitate  cerințele  standard,  pentru  că nici   eu  nu  sunt  construită  după  un  tipar  standard.  Mie  îmi  place  să  scriu  povești,  iar  premiile  pe  care  le-am  câștigat,  nici  prea  multe,  dar  nici  prea  puține,  recunosc,  dovedesc  că  există  sponsori  și  jurii  cărora  le  plac  poveștile  mele.  Și  asta  înseamnă  mult  mai  mult  decât  am  sperat  de  la  prima  ediție  la  care  am  participat  încoace.

         Deci  ...  iată-mă  aliniată  la  start,  încă  o  dată,  nerăbdătoare  să  înceapă  lumea  poveștilor,  a  premiilor,  a  notelor,  a  emoțiilor,  a  toamnei,  neprețuitei  mele  toamne,  a  sărbătorilor,  a  ...  SuperBlog  2021!

         Bine  ai  venit,  lume  a  poveștilor!