Povești și excursii japoneze

                   A  fost  odată  ca  niciodată...

                                Sunt  nebună  după  povești.  Ador  să  le  ascult,  să  le citesc,  să  le  inventez,  să  le  modific  după  bunul  meu  plac.  Și  dacă  se  și  termină  frumos,  cu  happy-end  cum  s-ar  zice,  fericirea  mea  atinge  cotele  maxime.

                                A  fost  odată  ca  niciodată,  o  prințesă.  Mai  frumoasă  decât  frumusețea  însăși,  mai  delicată  decât  orice  floare ar  fi  înflorit  vreodată,  mai  bună  decât  bunătatea  însăși.  Doar  că,  prințesa  noastră  era  foarte  tristă.  Nu-și  găsea  locul  niciunde  pe  pământ  și  încercase  toate  locurile  posibile:  și  în  ținuturile  zăpezilor  veșnice,  și  la  mijlocul  globului,  acolo  unde  era  soare  veșnic  și  fără  umbră,  și  între  munți  răcoroși  și  dealuri  prietenoase,  pe  câmpii  verzi  și  mănoase,  în  mijlocul  apelor  turcoaz  ale  oceanelor,  nici  nu  mai  știa  unde  fusese  sau  unde  nu-i  călcase  piciorușul  până  acum.  Pentru  că,  am  uitat  să  vă  spun,  prințesa  noastră  se  rătăcise  printre  noi,  bieții  muritori.  Alunecase  pe-o  rază  de  lună,  căci  acolo  era  casa  ei  și  se  trezise,  netam-nesam,  pe  pământ,  singură,  fără  să   poată  da  de  știre  celor  dragi  de  acasă  care,  în  mod  sigur,  o  căutau  peste  tot.  Și  plângea  prințesa  noastră,  și plângea  cu  lacrimi  de  safire  scânteietoare,  ridicându-și  mereu  privirea  spre  astrul  nopții,  care-și  vedea  de  treaba  lui,  netulburat  și  nepăsător. 

Până  într-o  zi,  când  un  greieraș  mic,  mic,  se  opri  pe  o  margaretă,  la  picioarele  ei,  și  strigă:

-           De  ce  plângi  așa  de  amar,  fată  frumoasă?

Și,  printre  sughițuri,  prințesa  noastră  îi  povesti  greierașului  toată  durerea  ei,  toată  disperarea  după  locurile  dragi  de  acasă,  dorul  după  părinții,  frații  și  surioarele  ei,  și  despre  neputința  ei  de  a-și  găsi  locul  aici,  printre  străini.

A  cugetat  greierașul  nostru  timp  de  trei  zile  și  trei  nopți,  balansându-se  pe  margareta  binevoitoare,  țârâindu-și  tristețea  alături  de  prințesa  înlăcrimată.

Într-un  târziu,  a  sărit  în  sus  bucuros,  atât  de  bucuros  că  era  cât  pe-aci  să  cadă  de  pe  margaretă:

-                       Fată  frumoasă,  nu  mai  plânge,  zău,  că  tare  mă  dor  lacrimile  tale.  Dacă  nu  poți  pleca  înapoi  acasă,  cine  spune  că  nu  poți  să  aduci  tu  casa  la  tine?  Cine  spune  că  nu-ți  poți  făuri  singură  locul  pe  care  îl  visezi,  că  nu-ți  poți  construi  casa  aici,  pe  pământ,  așa  cum  știi  și  cum  vrei  tu  să  fie?

-                      Of,  greieraș  prostuț,  cum  crezi  că  aș  putea  să  o  fac?

-                      În  primul  rând  ai  nevoie  de  un  loc.  În  toate  peregrinările  tale,  nu  ai  găsit  tu  niciun  loc  care  să-ți  placă  un  pic  de  tot,  care  să  atragă  și  pe  care  să-l  modelezi,  apoi,  după  placul  inimii?

-                      Dacă  stau  bine  și  mă  gândesc,  ba  da,  am  găsit.  Patru  insule  mari,  ca  cei  patru  frați  ai  mei,  și  o  puzderie  de  alte  insulițe  mici  în  jurul  lor,  așa  cum  erau  oamenii  din  împărăția  mea  în  jurul  familiei  mele.  La  mijloc,  o  apă  mare,  iar  peste  tot  munți  spectaculoși,  scăldându-se  în  apele  oceanului. 

Povestea  spune  că  prințesa  și  greierașul  au  pornit  la  drum  spre  tărâmul  ales. În  drumul  lor,  prințesa  a  cules  semințe  de  la  cele  mai  frumoase  flori,  a  rugat  păsările  cele  mai  frumoase  și  animalele  cele  mai  pașnice  să  o  urmeze,  a  adunat  cele  mai  spectaculoase  culori,  s-a  înclinat  în  fața  celor  mai  de  poveste  apusuri  și  răsărituri  care,  milostivindu-se  de  ea  și  dornice  de  a  da  o  mână  de  ajutor,  i-au  dăruit  câte  o  frântură  din  fiecare.  Le-a  strâns  cu  grijă  într-un  sipet  din  lemn  de  cireș  și  le-a  dat  drumul,  unul  câte  unul,  abia  când  a  ajuns  la  destinație.  Și  legenda  spune  că  așa  s-a  născut  Japonia,  Țara  Soarelui-Răsare,  diafană,  ireală,  intangibilă,  întocmai  ca  Prințesa  din  lună,  care  și-a  aflat  aici  alinare  și  împăcare. 

..............................................................................................................................................................

-                       De  câte  ori  ați  fost  în  Japonia  până  acum,  doamna? m-a  întrebat  o  fetiță  zilele  trecute,  la  bibliotecă.

-                      Niciodată,  dar  tare  îmi  doresc.

-                      Niciodată???  Păi  și  de  unde  știți  atâtea  povești  despre  Japonia?

N-am  răspuns.  Am  zâmbit  și  am  mângâiat-o  pe  cap.  O  să  știu  și  mai  multe,  copiii  mei  dragi,  și  o  să  vi  le  spun  și  vouă.

Poate  că  ar  fi  trebuit  să  încep  de  aici,  de  la  o  excursie  în  Japonia  pe  care  am  planificat-o  minuțios,  până  în  cele  mai  mici  detalii,  dar  eu  sunt  nebună  după  povești. 

Japonia  cu  Exact  Travel  Club

            Ca  să-mi  trăiesc  cu  adevărat  povestea,  aveam  nevoie  de  cineva  care  să-mi  spună,  de  cineva  care  să  înțeleagă  și  să-mi  explice  și  mie.  Cu  alte  cuvinte,  cineva  care  să  vorbească  japoneza  curat,  să  le  spună  lor  ce  vreau  și  mie  ce-mi  oferă  ei.  Și,  dacă  aș  vrea  să  învăț  câteva  cuvinte  de  mulțumire,  să  mă  ajute  cu  zâmbetul  pe  buze  și  cu  o  intonație  adecvată,  căci  știu  că  japonezii  sunt  extrem  de  politicoși  și  țin  foarte  mult  la  tradițiile  și  obiceiurile  lor.  Cineva  care  să  iubească  țara  asta  așa  cum  o  iubesc  eu,  cineva  care  să  mă  lase  să  inventez  povești  pe  placul  meu,  dar  să-mi  corecteze  greșitele  și  să-mi  umple  neștiutele.

Pe  cei  de  la  Exact  Travel  Club  i-am  aflat  repede,  de  la  un  coleg  de  serviciu,  proaspăt  întors  din  Bhutan  și  m-am  repezit  dintr-o  suflare  să-i  vizitez,  să  aflu  ce  și  cum.  Și  așa  m-am  ales  cu  un  circuit  în  Japonia  cu  ghid  vorbitor  de  japoneză.

Despre  povești  nu  mai  vorbesc,  v-am  intoxicat,  e  clar  ca  lumina  zilei.  Dar  despre  focurile  de  artificii  -  Hanabi – aș  putea  să  umplu  tot  atâtea  pagini,  dacă  nu  chiar  mai  multe.  Secole  de  tradiții  te  întâmpină  la  tot  pasul  în  vara  japoneză,  prin  festivalurile  numite  Matsuri,  paradă  explozivă  de  decorații,  mâncare,  costume,  muzică  și  dansuri.  N-am  voie  să  ratez  asemenea  spectacol,  căci  florile  de  foc  din  nopțile  Japoniei  se  vor  transforma  în  amintirile  mele   de  foc.

Vara  este  singurul  anotimp  în  care  se  poate  escalada  Fuji,  muntele  -  emblemă  al  Japoniei.  Și  nu  pentru  că  sunt  eu  alpinistă  înrăită  am  să  mă  duc  acolo,  ci  pentru  că  la  poalele  lui  încep  toate  legendele,  iar  pe  culmile  lui  se  țes  toate  poveștile  de  dragoste  și  de  vitejie,  încă  din  timpurile  de  început  ale  omenirii  și  până  în  ziua  de  azi. 

Nu,  n-am  să  ocolesc  Nara  -  prima  capitală  permanentă  a  Japoniei,  căminul   celebrului  templu  Todaiji,  cu  statuia  Daibutsu,  un  Buddha  imens,  radiind  de  energie,  apoi  templul  Yakushi-Ji,  cu  ale  sale  învățături  legate  de  ceea  ce  înseamnă  buddhismul,  și  o  raită  prin  Kasuga – Taisha,  cel  mai  important  altar  Shinto,  luminat  de  lampioane,  străjuit  de  poteci  pietruite,  care  duc  la  o  puzderie  de  altare  mai  mici.  Și,  nu  în  ultimul  rând,  căprioarele  din  parcul  Nara – koen.  Mai  răsfățate  și  mai  divinizate  decât  orice  creatură,  căprioarele  cu  pricina  se  pare  că  și-au  cam  luat  nasul  la  purtare.  E  bine  să  te  ții  un  pic  mai  la  distanță  de  ele,  dacă  vrei  să  scapi  teafăr  și  cu  toate  lucrurile  la  tine.

Să  vă  vorbesc  despre  emoția  pe  care  o  încerc  doar  la  gândul  că  voi  respira,  voi  vedea,  voi  auzi,  voi  simți  în  Tokyo,  unul  dintre  cele  mai  frumoase  orașe  și  cea  mai  mare  zonă  metropolitană  a  lumii?  Nu,  nu  cred,  că  iar  îmi  vine  să  croșetez  povești!

Un  singur  lucru  aș  vrea  să  vă  mai  spun  și  anume  de  ce  am  ales  un  circuit  în  Japonia  cu  Exact  Travel  Club:

-                       pentru  echipa  lor  mixtă  româno-japoneză,  cu  oameni  care  au  crescut  și  au  învățat  acolo,  iubitori  de  locuri  și  oameni  total  diferiți  de  noi  și  dornici  să  împărtășească  din  știința  lor;

-                      pentru  că  ghidul  lor  vorbitor  de  japoneză  nu  va  lăsa  micile  amănunte  să  treacă  pe  lângă  noi.  Înțelegând  perfect  limba  și  importanța  acestora,  ne  va  atrage  atenția  asupra  lor,  a  nimicurilor  care  fac  marile  obiective  să  explodeze  de  autenticitate;

-                      pentru  profesionalismul  și  experiența  de  care  dau  dovadă  în  organizarea  întregului  circuit.  Și  asta  o  știu  de  la  colegul  meu,  cârcotașul  de  serviciu  din  toată  firma,  care  s-a  întors  din  Bhutan   încântat  și  fără  obiecții  la  adresa  firmei  organizatoare.  Mare  lucru,  parol!

-                      și  iar  mă  întorc  la  japoneza  pe  care o  vorbesc  ei,  cei  de  la  Exact  Travel  Club,  pentru  că  de  ea  depinde  să-mi  împlinesc  visul:  să  stau  cu  o  gheișă  autentică,  sub  uimitoarele  glicine  înflorite,  să  o  întreb  despre  cele  mai  frumoase  și  cele  mai  grele  momente  din  viața  ei  de  poveste  și  să  îi  spun  și  eu  despre  noi,  femeile  din  România,  cu  toate  dorurile,  bucuriile  și  aspirațiile  noastre.

Am  spus  un  singur  lucru?  Sau  erau  patru?

Sunt  nebună  după  povești  și  ador  să  le  ascult,  să  le  citesc  și  să  le  inventez!

                Articol  scris  pentru  SuperBlog  2018,  proba  sponsorizată  de  Exact  Travel  Club!

Copiii și alternativele

                 Care  dintre  dumneavoastră  are  de  vânzare  un  copil???

                Nu?  Nimic?  Fără  pretenţii,  fată  sau  băiat,  nu  contează!  Chiar  nimeni?   Vaaaii,  dar  ce  linişte  s-a  făcut! 

foto  din  arhiva  personală

                Atunci  să  încercăm  altceva!  Care  dintre  dumneavoastră  a  vizionat,  alături  de  copil,  seria  The  Lord  of  the  Rings?  Daaaa,  aşa  da,  dar  despre  asta  vom  vorbi,  vă  rog  frumos,  un  pic  mai  târziu!

                Numele  meu  este  Camelia  şi  sunt  aici  pentru  a  discuta  împreună  pe  tema  Sănătatea  copiilor  noştri.  Adică,  despre  sănătatea  celor  pe  care,  mai  devreme,  nu  îndrăznea  nimeni  să-i  vândă.  Am  glumit,  desigur,  dar  gluma  mea  v-a  oprit  inima  în  loc,  nu-i  așa?  Copiii  sunt  lumina  vieţii  noastre,  bucuria  de  fiecare  zi,  sufletul  şi  împlinirea  noastră   pe  acest  pământ,  iar  glumele  pe  seama  lor  sunt  cele  mai  delicate  subiecte  de  conversaţie  dintre  toate  câte  există.

                Sunt  perfect  conştientă  de  acest  lucru,  de  aceea  am  folosit  o  asemenea  stratagemă,  pentru  a  sublinia  din  nou,  chiar  dacă  nu  era  cazul,  care  sunt  adevăratele  valori  din  viața  noastră  și  că  părinți  fiind,  cunoaştem  cu  toţii  ce  înseamnă  să  încerci  să  le  inoculezi  de  la  o  vârstă  fragedă,  importanţa  alegerilor  corecte.  Începând  cu  privirile  fulgerătoare,  menite  să  te  transforme  într-o  stană  de  piatră,  pe  care  ţi  le  aruncă  atunci  când,  trăgând  disperat  de  punga  cu  chipsuri  a  colegului  de  grădiniţă,  tu  îi  oferi,  zâmbind,  deşi  pe  dinăuntru  eşti  ca  un  cazan  aflat  la  presiune  maximă,  un  măr,  şi  până  la  vociferările  adolescentului  veşnic  pus  pe  harţă,  care  consideră  că  seminţele  de  chia  sunt  doar  pentru  "babalâci",  copiii  noştri  vor  fi,  întotdeauna,  vulnerabili  la  ispitele  alimentare  procesate,  care  numai  bine  nu  fac.

                Probabilitatea  ca  viața  lor  să  se  desfășoare  conform  regulilor  unei  vieți  echilibrate  și  sănătoase,  după  un  program  riguros  de  respectare  a  meselor  principale,  fără  stress  și  cu  mișcare  multă,  să  fim  serioși,  în  era  computerelor  este  aproape  de  zero.  Orarul  de  la  școală,  facultate  și,  mai  apoi,  de  la  locul  de  muncă,  va  fi  oricum,  numai  maleabil  nu.  Așa  că,  va  trebui  să-i  învățăm,  de  mici,  cât  de  mici  se  poate,  că  există  alternative.

                Noi,  mă  refer  la  cei  din  generația  mea,  am  fost  văduviți,  cumva,  de  aceste  alternative.  Mâncarea  se  gătea  cu  untură,  pentru  că  uleiul  de  măsline  nu  exista  pe  piața  românească,  iar  cel  autohton  era  raționalizat.  Despre  fructe  proaspete, ce  să  mai  vorbim,  până  ajungeai  la  o  portocală,   stăteai  la  cozi  de  kilometri  întregi,  iar  merele  erau  mici,  viermănoase  și  acre.  O  duceau  mai  bine  doar  cei  care  aveau  norocul  să  dețină  bunici  proprii  cu  case  la  țară,  cu  livadă  în  curte,  sau  posesori  de  căprițe  săltărețe  și  nepretențioase  la  mâncare,  care,  în  schimbul  câtorva  coceni  de  porumb  și  câtorva  mângâieri  sub  barbă,  îți  ofereau  lapte  proaspăt  și  hrănitor.  Pe  de  altă  parte,  noi  am  fost  feriți  de  invazia  pungilor  colorate  țipător  cu  tot  felul  de  monstruozități  urât  mirositoare,  care  au  explodat   în  rafturile  magazinelor  de  acum. 

                Între  un  castronel  cu  mâncare  gătită  acasă,  cu  carne  proaspătă  și  legume  bio,  și  un  hamburger  înecat  în  maioneză  și  sosuri  la  plic,  inevitabil,  copilul  va  fi  încântat  de  cel  de-al  doilea.  Și  aici  intervine  rolul  nostru.  Golgota  noastră.  Puterea  noastră  de  a  spune  nu  și  de  a-i  învăța  să  gândească  pe  termen  mediu  și  lung.  Nu-i  putem  supraveghea  24  de  ore  din  24  și  de  aceea  este  și  mai  important  să-i  învățăm  să  distingă  singuri  între  ceea  ce  le  face  bine  și  ce  nu. 

                Copiii  adoră  sucurile.  Oferiți-le  mereu  sucuri  naturale,  din  mere  și  coacăze,  din  portocale,  morcovi  chiar,  care  nu  conțin  conservanți,  coloranți,  sau  aditivi  alimentari.  Și,  cel  mai  important,  nu  au  nici  zahăr,  deși  gustul  lor  este  delicios  și  destul  de  dulce. 

Copiii  adoră  dulciurile,  deși,  să  fim  sinceri,  nu  numai  ei.   Învățați-i  să  asocieze,  să-și  pună  în  valoare  cunoștințele  despre  eroii  preferați.  De  exemplu,  căsuțele  hobiților  din  The  Lord  of  the  Rings  sau din  Hobbit  despre  care  aminteam  mai  devreme,  există  în  realitate,  între  dealurile  splendide  din  Noua  Zeelandă,  adică  fix  de  acolo  de  unde  vine  și  mierea  de  Manuka,  ale  cărei  beneficii  în  tratarea  infecțiilor,  bolilor  gastrointestinale,  pentru  un  somn  odihnitor,  sunt  incomensurabile.  Pe  cei  mai  mărișori  îi  puteți  învăța  să-și  prepare  singuri  smoothieuri  delicioase,  folosind  mierea  de  Manuka.  Și,  drept  răsplată,  câte  o  bomboană  cu  miere  de  Manuka.

Copiii  adoră  să  ronțăie  nimicuri  în  timp  ce  butonează  telefonul,  sau  joacă  FIFA  sau  cine  știe  ce  jocuri  cu  denumiri  imposibil  de  pronunțat,  pe  consolă.  Scoateți-le  în  cale  pungile  de  nuci /  alune caju,  fulgi  de  porumb  crocant,  curmale,  smochine,  fructe  confiate,  chipsurile  simple  de  mere.

Copiii  adoră  cerealele  acelea  rotunde,  cu  un  conținut  mare de  zahăr  și  cacao,  cu  lapte.  Înlocuiți-le  cerealele  nesatisfăcătoare  din  punct  de  vedere  al  aportului  de  vitamine,  cu  musli  cu  alune  și  stafide,  cu  goji  și  mere.

Ar  mai  fi  multe  exemple  de  dat.  Mamele  sunt  extrem  de  creative  atunci  când  vine  vorba  de  copiii  lor,  de  aceea  mă  bazez  pe  dumneavoastră  să  găsiți  noi  și  noi  idei  care  să  rămână  întipărite  în  memoria  olfactivă  și  gustativă  a  copiilor  noștri.  Să  gătiți  cu  drag  și  spor  paste  integrale  din  grâu,  ovăz  și  secară,  să  inventați  prăjituri  și  mic-dejunuri  pe  cât  de  sănătoase,  pe  atât  de  delicioase!

O  viață  sănătoasă  începe  și  se  termină  cu  obiceiurile  căpătate  din  fragedă  pruncie.  Oferta  produselor  de  calitate,  care  să  ne  ajute  în  luptă,  este  bogată  acum,  trebuie  doar  găsită  cea  mai  potrivită  gusturilor  și  caracteristicilor  noastre.

Numele  meu  este  Camelia  și  nu,  nu  vă  mai  întreb  dacă  aveți  copii  de  vânzare!

Discurs  scris  pentru  proba  sponsorizată  de  SanoVita,  SuperBlog  2018!