Iarna și ... proverbele

               ”Nu  sunt  sensibil  la  frig.  Chiar  și  gerul  mă  lasă  rece”,  spunea,  în  stilu-i  caracteristic,  marele  Tudor  Mușatescu.  Ei,  bine,  te  contrazic,  maestre,  mie  nu-mi  place  frigul.  Pe  mine  gerul  mă  îngheață.  Hmmm,  parcă,  totuși,  asta  spuneai  și  tu ... m-ai  păcălit  la  primele  cuvinte  ... cică  să  mai  ai  încredere  în  scriitori ...

            Iubesc  zăpada  albă  și  pufoasă,  dar  doar  câteva  minute,  preț  de  o  tăvăleală  pe  cinste  alături  de  copii  și  căței.  Iubesc  steluțele  de  gheață,  dar  doar  dacă  sunt  lipite  pe  geam,  pe  dinafară,  evident,  iar  eu,  în  papuci  cu  blăniță  și  cu  ilic  de  lână  în  spate,  îmi  sorb  ceaiul  cu  lămâie  înăuntru  și  căinez  viscolul  de  afară.  Și  așa  ajung  la  vorbele  unui  alt  scriitor,  pardon,  scriitoare,  britanica  Edith  Sitwell:  ”iarna  este  momentul  pentru confort,  pentru  mâncare  bună  și  căldură,  pentru  atingerea  unei  mâini  prietenoase  și  pentru  o  discuție  lângă  foc;  este  momentul  pentru  a  fi  acasă”.

            Acasă ...   

foto  din  arhiva  personală

            Am  primit  moștenire  o  căsuță.  De  la  bunica  mea.  Nu,  n-a  plecat  dintre  noi,  fiți  pe  pace,  dar, a  vrut  ea  așa,  din  senin,  din  iarbă-verde,  să  facă  acte  pe  căsuța  de  la  munte,  pe  numele  meu. 

-           Păi,  ce-ți  veni,  așa,  dintr-o  dată?

-                      Eu  știu  una  și  bună,  după  cum  spune  un  vechi  proverb  rusesc: ”Cine  e  chibzuit,  acela  e  fericit!” mă  privește  dojenitor,  bunica.

-                       ”Na-ți-o  bună,  că  ți-am  frânt-o”,  i-am  trântit  și  eu. Știi  cum  zice  strănepotul  tău  când  îl  surprinzi  cu  ceva?  m-ai  spart!  Unde  este  chibzuiala  și  fericirea  ta  în  toată  tărășenia  asta?  Nu  zic  că  nu-mi  convine,  dar,  prea  a  fost  așa,  picată  din  cer.

-                      Sunt  bătrână,  maică,  și  nu  mai  poci.  Casa  e  ca  omul:  dacă  o  lași  singură,  negrijită  și  neiubită,  se  ofilește.  Voi  sunteți  tineri,  aveți  timp,  vă  pricepeți  și  vă  este  drag  acolo,  sub  poala  aia  de  munte,  printre  brazi  și  cu  Jiul  susurând  pe  sub  ferestre.  Poate  apuc  să  mai  trăiesc  și  eu  cât  să  o  văd  renovată,  frumoasă  și  surâzătoare,  exact  cum  eram  eu  când  bunicul  tău,  Dumnezeu  să-l  hodinească,  m-a  dus,  soață  tânără  și  iubitoare,  acolo.  Va  trebui  să  puneți  osul  la  treabă  acum,  vara,  că  la  iarnă,  de,  o  fi  mai  greu. 

-                      Mda,  nu-i  rea  socoteala  ta,  bunico.  Pe  principiul ”cine  nu  transpiră  vara,  îngheață  iarna”,  nu-i  așa?  Ce,  credeai  că  doar  tu  știi  proverbe?  Iacă,  știu  și  eu,  și  încă  ăsta-i  turcesc.

foto  din  arhiva  personală

I-au  cam  sclipit  ochii  omului  meu  la   auzul  neașteptatei  vești,   de  ce  să  mint. El,  în  mod  deosebit, o  iubește  pe  bunica  mea,  căci  pe  ale  lui  nu  le-a  cunoscut  și,  implicit,  iubește  locul  acela. Și-a  dorit  întotdeauna  să  aibă  o casă  la  țară.  Casa  nu  este  foarte  mare,  dar  are  tot  ceea  ce-i  trebuie  și,  cu  un  pic  de  ajutor,  poate  să  fie  transformată  într-un  colț  de  rai. 

 Așa  că,  ne-am  luat  adio  de  la  concediu  la  mare  și  am  purces  la  un  concediu  la  munte.  Omul  meu  este  ardelean,  gândește,  mustăcește,  iar  gândește  și  abia  apoi  vorbește.  A  binevoit,  într-un  târziu,  să  mă  pună  și  pe  mine  la  curent  cu  ceea  ce-i  bântuia  prin  minte.

În  primul  rând,  ”vine  vara,  te-ncălzește,  vine  iarna,  te  răcește”.  În  traducere  liberă,  întâi  și  întâi  renovarea  termică  a  clădirii,  că  prea  mulți  ani  și-au  pus  amprenta  asupra  zidurilor  groase,  și  le-o  fi  fost  și  lor  de  ajuns  câte  viscole  au  înfruntat.

-                       Este  un  singur  lucru  care  m-a  nemulțumit  întotdeauna  la  casa  asta,  gândește  el  cu  voce  tare.  Acoperișul.  Într-o  asemenea  zonă,  cu  precipitații  multe,  acoperișul  ar  fi  trebuit  să  fie  în  pantă,  în  două  sau  trei  ape,  în  niciun  caz  așa  plat,  ca  o  terasă.  Infiltrațiile  de  apă  sunt  cele  mai  periculoase  și,  de  aceea,  întâi  și  întâi  trebuie  să  scăpăm  de  ele.

-                      Dă  ordin  să  nu  mai  plouă,  sau  să  nu  mai  ningă!  ”Viața  îți  va  plăti  orice  preț  îi  vei  cere.  Trebuie  să  știi  să  ceri  inteligent!”  după  cum  ne  învăța  Anthony  Robbins  la  conferința  de  dezvoltare  personală  de  săptămâna  trecută,  declam  eu cu  patos.

-                      Inteligentă  cerere,  ce  să  zic!  N-ai  ploaie,  n-ai  zăpadă,  n-ai  nici  viață.  Orientează-te  spre  alte  citate!!

-                      Și,  atunci,  care-i  soluția?

-                      Simplu,  o  termografie  ne  va  arăta  dacă  și  unde  sunt  infiltrații  de  apă  pe  la  acoperiș.  Pe  urmă,  vom  solicita,  desigur,  un  audit  energetic,  ca  să  determinăm  caracteristicile  termice  și  energetice  ale  casei  și  să  stabilim  soluții  tehnice  de  reabilitare  și  de  modernizare  cu  instalații  de  apă  caldă  și  de  încălzire.

-                      Pfuiii,  eu  credeam  că  schimbăm  geamuri  și  uși,  zugrăvim  și  cumpărăm  mobilă  și  covoare!  Păi,  în  ritmul  ăsta,  nu  terminăm  prea  curând.

-                      Sunt  convins  că  vrei  covoare  și  mobilă,  dar  astea  nu  țin  de  cald.  ”Ceapa  are  multe  foi  și  tot  degeră  la  frig”,  dacă  tot  ai  început  cu  proverbele.  Ia  bagă  în  casă  ceapa  respectivă  și  vezi  ce  bine-i  merge.  Mobila  ta  și  covoarele  îți  vor  mulțumi  când  pereții  vor  fi  uscați  și  căldura  te  va  învălui  pe  tine,  nu  va  da  bir  cu  fugiții,  afară.  În  caz  contrar,  un  alt  proverb  spune ”te-o  întreba  iarna  ce-ai  lucrat  vara!” Oricum,  tu  înduri  aproape  orice,  numai  frigul  nu. 

-                      ”O  vorbă  bună  poate  ține  de  cald  trei  luni  de  iarnă!”

-                      M-ai  omorât  cu  proverbele  și  citatele  tale  potrivite  ca  nuca-n  perete,  zău  așa!  Astă-iarnă,  când  ni  s-a  stricat  centrala,  aveai  nevoie  doar  de  șosete,  de  pulovere  și  de  cât  mai  multe  pături,  de  nu  mai  puteam   să  respir  noaptea,  era  mai  cald  în  pat  decât  fusese  vreodată  pe  când  funcționa  centrala.     Nu-mi  amintesc  să-mi  fi  cerut  o  singură  vorbă  bună! Să  știi  că  avem  neapărat  nevoie  de  un  certificat  energetic,  care  este  obligatoriu  în  cazul  clădirilor  supuse  unor  renovări  masive  și  se  eliberează  doar  de  către  auditori  energetici  atestați,  așa  că,  de  ce  să  nu  profităm  de  experiența  și  profesionalismul  acestora  și  să  facem  lucrurile  așa  cum  trebuie,  încă  de  la  început,  mai  ales  că  toate  se  înlănțuie  între  ele.

-           No,  bine,  dragă,  de  data  asta,  cum  spui  tu!  Cum  spui  tu,  doar  cald  să  ne  fie! 

Articol  scris  pentru  proba  cu  nr.  13,  SuperBlog  2018!

O singură pereche de blugi

                  În  dimineața  asta,  s-a  cam  burzuluit  toamna  la mine.  Mi-a  încrețit  pielea  pe  spate  și  mi-a  înroșit  nasul,  indiferent  cât  de  tare  m-am  prefăcut  eu  că  mai  este  vară  și  am  defilat  pe  trotuar  cu  pardesiul  larg  desfăcut,  ca  să  se  sperie  răceala  dimineții  și  să  mai  facă  un  pic  de  loc  razelor  de  soare.

                E  clar,  trebuie  să  mut  hainele  de  vară  în  dressing-ul  de  pe  hol  și  pe  cele  de toamnă-iarnă  înapoi,  în  dulap. Mi-e  drag  să  fac  asta,  să  iau fiecare  lucrușor  și  să-l  împachetez,  să-mi  aduc  aminte  când  l-am  purtat  ultima  oară,  să-i  mulțumesc  dacă  mi-a  fost  bine  cu  el  sau  să-l  cert, dacă  nu.  Să  le  pun   deoparte  pe  cele  care  s-au  sfrijit  și  nu-mi  mai  vin,  din  vina  lor,  evident,  și  să trăiesc  cu  speranța  că,  odată  și-odată,  vom  reveni  una  la  cealaltă.

                Dar ...  ia  stai  un  pic ...  unde  sunt  perechile  mele  de  blugi?  Toată  vara  am umblat  cu  fuste colorate,  lungi  și  vaporoase,  ca  să  mă  simt  prințesă  în  adierea  delicată  a  valurilor  mării,  dar  acum  am  imperioasă  nevoie  de  pavăza  oferită  de  jeanși  împotriva  vântului  de  toamnă  și  a  promisiunii  gerului  de  iarnă.  Doar  aici,  pe  rafturile  astea  le-am  pus,  la un  loc  cu  puloverele  și  bluzele  cu  mânecă  lungă.  Ce  pisici  albastre  s-o  fi  întâmplat?  În  toată  hărmălaia  asta  de  haine,  nu  există  decât  o  singură  pereche  de  blugi,  e  drept,  cea  mai  dragă  mie,  pe  care  tocmai  am  purtat-o,  dar  e  una  singură  și   bag  mâna  în  foc  că  mai  existau  în  inventar  încă  vreo  șase  perechi.  Ce  mai, nu  vreau  eu  să  recunosc,  dar  am  început  să  îmbătrânesc  și uitările,  bate-le  să  le  bată,  au  început  să  mă  viziteze  tot  mai des.

                Buuun, gluma-i glumă,  dar eu  de unde  să-mi  iau  acum  nădragi?  Cum  să-i  spun  omului  meu: dragă,  blugii  mei  au  fugit  de  mine  și  am  nevoie,  urgentă,  de  încă  cinci  perechi?  O  să  fie  extrem  de  satisfăcut,  și  pe  dinafară  și  pe  dinăuntru,  și  o  să  rânjească  spre  mine:  bravo  lor,  au  avut  curaj!  Cât  despre  cumpărat,  oleacă  de  zăbavă,  dragă,  că  așa  mi-ai  zis  și  tu  mie  zilele  trecute  când  eram  disperat  după  cauciucuri  de  iarnă.

Nuuu,  nu  pot  să-i  ofer  asemenea  satisfacție!

Și,  totuși,  cum  să  mă  descurc  eu  săptămâna  viitoare  la  serviciu,  mai  ales  că  țipă  la  mine  agenda  de  lucru  de  încărcată  ce-i,   iar  colegii  de  birou  au  instituit  ținută  obligatorie  pentru  toate  întâlnirile:  blugi,  blugi  și  iar  blugi!  Blugi  de  damă  și  blugi  de  bărbați!  Și  la  trainingul  de  sâmbătă,  de  la  munte,  tot  blugi!  Măi  să  fie,  toate  lucrurile  rele  mi  se  întâmplă  numai  mie.

                Adriana,  prietena  mea,  spune  cam  așa:  acum  gândim  cum  reparăm  și  plângem  pe  urmă!  Să  o  iau  cu  începutul,  că  nu  degeaba  sunt  eu  Fecioară  ordonată  până  la  sufocare,  deși,  în  cazul  de  față,  uite  ce  frumos  mi-am  ordonat  blugii,  că  nici  nu-i  mai  găsesc.  Deci,  singura  mea  pereche  de blugi,  mânca-o-ar  mama  pe  ea,  trebuie  să  suporte  șapte  ținute,  că  doar  nu  o  să  mă  duc  îmbrăcată  la  fel  la  serviciu,  că  nu  se  face,  nu?  Dacă  lipsa  blugilor  o  suport  până  la  refacerea  integrală  a  garderobei,  șușotelile  legate  de  vestimentația  mea  de  la  birou  mă  vor  aduce  în  prag  de  sinucidere  și,  parcă,  aș  mai  avea  un  pic  de  treabă  pe  pământul  ăsta.

                Luni:  prima  zi  la  un  birou  aproape  înghețat,  cu  chef  de  muncă  zero.  Așa  că,  un  tricou  lejer,  dar  foarte  colorat  ca  să-mi  ridice  moralul,  iar  peste  el,  un  cardigan  moale,  într-o  culoare  asortată  cu  noii  mei  pantofi  sclipicioși. 

                            

                Marți:  ptiu,  ptiu,  ducă-se  pe  pustii  cele  trei  ceasuri  rele,  mai  ales  că  după  serviciu,  trebuie  să  mergem  la  vernisajul  colegei  noastre  și  ținută  elegantă,  cu  toc  cui,  scrie  pe  fruntea  noastră.  Noroc  că  mi-am  luat  o  bluză  interesantă  de  la  Desigual, care  poate  face  față  cu  brio  atât  unei  zile  obișnuite  la  birou,  cât  și  unei  cerințe  speciale. Câte  despre  încălțămintea  de damă   cu  toc,  alegerea  este  ușoară:  o  pereche  de  pantofi  Heritage  de  la  Answear,  într-o  culoare  care  pică  la  fix  pe  modelul  bluzei  și  problema  este  rezolvată. 

    

            Miercuri:  prezentare  de  proiect.  Și,  ghici,  ghicitoarea  mea,  cine  trebuie  să  prezinte?  Există o  regulă  nescrisă  în  vestimentație,  dar  respectată  de  toate  femeile:  să  nu-ți  lipsească  din  dulap  rochia  neagră  și  cămașa  albă.  Și  pe  mine  mă  va  salva  cămașa  mea  albă,   cu  flori  pe  poale,   marca  U.S.  Polo,  pentru  că  o  ținută  simplă,  dar  delicată,  business,  dar  feminină,  face  mai  mult  decât  toate  cuvintele  din  lume. 

              Joi:  mi-e  dor  de  floricele  pe  câmpii  și  de  o  brățară  cu pietre  mari,  să-mi  mângâie  încheietura  la  fiecare  mișcare.  Bluza  mea  Ema  de  la  Only  se  înțelege  perfect  cu  brățara  de  la  Parfois,  de  parcă  au  fost  croite  special  una pentru  cealaltă.

              Vineri:  program  scurt,  ținută  lejeră  și  un  pulover  alb  și  comod, pentru  serviciu.  

               Doar  că,  seara,  after-party  ne  așteaptă.  Nici  prea  elegant,  nici  prea  casual,  adică  exact  cum  este  cel  mai  greu  de  mulțumit.  Și  cum  eu  mă  simt  extraordinar de  bine  când  sclipește  ceva  în  spațiul  meu  personal,  puloverul  de  la  Liu  Yo,  cu  broderie  de  strasuri  îmi  îndeplinește  toate  fanteziile.

                Sâmbătă:  yuhuuu,  munte,  ape  cristaline,  poteci  șerpuitoare  asfaltate  cu  frunze  de  aur,  povești  șoptite  printre  copacii  aproape  goi,  seară  de  toamnă  la  căldura  focului  de  tabără.  Îmi  pun  pe  mine  toate  astea  la  un  loc,  împletite  într-un  splendid  pulover  de la Only  și  mă  simt  și    Zâna  Octombrie  pe cale  să  plece  și  Zâna  Noiembrie  pe  cale  să  vină.  

De  prea  mult  timp  îmi  doresc  o  pereche  de  ghete  de  bărbați  numai  pentru  mine, tovarăși  credincioși  de  drumeție,  pentru  că  mi-a  intrat  mie  în  cap  și,  odată  intrat,  nu  mai  iese  nicicum,  că  ghetele  de  bărbați  sunt  mai  sigure,  dar  n-am  găsit  încă  mărimea  mea  pentru  modelul  preferat.  Eh,  merge  și  cu  ghetele  pentru  damă.  Mai  caut.

                Asta  este,  cu  asta  defilez.  Sper  să  le  iau  ochii  tuturor, ca  să  nu  aibă  timp  de  observații  amănunțite  și  să  nu  le  pice fisa  că  toate  aceste  ținute  au  un  lucru  comun:  aceeași  pereche  de  blugi.  Unica.  Eroina  mea  credincioasă,  care  nu  a  dat  bir  cu  fugiții  așa  cum  au făcut  toate  celelalte. 

                P.S.  adăugat  la  o  săptămână  după  povestea de  mai  sus:  ia ghiciți  voi  ce  era  după  lădița  de  cartofi,  printre  borcanele  cu  gogonele  din  cămară?  Pam,  pam ...  împăturiți  frumos, pereche  peste  pereche  și   protejați  de o  pungă  imensă  pentru  cadouri  ...  blugii  mei!  Toți!  Întregi  și  nevătămați,  slavă  Domnului  pentru  asta!

                Articol  scris  pentru  SuperBlog  2018,  proba  sponsorizată  de  Answear!