toamnă, Farmec, crizanteme...

           Nici  nu-mi  mai  aduc  aminte  de  când  n-am  mai  stat  noi  două,  toamna  și  cu  mine,  singure,  pe-o  bancă,  într-un  parc. 

Toamna  în  parc

           Prea de mult timp n-am mai lăsat-o să-mi picure aur și aramă pe umeri și în păr și să-mi foșnească frânturi de frunze pe la tâmple. 

            Dar acum sunt ostenită și–mi caut răgaz, iar ea, alintată, se lasă toropită de culori și miros de gutui și pere.
           Ea cu fructele și eu cu florile: un buchet de crizanteme înfoiate, de culoarea coniacului când de-abia aburește buza cristalului, își atârnă crenguțele pe marginea băncii, lângă mine.
           Acum le-am primit, dar de mulțumire de la un suflet zbuciumat și îndrăgostit și, tocmai de aceea, prea motivat să răzbească în jungla dulce a iubirii.

Pierre Auguste Renoir - Buchet de crizanteme - 1885.

           O  știu  de  când  era  o  copiliță  trandafirie  ca   un  vis,  cu  ochi  mari,  negri,  încondeiați  ca  ai  țigăncii  de  la  colțul  brăgăriei  din  centru,  care  râde  plin  și  sănătos,  cu  dinți  de  perle  pe  fața  oacheșă,   și  care  adună   clienți   mai  mult  bărbați  decât  femei,  pentru  un  viitor  deslușit  în  ghiocul  vechi.  

           Fetița  cu  nume  de  spiriduș,  Ela,  s-a  mutat  în  blocul  meu,  ținând  strâns  la  piept   un  cățel  de  pluș,  cu  o  ureche  ruptă  și  coada  zdrențuită.  Aveam  să  aflu  că   îl  cheamă  Nenea.  Mă  saluta  cu  sărut-mâna,  tanti  doctor,  iar  eu  îi  răspundeam  cu  o  mângâiere  pe  obraz  și  un  bobârnac  scurt  peste  nasul  cârn.  

           Și  au  crescut  anii,  s-au  învolburat  ca  rochița -  rândunicii  și  au transformat-o  pe  Ela  într-o  adolescentă  delicată,  melancolică,  cu  gene  întunecate  și  lungi  peste  ochii  din  ce  în  ce  mai  negri  și  mai  strălucitori.  Un  singur  lucru  mă  nedumerea:  purta  întotdeauna,  indiferent  de  soare,  de  ploi,  de  fulgii  mari  de  zăpadă,  un  turban  răsucit  din  mătase  albă,  care  nu-i  lăsa  niciun  fir  de  păr  să  scape,  liber,  din  închisoarea  sa.    Nu  mai  știam  ce  culoare  are  părul  său,  dacă-i  grâu  copt  sau  aramă  caldă,  dacă-i  tăciune  sau  castană  fierbinte,  proaspăt  scoasă  din  cuptor.  Așa  o  fi  moda,  m-am  gândit,  dar  îmi  era  dragă  fată  și  acceptam  zvăpăieli  de  adolescentă  curioasă  și  dornică  de  explorări.  Adevărul,  însă,  era  tare  departe  de  închipuirile  mele  și  avea  să  mi-l  dezvăluie  chiar  ea,  răpusă  de  nebănuite   adâncimi  de  suferință,  statornicite  în  sufletul  firav  și  bolnav  de  prima  dragoste.

-                       Știu  că  sunteți  doctor  în  frumusețe,  că  lucrați  împreună  cu  specialiștii  de  la  Gerovital  și  de-aceea  îndrăznesc  să  vă  cer  ajutorul.  

Am  invitat-o  în  casă,  i-am  pus  în  față  un  pahar  cu  limonadă  și  gheață  și  am  lăsat-o  să-și  adune  gândurile  și  vorbele.  N-a  vorbit,  și-a  mișcat  doar  un  pic  brațul  drept  și  turbanul  ei  de  poveste  s-a  destrămat  ca  un  fulg.  A  răsărit  un  cap  rotund,  drăgălaș,  dar  tuns  chilug,  care  semăna  izbitor  cu  o  floarea -  soarelui  cu  ochi,  nas,  gură,  dar  fără  urmă  din  petalele  galbene  și  bogate.  Mi  s-a  strâns  inima:

-           Nu  ești  bolnavă,  nu?

-                      Ba da,  sunt,  dar  nu  la  ce  vă  gândiți  dumneavoastră.  Pur  și  simplu  nu  am  păr.  Dacă  îl  las  să  crească,  firul  meu  este  foarte,  foarte  subțire,  cu  vârfuri  despicate,  cu  aspect  unsuros  și  extrem  de  fragil.  Cade  la  cea  mai  mică  atingere,  la  spălat  pot  să  adun  păr  cât  pentru  o  perucă,  iar  de  volum  nici  nu  poate  fi  vorba.  Parcă  aș  fi  o  sperietoare  de  ciori,  de-aia  de  care  face  bunicul  pentru  paza  strugurilor  din  vie.  Și  ce  n-am  încercat,  Doamne,  ce  n-am  folosit!  Degeaba.  Așa  că  am  decis  să  mă  tund  la  chelie  și  să  fac  pe  interesanta  cu  un  turban  chic.  Dar  acum...  știți...  e  un  băiat...și  Ela  tăcu,  purtând  mere  roșii  în  loc  de  obraji  și  licurici  scânteietori  în  loc  de  ochi. 

Și,  dintr-o  dată,  m-am  văzut  alergând  desculță  pe  miriștea  de  lângă  iaz,  sughițând  de  plâns,  cu  inima  prinsă  în  gheare  de  gheață  și  ură.  Mi-aș  fi  smuls  și  părul  din  cap,  dar  cum  să  o  fac  când,  chiar  și  fără  disperarea  mea,  cădea  singur,  slab,  fără  putere  și  uleios,  pradă  mătreții  agresive.  Iar  în  fața  ochilor  îmi  stăruia  palma  băiatului  iubit,  răsfirând  fericit  șuvițele  blonde,  raze  de  soare  și  moliciune  de  cașmir,  ale  colegei  mele  de  clasă. 

-                       Nu,  Ela,  nu  zâmbesc,  pentru  că  știu  ce  înseamnă,  pentru  că  am  trecut  prin  asta  și  pentru  că  datorită  acestui  lucru  am  ajuns  acum  doctor  în  frumusețe,  așa  cum  bine  ai  zis  tu.  Așa  a început  și  povestea  mea  alături  de  Farmec,  prima  și  cea  mai  importantă  companie  românească  de  produse  cosmetice.  Așa  au  început  și  anii  mei  de  liceu,  și   învățatul  pe  rupte în  facultate,  și  orele  de  voluntariat  în  laboratoarele  Farmec,  încrâncenată  și  motivată  să  realizez  ceva  care  să  dea  rezultate  adevărate,  care  să  conteze  pentru  toate  adolescentele,  femeile  tinere  și,  mai  ales  pentru  toate  femeile  trecute  de  40  de  ani  și  care  se  confruntă  cu  problemele  podoabei  capilare.

Nu  plânge,  Ela,  vezi,  și  părul  meu  e  mătăsos  și  cald  la  atingere,  iar  omul  meu  iubit  își  împletește  degetele  în  bogăția  lui,  fără  teama  de  a-l  rupe  sau  de  a-l  încurca.  Și  asta  pentru  că  eforturile  noastre  au  dat  roade  și  am  descoperit  secretul  frumuseții  părului  tău. 

 Am  creat  și  dezvoltat  gama  Gerovital  H3 Derma+  care,  pe  lângă  produsele  de  înaltă  performanță  destinate  îngrijirii  tenului  și  corpului,  cuprinde  și  tratamentul serum intensiv fiole, împreună cu șamponul anticădere Derma+, ce asigură un efect maxim de prevenire a alopeciei.

  Altfel  spus,  tratamentul  anticădere  care  acționează asupra  cauzelor  care  provoacă  alopecia  și  stimulează  creșterea   părului  și-l  protejează  împotriva stresului  endogen  și  exogen.

 

Fată  frumoasă,  cu  nume  de  alint  și  ochi  de  târât  în  păcate,  îți  dăruiesc,  pe  lângă  tratamentul  anticădere,  și  șamponul  sebocorector,  cu  puternic  efect  antiinflamator,  ce  va  asigura  degresarea  corespunzătoare  a  firului  de  păr.

La  fereastra  laboratorului,  teii  foșnesc  secrete  aromate  ca  florile  pe  care  le-au  lepădat  în  mai.  Aici,  în  parc,  sălciile  tac.  Acoperă  cu  ramuri  lungi  sărutări  timide,  atingeri  înfrigurate  și  frunți  înfierbântate  de  fericire.  

Iubirea  unui  adolescent  dogorește,  o  simți  de  la  depărtare,  îți  încălzește  și  ție mâinile  înghețate  de  bruma  nopții  și  vârful  nasului,  pictat  în  roșu,  ca  în  poezia  lui  Topârceanu. 

Toamna  începe  cu  un  buchet  de  crizanteme  înfoiate,  pe  care  mi  l-au  întins,  recunoscători,  o  fată  cu  frunze  aurii  în  părul  liber  să  danseze  în  voia  vântului  și  un  băiat  îndrăgostit. 

Sweetest kiss

realizat de: Elena Cososchi

Articol  scris  pentru  proba  a  treia  din  cadrul  SuperBlog  2016,  sponsor  Farmec!

Siti breic lou cost

Ion Theodorescu-Sion – Portret de lipoveanca

           Mi-a atras atenția de când am pășit în terminalul aeroportului. Stătea cuminte, cu mâinile în poală și picioarele lipite unul de celălalt, ca într-o poză dintr-un studio foto din anii 50. Imaginea bunicii ideale, mi-am zis, cu părul alb perfect strâns sub baticul gri cu flori mici, roșii, cu haina de postav închisă cu nasturi mari de lemn, cu fusta aproape de glezne și cu ghetele ei, din piele maro, încheiate cu șireturi până sus. Era foarte atentă la ceea ce se întâmpla în jurul ei și, din când în când, își ducea palma stângă la gură, semn de mare mirare față de ceea ce văzuse și care ieșise, cumva, din tiparele cunoscute.
           M-am așezat, ca din întâmplare, pe scaunul de lângă ea. Am salutat politicos și mi-a răspuns imediat:
           - Bună ziua, maică, să trăiești.
           Muream de curiozitate să știu cum a ajuns și ce căuta ea acolo, dar nici nu puteam să o întreb așa, direct, de parcă ar fi făcut parte dintr-o altă specie și n-ar fi avut dreptul să se afle acolo. M-a scos din încurcătură chiar ea, cu o întrebare simplă, care mi-a  tăiat,  brusc,  porția  de  oxigen  și  m-a făcut să înghit în sec de trei ori și să-mi umezesc buzele de patru, înainte de a putea articula vreun cuvânt:
          - Și matale tot cu Ryanair zbori?
          - D-da, și eu, de-abia am îngăimat eu.

          - Frumos, maică, tare frumos a fost. De-acum mă pot duce liniștită, că mi-am împlinit dorința. Să-i dea Dumnezeu sănătate lui nepotu-meu, că el   m-a adus. Pe banii lui, maică, pe banii lui.
         - Și unde-ați fost, dacă îmi permiteți să vă întreb?
         - Matale n-ai bunică? Mă iei cu dumneavoastră... am nepot mai mare ca matale, zi-mi bunică sau mamaie, ca la noi în sat.
           Hotărât lucru, chiar era din altă specie: cea a bunicilor perfecte, cu suflet imposibil de cuprins și cu darul de a răzbate prin toate armurile și toate inimile ferecate cu șapte lacăte fermecate. Așa că am hotărât să - mi revin și să nu mai rămân cu gura căscată ori de câte ori zicea ceva:
         - Ba da, am,  și tare o iubesc. Dar ea nu a fost niciodată într-un aeroport, darămite să mai fi și zburat. Și unde spuneai că ai fost, bunico?
         - Păi, să vezi, nepotu-meu, director la o firmă fooaarte mare, m-a întrebat dacă vreau să merg cu el într-o delegație, pentru un mic city break low cost  la Londra, destinația lui din week-end ăsta prelungit.
           Instantaneu, m-am gândit că dacă tot trebuie să apelez la chirurgia estetică pentru a-mi așeza mandibula la locul ei, poate împușc doi iepuri deodată și îmi trag și botox, că tot mi se pare că buzele mele sunt cam subțiri.
           Bunica de ocazie continua imperturbabilă, neținând seama, se pare, de starea jalnică în care atârnau ochii mei, în afara orbitelor:
         - Mi-a  zis  săptămâna  aia  de  trecu: buni, știu eu o companie low – cost perfectă pentru amândoi, care are super facilități pentru zbor business pentru mine și, în același timp, facilități pentru călătorie cu familia. Și nici nu a fost scump rău, că aveau zboruri economice către Londra:

           - A fost fain, maică, tare fain. Nu m-aș mai fi dat jos din avion. Și la Londra, ce să spun, că știi și matale: am văzut ceasul ăla mare, Big Ben și clopotele sale, maică, ce mai clopote, și catedrala asta faină, uite, am și poze!
           De-acum, nici dacă scotea un babuin din buzunarul de la haină nu mă mai surprindea, darămite un amărât de iPhone ca să-mi arate poze. Greșit, greșit, iar am greșit. A scos un teanc de ilustrate cu toate obiectivele turistice pe care le văzuse,  iar  pe spatele fiecăreia scrisese, cu litere prelungi, arcuite și înflorite, frumoase ca o dimineață de primăvară în grădina din spatele casei, ziua și ora la care le vizitase.
                                                                                                   
                                 
                                            Big Ben - Turnul Big Ben din Londra      

 St Paul's Cathedral, Londra

       

           - Dar cel mai tare mi-a plăcut la palat, să știi. M-am emoționat tare când am văzut copiii ăia, la schimbarea gărzii, am și plâns, maică, crede-mă.

       

      

                                                                Schimbarea gărzii

             -  Singură  ai  vizitat  obiectivele  astea,  bunico?  Păi  și  cum  te-ai  descurcat?
           -  A,  a  fost  ușor.  Am  avut  camere  rezervate  la  un  hotel  foarte  frumos,  lux,  Rose  Park  Hotel,  tot  prin  Ryanair.  Nepotu-meu,  săracul,  a  avut ședințe  multe  și  mi-a  închiriat  o  mașină,  cică  tot  prin  companie,  că  au  un  serviciu  și  pentru  asta,  cu  cel  mai  mic  preț  garantat  și  tarife  exclusive  pentru  clienții  lor.  De  vorbit,  a  vorbit  el  cu  șoferul  și  m-a  dus,  maică,  exact  unde  am  vrut  eu  să  merg.  Doar  lucrul  ăsta  nu  mi-a  plăcut  mie,  că  am  fost  singură,  doar  seara,  la  hotel  m-am  întâlnit  cu  nepotu-meu. Uite-l  că  vine,  dragul  mamii!
            Pe  chipul  luminat  de  mândrie  și  dragoste,  ochii  împăienjeniți  de  lacrimi  păreau  două  raze  de  soare.  Deși  mică  de  statură,  delicată  ca  un  lujer  de  nalbă  sălbatică,  radia  un  gen  de  putere,  o  forță  uriașă  capabilă  să  străbată  lumea,  să  o  întoarcă  pe  dos  și,  apoi,  să  stea  cuminte  ca  o  păpușă  ireal  de  frumoasă,  cu  mâinile  în  poală,  povestindu-ți  toate  acestea  simplu,  fără  artificii  inutile,  fără  aroganță  și  fără  dorința  de  a  impresiona.
            Nepotul avea cam  treizecișicinci  - patruzeci  de ani, trăgea după el două cărucioare cu bagaje și zâmbea înțelegător, uitându-se la mine.
            - Te-a vrăjit bunica, nu-i așa?
           - Ce vrăjit, m-a băgat în buzunar de tot, am bâiguit eu.
           - Dar ce credeai, maică, mă ia nepotul cu el în delegație și eu să nu știu să vorbesc, să-l fac de râs? Mi-a arătat fiu-său, strănepotul, pe telefon,  avioanele  de  la  Ryanair  și m-a învățat cum să zic la toate, uite, mi-a și scris cum să zic, și scoase din buzunar o foaie de caiet dictando, pe care scrisese tot ce trebuia să știe bunica, într-o transcriere fonetică absolută: siti breic lou cost, bisnis, raien er, roz parc  hotel,  senc  iu,  bai - bai.  Deștept băiat, nu?
           - Sărut – mâna, bunico, tare deștept!

               Articol scris pentru proba a doua SuperBlog 2016!

                 

Cum e cu Black - tie- ul când te străduiești...

           Din  secunda  în  care  am  deschis  plicul,  am  înțepenit.  Invitația  simplă,  o  bucățică  de  hârtie  lucioasă,  cu  textul  scris  ușor  înclinat  și  încadrat  de  un  chenar  discret,  auriu,  mă  sfida,  mă  chema  și  îmi  sărea  în  ochi,  indiferent  unde  aș  fi  ascuns-o.

           Auzi,  invitație  la  vernisajul  ei.  Al  fostei.  Au  rămas  amici  după  divorț,  la  fel  cum  erau  înainte  de  a  se  căsători,  zâmbind  complici  și  recunoscând  că  a  fost  greșala  vieții  lor  faptul  că  și-au  unit  destinele.  Erau  meniți  să  fie  camarazi,  colegi  de  clasă  și  de  petreceri,  nu  suflete – pereche.  S-au  despărțit  amiabil,  și-a  văzut  fiecare  de  drumul  lui  și,  hodoronc – tronc,  expune  și  în  țară  tablourile  ei  de  fițe. Dar  nu  oriunde,  ci  în  holul  celui mai  cel  hotel  din  partea  asta  de  țară,  cu  dress  code  -  black  tie. 

           Așa  că,  vreo  două  săptămâni,   m-a  luat  cu  tremurici.  N-am  mai  mâncat,  n-am  mai  dormit,  până  și  șeful,  la  birou,  se  prelingea  pe  lângă  ziduri  din  calea  mea,  că  semănam  suspect  de  mult  cu  un  zombi,  iar  fața  îmi  rămăsese  înțepenită  de  când  nu  mai  zâmbisem.

           CU  CE  MĂ  ÎMBRAC???  CU  CE  MĂ  ÎNCALȚ???     

   Sincer,  pe  el  l-aș  duce  în  boxeri  și  în  papucii  cu  urechi  și  mustăți  de  mâță,  dac-aș  putea,  că  din  cauza  lui  o  să  stau  eu  față  în  față  cu  fosta.  Și  ea  e  mai  înaltă,  și  mai  slabă,  și  cu  părul  mai  voluminos....pictoriță  talentată,  vedeta  lunii...  să  țopăi  de-a  dreptul  prin   troiene  și  mai  multe  nu.

Ok,  gata  cu  văicăreala,  mi-am  spus,  treci  la  treabă.  Trebuie  să  te  conformezi  codului  și  să-ți  și  placă,  să  fii  tu  în  pielea  ta,    așa  că    go,  girl:  interoghează,  caută,  bântuie  magazinele,  răsfoiește,  butonează. 

           Ce caut, de fapt? O rochie elegantă, ceva care să-mi permită să mă simt ca o zână pentru o seară, deși pomul de Crăciun ar fi prima și fireasca mea alegere și nu pentru semnificație, ci pentru sclipiciul de pe globuri. V-am spus că sunt ca o coțofană, nebună după tot ce sclipește, strălucește, scânteiază, radiază, zdrăngăne sau clinchetează? E, vă spun acum.
           Sunt eu mai scundă și mai...hm...hm...hm... a, da, știu, pufoasă, dar am și eu atuurile mele: umeri rotunzi și calzi, brațe pârguite ca fructele de toamnă și glezne fine, pe care le vreau mângâiate de adieri ușoare de voal și mătase. E toamnă, mai bate vântul, mai cade câte-o frunză aurie... și-mi trebuie ceva și pe deasupra, să nu-mi fac intrarea în sală arătând ca o prună din compot, vânătă și încrețită de frig.
           Cine caută, găsește! Și eu am găsit răspunsul la toate frământările mele: Answear.ro

            Am  găsit  aici  rochia  perfectă,  care  mă  va  pune  în  valoare,  peste  care  sacoul  acesta  vine  ca  turnat.

            Alegerea  pantofilor  mi-a  sfâșiat,  din  nou,  inima,  în  bucățele  din  ce  în  ce  mai  mici,  pentru  că  am  găsit  două  perechi  de  minuni  strălucitoare,  care  îmi  vor  permite  să  plutesc  toată  seara  fără  să  mă  doară  picioarele,  pentru  că  sunt  pantofi  cu  toc,  dar  foarte  comozi.  Las  pe  mai  târziu  plăcerea  de  a  mă  hotărî  asupra  culorii. 

            Bijuterii...  mai  bine  nu,  ptiu,  piei  ispită!.  
           M-a  salvat  mama,  săraca,  oferindu-se  să-mi  dăruiască  ea  cerceii  aceștia  divini,  dacă  promit  că  nu-mi  mai  iau  și  alte  bijuterii.  Mai  frumos  înseamnă,  întotdeauna,  mai  puțin,  a  încercat  ea,  a  nu  știu  câta  oară,  să  bată  toaca  pentru  o  babă  surdă.  Promit  solemn,  cu  degetele  încrucișate  la  spate,  că  nu  mai  iau  nimic  sclipicios,  în  afară  de  o  gentuță   după  care  mă  prăpădesc  de  drag,  adică  exact  asta:

V-am  prevenit  doar,  ca  o  coțofană...

            Și-acum,  drept  să  spun,  după  ce  mi-a  venit  inima  la  loc  pentru  că  am  reușit  să  mă  îmbrac  așa  cum  mi-am  dorit,  parcă  nu  mai  sunt  atât  de  supărată  pe  el  și  i-am  ales  o  bomboană  de  ținută,  un  costum de  bărbați  și  cămașă  albă,   că  doar  el  va  fi  oglinda  mea,  așa  se  spune,  nu? 

            Doamne,  dar  ce-ați  crezut,  că  merge  desculț?  Nuuuu,  cu  pantofi  ce  sclipesc  de  frumoși  ce  sunt!

            Cum  era  să  uit,  vai  de  mine:  am  citit  undeva  că  există  și  parfumuri  care,  pulverizate  pe  brațe  sau  decolteu,  conferă  pielii  străluciri  de  diamant  și  sidef  de  perle  naturale.  Nu  plec  niciunde,  nici  în  ruptul  capului  nu  plec  fără  o  asemenea  boare.

            Acum  suntem  gata  de  petrecere.  După  jurizare,  promit  că  vă  spun  cum  a  fost!

            Articol  scris  pentru  prima  probă  din  cadrul  SuperBlog  2016!