Lată, în mijlocul
patului, cum altfel?
Incapabilă să mă
întorc singură de
pe o parte
pe cealaltă, ca
o rădașcă umflată,
răsturnată cu picioarele
în sus, agitată
și speriată că
ar putea să
o înghită careva.
Mă rog, pe
mine nu m-ar
putea înghiți nimeni
pe nemestecate ...cu
dureri atroce pe
fiecare centimetru pătrat
de corp și
cu usturimi cumplite
la fiecare încercare
de a deschide
ochii.
Din ce cauză?
Habar n-am!
Mi-am
terminat curățenia la
timp, grație ajutorului
venit de prin
Nemția cu o
săptămână înainte de
sărbători, am făcut
sarmale și răcituri
ca o bună
gospodină ce mă
aflu, am grijit
de cadourile de
sub brad și
... gata, am
murit. Bucură-te și
sari în sus
de Crăciun, Cami,
dacă mai poți!
Pentru mine, Crăciunul
e greu de
dus. De patru
ani, de când
mama a rămas sus, în
deal, fix în seara de Ajun, alături de
bunicii și părinții
ei, culorile Crăciunului
s-au schimbat pentru
mine. Orice aș
face, oricât m-aș
strădui, nu mă
mai pot bucura
ca înainte.
Singurele care
mă mai înfioară, așa,
ca pe vremuri,
sunt luminițele. Mi-am
pus multe și
în brad, și atârnate prin
hol, și bec
de-ăla șmecher care
se învârte și
te amețește de
cap cu atâtea
culori ...
Ar trebui
să țopăi prin
casă, de drag
că am omul
meu drag lângă
mine. De țopăit,
nu prea, că
am vecini dedesubt
și au dreptul
și ei la
un Crăciun cu
tavanul intact, dar stau lipită
de el, de
nu mai poate
săracul nici să
respire.
Are treabă
în sufragerie? Hop și eu. Are
treabă pe balcon?
Țuști după el! Montează lustre
și pune luminițele
pe care i
le-am cerut? Ghici
cine stă jos,
lângă scaunul pe
care s-a cățărat
el ca să
ajungă la tavan?
-
Dar
tu nu mai
ai vase de
spălat, femeie, sau
măcar altceva de
făcut prin celelalte
camere? Ia vezi,
caută-mă și pe
acolo, că poate
mi s-o fi
făcut de-a v-ați
ascunselea și mie! Și
râde, și râde,
și eu mă
gândesc: cum, pisici albastre,
să plec de
lângă el, când
mai are doar
câteva săptămâni de
stat cu mine? !
Băiete, singura ta
șansă să scapi
de mine, este
să duci gunoiul!
Chiar și-așa, stau
moț pe casa
scării, jinduind la
întoarcerea ta, mai
dihai ca după
o felie maaaare
de Tiramisu.
De când a
venit, dintr-o dată,
toate grijile mi
s-au ridicat de pe
umeri și, în
loc să mă
simt ușurată, m-am
trezit tremurând, cu
nervii praf, de
parcă transferul ăsta
m-a lăsat goală
pe dinăuntru, vulnerabilă
ca un nou – născut.
Slavă
Domnului că și
el s-a întins
în pat, cu
telecomanda în mână!
Cu fața spre
el, mi-am strecurat
mâna pe sub
brațul lui și-l
țin încleștat de
mă doare. Când
își ridică capul
de pe pernă
și se apleacă
spre mine, căutându-mi
privirea, știu că
a amorțit și
că vrea să-și
schimbe poziția. Slăbesc
strânsoarea, aștept să
se așeze mai
bine și mă
lipesc și mai
tare de el.
-
Parcă ai
fi din scotch,
așa te lipești
de repede, mormăie
el înciudat.
Mi-e rău, fizic
mi-e rău de
la atâta fericire
și durere îngemănate
într-o singură sărbătoare!
Crăciun fericit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu