vineri, 6 aprilie 2018

Un fir de nisip în deșertul fără limite


             Am  uitat  ce  bine  miroase  verdele.  Și  ce  povești  frumoase  spune  vântul,  când  învolburează  fața  de  masă  de  pe  terasă,  mai-mai  să-mi  răstoarne  cafeaua.  Am  uitat  ce  înseamnă    inspiri  adânc,  până  simți  că  în  plămâni  ți-au  înflorit  trandafirii  și    expiri,  apoi,  tot  răul  adunat  de-a  valma,  în  ani  mulți  de  frustrări  și  oboseli.
            Dacă  întind  mâna,  marea  mi  se  agață  de  degete,  mi  se  prelinge  pe  pielea  fierbinte  și-mi  înfiorează  umerii,  strecurându-se  până  la  picioarele  mele. 


            E  liniște  aici.  Ciudat,  pentru    este  foarte  multă  lume.  Un  furnicar  de  oameni  veseli,  îmbrăcați  în  haine  țipătoare,  cu  pălării  imense  și  voaluri  diafane,  fluturând  pe   plaja  aurie.  Poate  tocmai  de  aceea  este  liniște;  li  se  amestecă  glasurile,  se  uniformizează  și  se  estompează  reciproc,  lăsând  în  urmă  doar  un  murmur  cald,  benefic,  ca  o  melodie  de  dragoste  ce-ți  picură,  alene,  în  urechi.
          A  avut  dreptate  asistenta  mea.  Este  locul  ideal  pentru  sufletul  meu  ciobit,  pentru  odihna  trupului  secat  de  vlagă,  pentru  singurătatea  atât  de  dorită  în  ultimii  ani.  



            Ea  s-a  ocupat  de  tot:  a  căutat  destinația  perfectă,  a  făcut  rezervările  la  avion,  la  taxi  și  la  hotel  și,  normal,  s-a  luptat  strașnic  cu  încăpățânarea  mea,  care  n-avea  de  gând    cedeze  cu   una,  cu  două.
-                       Nu  ești  sătulă  de  all  inclusive?  În  fiecare  zi,  toți  se  întrec  să-ți  pună  totul  la  dispoziție,  mai  ai  un  pic  și  în  afară  de  obiceiurile  tale  de  frumusețe  și  întreținere  corporală,  nu  mai  știi    faci  nimic.  Nu  știi    folosești  niciunul  dintre  aparatele  din  bucătărie,  nu-i  așa?  Ascultă-mă  și  ai  să-mi  mulțumești  când  te  întorci!  Uite,  facem  un  târg:  dacă  nu-ți  place,  vii  acasă  și  nu-mi  aduci  niciun  cadou.  Dar,  dacă-ți  place,  îmi  aduci  trei!  Scumpe!  iar  râsul  ei  molipsitor,  cu  toată  gura  și  din  toată  ființa  ei,  a  fost  cel  care  m-a  convins,  în  final. 
-                      Ești  nebună!  Self  catering???  Să-mi  fac  singură  de  mâncare?  Sau  curățenie?!!
-                      Nebună  ești  tu!  Când  ai  chef,  faci,  când  nu,  cine  te  împiedică    ieși  la  restaurant,  sau    soliciți  o  cameristă  la  recepție?  Ai  posibilitatea    fii  singură,    te  dai  jos  din  pat  când  vrei,  nu  când  trebuie  ca    ajungi  la  repetiții,  sau  la  gale  de binefacere,   sau  la  interviuri.  Fă-ți  de  mâncare  ceva  ușor,  mănâncă  fără  tacâmuri,  cu  degetele,  murdărește-te  și  lasă  vasele  jos,  lângă  fotoliu,     n-o    fie    niciun  paparazzi   să-ți  facă  poze  pentru  revistele  de  scandal.  Am  să-ți  fac  eu  bagajele,  am  să-ți  pun  asemenea  haine  încât,  oricât  s-ar  strădui  cineva,  nu  va  recunoaște  în  arătarea  în  care  te  voi  transforma  eu,  pe  celebra  ...
-                      Scutește-mă  de  celebrități.  Auzi,  Grecia!  Toată  lumea  merge  acolo,  toată  lumea  vizitează  țara  aia,  o    dau  nas  în  nas  cu  o  grămadă  de  cunoscuți  și  o      doară  mâna  de  la  atâtea  autografe.  Și,  când    întorc,  am  să-ți  rup   mâna  care  a  semnat  pentru  vacanța  mea  ratată. 
-                      Așa    fie,  ne-am  înțeles!

Am  ajuns  acum  trei  zile.  A  trecut  mult  prea  mult  timp  de  când  n–am  mai  fost  singură – cuc     într-o  călătorie,  iar  acum,  iată-mă  în  aeroport,  cu  ochelarii  mei  negri  acoperindu-mi  aproape  toată  fața,  cu  o  rochie-sac  roșie  și  cu  sandale  fără  toc,  cu  barete  subțiri  înfășurate  pe  tot  piciorul.  Asemeni  mie,  alte  câteva  zeci.
Drumul  de  la  aeroport  până  la  hotel  a  fost  scurt,  sunt  doar  câțiva  kilometri  până  la  hotel.  Fata  de  la  recepție  mi-a  zâmbit:  aaa,  vacanțe  Christian  Tour?!  Colaborăm  de mult  cu  ei,  bine-ați  venit!  Sperăm    aveți  parte  de  cel  mai  plăcut  sejur!

Recunosc,  n-am  fost  niciodată  în  insula  Corfu.  Aici,  peste  tot  miroase  a  flori,  a  smarald,  a  istorie.  Când  i-au  ales  culorile,  oricine  le-a  ales,  a  scăpat  întregul  flacon  de  albastru.  Ba  nu,  și  de  verde.  Apă,  soare,  vegetație  luxuriantă.  Raiul  pe  pământ. 


Recunosc,  a  avut  dreptate  asistenta  mea  și  acum  îi  sunt  datoare  trei  cadouri.  Scumpe.  Ăsta  este  cel  mai  ușor  lucru,  pentru    noul  meu  prieten,  Robert,  de  nouă  ani,  este  specialist  în   cele  mai  mari  magazine  IT,  în   cele  mai  bune  cofetării,  în  cele   mai  dotate  standuri  cu  Lego  și  puzzle-uri.  Și,  pe  lângă  toate  acestea,  în  zilnicele  noastre  peregrinări,  doar  noi  doi,  eu  și  Robert,  am  găsit  și  magazine  cu  lucruri  mai  apropiate  de  vârsta  mea  și  a  asistentei  mele.  Poate    întrebați  cum  de  ne  plimbăm  doar  noi  doi?  Simplu,  este  băiatul  recepționerei  și,  după  sclipirea  din  ochii  ei,  mi-am  dat  seama    m-a  recunoscut.  Și  mi-a  vândut  un  pont:  o  mamă  singură  cu  un  copil  este  un  lucru  obișnuit  în  micuța  și  cocheta  stațiune  Benitses,  așa    nimeni  și  nimic  nu-mi  va  tulbura  incognito-ul.
Mâine  este  ultima  zi.  Și  pentru  vacanța  mea,  și  pentru  superbele  festivități  de  Paște,  la  care  am  participat  alături  de  Robert,  firește,  bucurându-mă  de  fiecare  clipă,  de  râsul  lui  molipsitor,  de  seninul  ochilor  săi  ca  marea,  de  mâna  lui  micuță  în  mâna  mea.  Mi-am  ostoit  dorul  de  copiii  mei,  aflați  departe,  într-o  vacanță  specială  pentru  ei,  alături  de  personajele  preferate  din  filmele  Disney,  de  colegii  de  școală  și  de  guvernanta  lor,  evident. 
Uitându-se  lung  la  mine,  Robert  îmi  spune:
-           Mami  zice    tu  ai  cântat  melodia  de  la  Titanic,  este  adevărat?
-          Dar  tu  ai  văzut  Titanic?
-                      Da,  de  două  ori,  și-am  plâns  tare,  tare    știi.  Dacă  tu  ești,    nu  pleci  până  nu-mi  cânți  și  mie,  vrei?
Promit!

E  liniște  aici.  Între  atât  de  mulți  oameni,  m-am  pierdut  ca  un  fir  de nisip  în  deșertul  fără  limite.  E  ciudat  să  fii  liber  și  singur,  înconjurat  de  o  mare  de  oameni,  lăsându-te  purtat  de  mulțime,  așa  cum  se  lasă  țărmul purtat  de  valul  înspumat.



Recunosc,  a  fost  magnific!

            Articol  scris  pentru  Spring  SuperBlog  2018!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu