joi, 25 octombrie 2018

Ceainăria


              
         Toamna asta își schimbă aroma. Mirosul gutuilor și al castanelor coapte s-a împletit cu iz de zăpadă și de sărbători de iarnă. Aleile din parc se golesc de plimbăreții întârziați, alungați de răceala mâinilor și de roșeața nasurilor. 

         E toamnă, e târziu și e frig. E vremea ceaiului fierbinte, cu felii aurii de lămâie plutind la suprafață și cu un cub de zahăr uitat pe marginea farfurioarei. Celălalt se topește încet în fierbințeala lichidului. 

         Întotdeauna mi-am dorit o ceainărie. Mică, doar câteva măsuțe cu picioare răsucite, ca în iatacul sultanilor de altădată. Și cu sofale prelungi, din pluș, ademenind vizitatorii să-și întindă picioarele ostenite și să moțăie cu o carte deschisă pe față. 
         Pereții să fie zugrăviți în galben – soare, să te încălzească doar uitându-te la ei, acoperiți cu tablouri delicate, cu flori și apusuri în valuri înspumate. În fiecare colț, etajere cu cărți. Întinzi mâna, iei cartea și te scufunzi în plăcerea cea mai dulce de pe pământ: lectura. Alături, ceaiul și prăjiturile îți gâdilă simțurile și-ți păcălesc vigilența. 



         De felul meu, sunt extrem de stângace. La mine funcționează doar ideile, tehnica execuției o las pe seama jumătății mele. Dar câte poate să facă și un om singur? Mai ales când pornești la drum anevoios, despre care nu știi aproape nimic.

         Și totuși ... știu sigur ce nu vreau în ceainăria mea.

         Astă-vară am fost la țară, în satul bunicilor mei. Și, la întoarcerea acasă, am vrut neapărat să mâncăm la un restaurant pe care-l știam de când eram copil. Opream și atunci mașina în fața lui și coboram toți patru, mama, tata, eu și fratele meu, să mâncăm mici. 
         Pe atunci, restaurantul era micuț, două mese afară și trei înăuntru, dar fetele care preparau micii și cele care-i serveau erau spirt, nu alta. Se învârteau rapid printre clienți, cu mâinile încărcate de cartoane cu mici și muștar, iar mirosul mititeilor aflați în veșnică mișcare, te îmbăta pur și simplu. Am oprit și acum mașina în fața restaurantului, mult îmbunătățit ca aspect, cu câte șapte-opt mese aranjate pe un rând. Atmosferă plăcută, curățenie, nimic de zis, doar că ... doamna care servea pe rândul nostru de mese, mai mult visa decât mergea. 
         Am fost intrigată însă de un lucru: pe bar, într-un colț, era un monitor. Chelnerița noastră se ducea, atingea ecranul și alegea dintre pictogramele afișate, pe cea care corespundea sortimentului comandat de noi: friptură, garnitură, desert. Computerul din spatele monitorului elibera rapid bonul și, în același timp, bucătăria primea comanda. 
 



         Un lucru nou pentru mine, foarte interesant, deși nu știu dacă totul se petrecea exact așa cum am spus, pentru că nu aveam cele mai bune locuri pentru a observa întregul proces. Interesant pentru mine, nu și pentru chelnerița noastră. Cealaltă chelneriță, de la rândul doi de mese, venea, făcea comanda, intra rapid în posesia ei, mai ales că băiatul de la bar executa prompt comenzile de desert și de băutură. Le ducea repede la mese și o lua de la capăt. La noi ... am fost nevoită să-mi îndrept gâtul și să-i atrag atenția: 
         - Nu vă supărați, cred că înghețata care se topește pe bar, este a mea. Ia întrebați, vă rog, calculatorul, dacă am dreptate!

         S-a uitat lung la mine, colega ei i-a șoptit ceva la ureche și, când mai avea un pic ciocolata din toping ca să se evapore, a catadicsit să întindă mâna și să mi-o aducă. 

         Lângă noi, o familie mai zgomotoasă, cu un copil de vreo cinci ani, lihnit de foame. E drept, avea o pungă de pufuleți în mână, dar spunea că nu-i mai plac și vrea ciorbiță. Ce știu eu ce nu i-a plăcut doamnei ospătar, că a durat foooaaarteee mult să introducă comanda în calculator. Atingea ecranul, de parcă îi era teamă că acuș-acuș se va împrăștia. Și copilul plângea și cerea ciorbiță, iar mama și tata asistau stupefiați la o mostră deosebită de nepăsare. 
         Nu știu care a fost șmecheria, dacă a fost înștiințat de un binevoitor, sau dacă programul acela de pe computer avea și opțiunea de monitorizare a procesării comenzilor, cert este că, în câteva minute, șeful de sală a apărut ca o fantomă, s-a dus glonț la familia cu pricina, și-a cerut scuze și i-a dat copilului o jucărie mică de plastic. S-a ocupat, apoi, personal, de comanda acestora care, la fel ca și șeful, a apărut imediat, spre norocul părinților și potolirea subită a răcnetelor copilului. 
         Doamna noastră, însă, ia-o de unde nu-i. Mai știi, poate că o puseseră la rece, ca să o gătească mai târziu!




         Ideea mi s-a părut, însă, genială. Și cum mintea mea procesează rapid orice idee menită să-mi îmbunătățească perspectiva asupra viitoarei mele ceainării, m-am apucat să sap. Pardon, să caut pe internet, să văd dacă ceea ce am intuit eu că se întâmpla la restaurantul cu pricina, era aproape de adevăr. Și încă ce aproape era! 





         Două cuvinte vă spun: Expressoft Technology. Soluții software pentru optimizarea activității și profitului oricărui tip de restaurant. Bine, și al saloanelor de înfrumusețare, industriei de retail și centrelor SPA și de agrement, dar pe mine m-a cucerit de la primele silabe ale cuvântului restaurant. 

         Ceea ce am văzut eu, repet, doar dintr-o parte și pentru prima dată, deci iertate să-mi fie stângăciile, era zona POS restaurant, adică Point of sale - zona de vânzare, cu un echipament hardware, care are instalată o soluție software marcaj restaurant. Aici marchezi produsele comandate de clienți și sumele încasate de la ei. Tare, nu? Adică, preluarea corectă a comenzilor, pe mese și clienți, fără teama de a inversa comenzile și beneficiarii lor. S-au mai întâmplat de-astea, nu? Apoi, accelerează comunicarea dintre ospătari și bucătărie. Bine, pe doamna noastră nu o putea accelera niciun taifun, darămite un biet calculator! Dar chelnerița de la celălalt rând de mese avea aripi la picioare, vă dau cuvântul meu de onoare! 

         Și, din punctul meu de vedere, viitor manager de ceainărie, cel mai important lucru: acces non-stop la orice activitate din local - aprovizionare, vânzări, produse, operatori, intervale orare, promoții. Pentru livrarea la domiciliu, chiar și monitorizarea timpului de la primirea comenzii și până la recepționarea ei de către client. Probabil că așa se explică apariția fulminantă a șefului de sală, exact la timpul potrivit pentru a evita plecarea clienților și deznodământul fatal din cauză de inaniție a unui copilaș care dorea, nici mai mult, nici mai puțin, decât ciorbiță. 

         Eu nu vreau un restaurant. Eu vreau o ceainărie micuță, unde să ronțăi și o prăjitură micuță, și un ceai delicios, și o carte captivantă. Scuze, cartea, nu. Pe-aia nu o ronțăiți, că mai avem nevoie de ea. 
         Succesul unei asemenea afaceri depinde, în mare măsură, și de echipamentele potrivite activității și fluxului de lucru specific unității. Un restaurant mare necesită spațiu larg de desfășurare și altfel de mobilier. Ceainăria mea, în schimb, se va naște, va crește și va trăi veșnic într-un colț de stradă și un decor ca un palat din O mie și una de nopți în miniatură. Și trebuie să țin seama de acest lucru. Expressoft Technology oferă echipamente, servicii de instalare, configurare și training. Iar soluția de marcaj și gestiune potrivită afacerii tale, odată identificată, va beneficia și de suport tehnic 24/7.



          N-am demarat încă lucrările la ceainăria visată. Dar nici mult nu mai durează. Și, pentru dezvăluirea conceptului de restaurante inteligente, îi mulțumesc doamnei chelnerițe de la restaurantul copilăriei mele. 

         Păi, dacă totul mergea strună, cine ar mai fi avut timp să caște ochii și gura la ceea ce se întâmpla cu monitorul buclucaș? 



                      Articol scris pentru SuperBlog 2018, proba cu nr. 9! 





           

marți, 23 octombrie 2018

De ce nu ... gravuri pe apă?


Mi-aş scrie doru-ntreg pe apă
de-aş putea marea
de-un colţ să o apuc
şi să o netezesc
ca pe o coală de hârtie...

            Cam  așa  scriam  acum  vreo  câțiva  ani,   fără  să  mă  gândesc,  nici  măcar  o  clipă,  că  s-ar  putea  să  devină  adevărat.  Că  s-ar  putea  să  scriu  pe  apă,  așa  cum  scriu  acum  pe  hârtie,  pe  metal,  pe  lemn,  pe  piele.
            Pierdută  în  negura  timpului,  putem  spune,  fără  teama  de  a  greși,  că  gravura  are  origini  la  fel  de  vechi  ca  și  omenirea.  Și  mai  putem  afirma  că  domenii  cruciale  în  dezvoltarea  noastră,  precum  arhitectura,  geografia,  istoria,  anatomia,  botanica,  zoologia,  filosofia,  religia,  au  fost  impulsionate  și  răspândite  în  toate  colțurile  lumii  de  gravură,  care  a  depășit  cu  mare  ușurință  barierele  dintre  lumi,  granițele  fizice  și  morale,  favorizând  chiar  schimburi  de  idei,  concepții  sau  viziuni  artistice  între  țări. 

sursa  foto: Fundația Calea Victoriei

           
Cât  de  săraci  sufletește  am  fi  fost,  oare,  fără  delicatețea  unei  gravuri  japoneze  cu  chipul  unei  împărătese  îmbujorat  de  fericire,  lângă  cameliile  înflorite?
            Cât  de  săraci  sufletește  am  fi  fost,  oare,  fără  gravurile  înfățișând  opere de  artă,  tablouri,  sculpturi,  clădiri  chiar,   de  mult   timp  distruse,  incendiate  sau   doar  pierdute  în  trecerea  anilor?
            Și,  atunci,  de  ce  nu?  De  ce  n-am  ajunge,  cândva,  într-un  viitor  apropiat,  să  desenăm  pe  apă  și  să  trimitem  imaginea  departe,  în  unduiri  calme  de  valuri  albastre  și  în  freamăt  de  nisip   scăldat  în  răsăritul  de  la  marginea  mării? 

            Și  de  aici  a  început  povestea  mea.  Despre  cum  am  primit  cadou  de  ziua  mea  un  gravator  laser  BCL – 0503MU.  De  la  Colop  România.  Recunosc,  sunt  fericita  posesoare  a  două  mâini  stângi  și  de  aceea,  toate  poeziile  și  urările   scrise  de  mine  aveau  nevoie  să  fie  transformate  în  felicitări  și  invitații  de  cele  două  mâini  drepte  ale  soțului  meu.  Până  când  ...  l-a  văzut,  a  intrat,  l-a  cumpărat  și  mi  l-a  adus.  
            I-am  iubit  pe  amândoi  din  prima  clipă,  așa  că  uite,  dragule,  ce  breloc  frumos  din  lemn  ți-am  făcut!  Am  pus  laolaltă  numele  tău  și  inima  mea,  pe  bucățica  aceea  de  lemn  găsită  sub  banca  noastră,  în  parc. 


            Și  cum  ar  fi  fost  să  nu-mi  încerc  apoi  abilitatea,  prin  gravarea  capacului  unei  cutii  pentru  toate  sclipicioasele  mele  brățări,  pentru  cerceii  zornăitori  și  mărgelele  mele  mai  alunecoase  decât  șarpele  de  turcoaz  pe  care-l  port  mereu  pe  reverul  sacoului?


            Tot  meșterind  invitații,  cărți  de  vizită  și  felicitări,  am  descoperit  plăcerea  filigranului.  M-am  pierdut  prin  labirinturi  subțiri,  mai  subțiri  și  mai  fine  decât  voalul  zânelor-ursitoare  în  noaptea de  Sânziene.  M-am  regăsit  apoi,  în  drumuri  line  și  drepte,  ascunse  după   fiecare  marcare,  iar  jocul  meu         de-a-v-ați  ascunselea  se  termina,  de  obicei,  împletit  în  potire  calde  de  flori,  de  frunze  și  freamăt  de  fluturi. 
            Hai,  iubitule,  închide  ochii  și  visează  frumos,  la adăpostul  paravanului  de  lemn,  împodobit  cu  pescăruși  și  flori  de  iasomie,  montat  bucățică  cu  bucățică,  pe  măsură  ce  desenele  se  așterneau  ascultătoare  de  la  un  capăt  la  altul!  Și  mai  am  o  surpriză  pentru  tine:  un  joc  de  șah,  cu  tabla  și  piesele  din lemn.  Un  joc  obișnuit.  Numai  că  fiecare  pion,  caii  și  turele  sunt  gravate  cu  nume.  Numele  lor.  Să  nu  mai  zici  cal  la  F3,  mă  rog,  sau  unde  vrei  tu  să-l  trimiți  că  eu  n-am  nimic  împotrivă,  ci  să  spui  Negruț  la  F3  sau  Albișoara  la  E4.  Nu-i  așa  că-i  amuzant?  Reginele  au  rochii  înfoiate  din  material  textil,  cu  dantele  de  hârtie  pe  poale,  iar  Regele ...  are  coroană  adevărată  și  sabie  cu  mâner  încrustat  în  diamante.  Și  nu  mai  fi  așa  mirat,  că  doar  gravatoarele  laser  Bodor  pot  tăia  modele  și  pe  materiale  textile,  și  pe  hârtie,  la  viteză  foarte  mare  și  în  forme  cu  adevărat  speciale.


            I-am  iubit  din  prima  clipă  pe  amândoi.  Povestea  mea  continuă,  amestecând  cuvinte  și  culori,  nemurindu-le  în  piatră,  lemn,  metal.  Cum  ar fi  să  scriem  pe  apă  și  pe  vise?

            Articol  scris  pentru  SuperBlog  2018,  proba  sponsorizată  de  Colop  România!
           
           
                       

duminică, 21 octombrie 2018

Zău că nu pricep


                  N-am  să   pricep  niciodată  pasiunea  asta  pentru  mașini,  și  pace.
                Aș  fi  înțeles  dacă  ar  fi  fost  vorba  despre  o  pereche  amețitoare  de  Louboutin,  sau  despre  o  geantă  Birkin,  dar  așa ...
                Cam  ăsta  a  fost  comentariul  meu,  cel  care  i-a  stârnit  soțului  o  asemenea  privire  de-mi  venea  să  îmi  înfund  mâinile  în  buzunare  și  să  fluier  la  lună,  stele  și  alte  toate  planetele  existente  în  galaxia  noastră.
-                       Cam  ce  așteptări  ai  tu  de  la  o  mașină?  mă  întreabă  după  ce  și-a  mai  potolit  fulgerele  din  ochi.
-                      Păi,  să  deschid  portiera,  să  mă  introduc  într-un  scaun  moale,  să  dau  drumul  la  muzică  și  tu  să  iei  curbele  lin,  ca  într-un  vis,  ca  să  nu  mi  se  facă  rău pe  parcurs.  A,  și  neapărat  să  fie  roșie.


-                      Ok,  păi  să  o  luăm  pe  rând:  mașina  noastră  este  roșie,  BMW  X4  bijuterie  nu  alta,  cu  scaune  moi  și  confortabile,  și  cu  radio.  Cât despre  răul  de  mașină,  nici  nu  cred  că-ți  mai  aduci   aminte  când  l-ai  experimentat  ultima  oară.  Și  atunci,  despre  ce  vorbim? 


-                      N-am  nimic  împotriva  mașinii  noastre.  Este  perfectă  din  toate  punctele de  vedere  pentru  noi  și  familia  noastră  dar,  de  două  zile  încheiate,  nu  faci  altceva  decât  să  butonezi  după  piese  BMW  originale,  să  strâmbi  din  nas  și  să  țâțâi  din  buze,  ca  un  copil  nemulțumit  că  i  s-a  spart  balonul.  Mai  lasă  și  pe  alții  la  calculator   și  vezi  că  există  un  magazin  de  piese  auto  chiar  după  colț,  care-ți  aduce  la  comandă  ceea  ce  ai  nevoie.

                     Pfoooai,  iar  l-am  supărat!

-                       Îți  mai  aduci  aminte  când  ai  ieșit  ciufulită  și  fără  doi  nasturi  la  sacou,  dar  triumfătoare,  cu  o  geantă  de-aia  cu  slogan  pe  ea,  de  la  magazinul  second – hand  din  centru?  Ai  dat  pe  ea  o  pălărie  de  bani,  spunând  că  este  un  chilipir  pentru  Hermes  și,  peste  două  luni,  îi  pocnise  pielea  pe  mâner  și  i  se  desfăcuseră  cusăturile  pe  la  colțuri.  Ia  gândește-te  tu  mai  bine  la  diferența  dintre  o  mașină  și  o  geantă.
Vrei  să  plecăm  în  concediu,  nu?  Păi,  înainte  de  a  pleca,  trebuie  să  fiu  sigur  pe   componentele  de  bază:  frâne,  lumini,  lichidele  din  sistemele  hidraulice,  jante  și  anvelope. Cele  mai  importante  pentru  o  călătorie  în  siguranță.   Tocmai  găsisem  ulei  original  BMW  ,  precum  și   piese de BMW de la eXclusiv OEM     când  ai  binevoit  tu  să  mă  întrerupi.  Cu  o  vâscozitate  sporită,  uleiul  acesta  are  la  bază  o  tehnologie  de  curățare  activă  și  protecție  integrată  împotriva  uzurii  și  coroziunii.  Motorul  te  duce  și  te  aduce  și  dacă  nu  este  hrănit  corespunzător,  nu-i  poți  cere  performanță  corespunzătoare.  Pe  cine  crezi  tu  că  las  eu  acolo,  dintre  voi  două,  în  caz  că  mi  se  gripează  motorul?  Hai,  nu  te  bosumfla,  că  am  glumit!



 Hmm,  n-aș  fi  așa  de  sigură,  dar  n-am  curaj  să  o  spun  cu  voce  tare.

-                      Apoi,  și  mașina  are  nevoie  de   încălțări   de  calitate,  nu?  Totul  este  exact  ca  la  femei:  cizme  îmblănite,  din  piele  moale,  rezistentă  la  zgârieturi,  sau  pantofi  cu  un  calapod  comod  și  o   culoare  care  să  se  asorteze  la  orice,  după  cum  solicitați  voi.   Deci,  anvelope  de  iarnă  să  nu  facem  patinaj  artistic  pe  șosea  și  de  vară,  ușoare  și  răcoroase,  rezistente  la  temperaturile  turbate  din  anotimpul  cald.   Îmi  clăteam  ochii  cu  niște  jante  BMW  18  originale,  iar  lucrările  de  service  BMW  pentru  anvelope  îmi  garantează  că   jantele  și  anvelopele  vor  fi  coordonate  perfect  cu  șasiul  automobilului. 

Mă  rog,  ce-o  mai  însemna  și  asta!  îmi  spun  tot  în  gând,  că  l-am  enervat  destul  pentru  o  singură  zi.

-                      Plăcuțele  și  discurile  de  frână  sunt  sensibile  și  am  nevoie  de  un  specialist  care  să  folosească  doar  piese  originale  BMW,  căci  o  frână  ascultătoare  și  pusă  la  timpul  și  momentul  potrivit  îți  salvează  viața. 
Cât  despre  lumini ... tu  nu  ești  în  stare  să  mergi  de  la  dormitor  la  baie  fără  să  aprinzi  toate  becurile  din  casă,  darămite  la  drum   de  seară,  pe  o  stradă  intens  circulată.
Îți  este  familiar  termenul  ”counterfeit”?  Înseamnă ...
-                       Da,  dragă,  știu  ce  înseamnă.  Știu  de  la  gențile  alea  pe  care  le  menționezi  tu,  sarcastic,  în  fiecare  propoziție.
-                      Exact!   Sub  nicio  formă  nu-mi  pot  permite   piese  auto  pentru  BMW  contrafăcute   sau  second  - hand  de  la  magazinul  din  colț.  Suntem  prea  săraci  pentru  a  da  banii  pe  piese  After  Market  de  proastă  calitate.  E  ca  și  cum  ai  pune  o  perlă  într-o  montură  de  plastic,  se  sparge  plasticul  repede  și  rămâi  și  cu  perla  zgâriată.
-                      No,  ai  gătat  cu  gențile  și  ai  luat-o  cu  bijuteriile  mele.  De  la  ce  am  plecat  și  la  ce  am  ajuns.  Ok,  am  înțeles,  dar  unde  găsești  tu  toate  piesele  originale?


-                      Asta-i  cea  mai  simplă  treabă:  uite,  există  un  magazin  offline,  singurul  din  țară,  de  fapt,  eXclusiv  OEM.  Știu  că  ești  supărată  că  ți-am  acaparat  computerul,  dar  numai  un  pic  de  zăbavă,  te  rog.  Pentru  suflețelul  meu,  uite  răsfoiesc  pagina  cu  accesorii  BMW  seria  5,  doar  cât  să  mă  mențin  informat  și  actualizat  la  zi. 

                   Zău  că  nu  pricep  pasiunea  asta  pentru  mașini,  și  pace.

                   Articol  scris  pentru  proba cu  nr. 7  din  cadrul  SuperBlog  2018!