Toamna asta își schimbă aroma. Mirosul gutuilor și al castanelor coapte s-a împletit cu iz de zăpadă și de sărbători de iarnă. Aleile din parc se golesc de plimbăreții întârziați, alungați de răceala mâinilor și de roșeața nasurilor.
E toamnă, e târziu și e frig. E vremea ceaiului fierbinte, cu felii aurii de lămâie plutind la suprafață și cu un cub de zahăr uitat pe marginea farfurioarei. Celălalt se topește încet în fierbințeala lichidului.
Întotdeauna mi-am dorit o ceainărie. Mică, doar câteva măsuțe cu picioare răsucite, ca în iatacul sultanilor de altădată. Și cu sofale prelungi, din pluș, ademenind vizitatorii să-și întindă picioarele ostenite și să moțăie cu o carte deschisă pe față.
Pereții să fie zugrăviți în galben – soare, să te încălzească doar uitându-te la ei, acoperiți cu tablouri delicate, cu flori și apusuri în valuri înspumate. În fiecare colț, etajere cu cărți. Întinzi mâna, iei cartea și te scufunzi în plăcerea cea mai dulce de pe pământ: lectura. Alături, ceaiul și prăjiturile îți gâdilă simțurile și-ți păcălesc vigilența.
De felul meu, sunt extrem de stângace. La mine funcționează doar ideile, tehnica execuției o las pe seama jumătății mele. Dar câte poate să facă și un om singur? Mai ales când pornești la drum anevoios, despre care nu știi aproape nimic.
Și totuși ... știu sigur ce nu vreau în ceainăria mea.
Astă-vară am fost la țară, în satul bunicilor mei. Și, la întoarcerea acasă, am vrut neapărat să mâncăm la un restaurant pe care-l știam de când eram copil. Opream și atunci mașina în fața lui și coboram toți patru, mama, tata, eu și fratele meu, să mâncăm mici.
Pe atunci, restaurantul era micuț, două mese afară și trei înăuntru, dar fetele care preparau micii și cele care-i serveau erau spirt, nu alta. Se învârteau rapid printre clienți, cu mâinile încărcate de cartoane cu mici și muștar, iar mirosul mititeilor aflați în veșnică mișcare, te îmbăta pur și simplu. Am oprit și acum mașina în fața restaurantului, mult îmbunătățit ca aspect, cu câte șapte-opt mese aranjate pe un rând. Atmosferă plăcută, curățenie, nimic de zis, doar că ... doamna care servea pe rândul nostru de mese, mai mult visa decât mergea.
Am fost intrigată însă de un lucru: pe bar, într-un colț, era un monitor. Chelnerița noastră se ducea, atingea ecranul și alegea dintre pictogramele afișate, pe cea care corespundea sortimentului comandat de noi: friptură, garnitură, desert. Computerul din spatele monitorului elibera rapid bonul și, în același timp, bucătăria primea comanda.
Un lucru nou pentru mine, foarte interesant, deși nu știu dacă totul se petrecea exact așa cum am spus, pentru că nu aveam cele mai bune locuri pentru a observa întregul proces. Interesant pentru mine, nu și pentru chelnerița noastră. Cealaltă chelneriță, de la rândul doi de mese, venea, făcea comanda, intra rapid în posesia ei, mai ales că băiatul de la bar executa prompt comenzile de desert și de băutură. Le ducea repede la mese și o lua de la capăt. La noi ... am fost nevoită să-mi îndrept gâtul și să-i atrag atenția:
- Nu vă supărați, cred că înghețata care se topește pe bar, este a mea. Ia întrebați, vă rog, calculatorul, dacă am dreptate!
S-a uitat lung la mine, colega ei i-a șoptit ceva la ureche și, când mai avea un pic ciocolata din toping ca să se evapore, a catadicsit să întindă mâna și să mi-o aducă.
Lângă noi, o familie mai zgomotoasă, cu un copil de vreo cinci ani, lihnit de foame. E drept, avea o pungă de pufuleți în mână, dar spunea că nu-i mai plac și vrea ciorbiță. Ce știu eu ce nu i-a plăcut doamnei ospătar, că a durat foooaaarteee mult să introducă comanda în calculator. Atingea ecranul, de parcă îi era teamă că acuș-acuș se va împrăștia. Și copilul plângea și cerea ciorbiță, iar mama și tata asistau stupefiați la o mostră deosebită de nepăsare.
Nu știu care a fost șmecheria, dacă a fost înștiințat de un binevoitor, sau dacă programul acela de pe computer avea și opțiunea de monitorizare a procesării comenzilor, cert este că, în câteva minute, șeful de sală a apărut ca o fantomă, s-a dus glonț la familia cu pricina, și-a cerut scuze și i-a dat copilului o jucărie mică de plastic. S-a ocupat, apoi, personal, de comanda acestora care, la fel ca și șeful, a apărut imediat, spre norocul părinților și potolirea subită a răcnetelor copilului.
Doamna noastră, însă, ia-o de unde nu-i. Mai știi, poate că o puseseră la rece, ca să o gătească mai târziu!
Ideea mi s-a părut, însă, genială. Și cum mintea mea procesează rapid orice idee menită să-mi îmbunătățească perspectiva asupra viitoarei mele ceainării, m-am apucat să sap. Pardon, să caut pe internet, să văd dacă ceea ce am intuit eu că se întâmpla la restaurantul cu pricina, era aproape de adevăr. Și încă ce aproape era!
Două cuvinte vă spun: Expressoft Technology. Soluții software pentru optimizarea activității și profitului oricărui tip de restaurant. Bine, și al saloanelor de înfrumusețare, industriei de retail și centrelor SPA și de agrement, dar pe mine m-a cucerit de la primele silabe ale cuvântului restaurant.
Ceea ce am văzut eu, repet, doar dintr-o parte și pentru prima dată, deci iertate să-mi fie stângăciile, era zona POS restaurant, adică Point of sale - zona de vânzare, cu un echipament hardware, care are instalată o soluție software marcaj restaurant. Aici marchezi produsele comandate de clienți și sumele încasate de la ei. Tare, nu? Adică, preluarea corectă a comenzilor, pe mese și clienți, fără teama de a inversa comenzile și beneficiarii lor. S-au mai întâmplat de-astea, nu? Apoi, accelerează comunicarea dintre ospătari și bucătărie. Bine, pe doamna noastră nu o putea accelera niciun taifun, darămite un biet calculator! Dar chelnerița de la celălalt rând de mese avea aripi la picioare, vă dau cuvântul meu de onoare!
Și, din punctul meu de vedere, viitor manager de ceainărie, cel mai important lucru: acces non-stop la orice activitate din local - aprovizionare, vânzări, produse, operatori, intervale orare, promoții. Pentru livrarea la domiciliu, chiar și monitorizarea timpului de la primirea comenzii și până la recepționarea ei de către client. Probabil că așa se explică apariția fulminantă a șefului de sală, exact la timpul potrivit pentru a evita plecarea clienților și deznodământul fatal din cauză de inaniție a unui copilaș care dorea, nici mai mult, nici mai puțin, decât ciorbiță.
Eu nu vreau un restaurant. Eu vreau o ceainărie micuță, unde să ronțăi și o prăjitură micuță, și un ceai delicios, și o carte captivantă. Scuze, cartea, nu. Pe-aia nu o ronțăiți, că mai avem nevoie de ea.
Succesul unei asemenea afaceri depinde, în mare măsură, și de echipamentele potrivite activității și fluxului de lucru specific unității. Un restaurant mare necesită spațiu larg de desfășurare și altfel de mobilier. Ceainăria mea, în schimb, se va naște, va crește și va trăi veșnic într-un colț de stradă și un decor ca un palat din O mie și una de nopți în miniatură. Și trebuie să țin seama de acest lucru. Expressoft Technology oferă echipamente, servicii de instalare, configurare și training. Iar soluția de marcaj și gestiune potrivită afacerii tale, odată identificată, va beneficia și de suport tehnic 24/7.
N-am demarat încă lucrările la ceainăria visată. Dar nici mult nu mai durează. Și, pentru dezvăluirea conceptului de restaurante inteligente, îi mulțumesc doamnei chelnerițe de la restaurantul copilăriei mele.
Păi, dacă totul mergea strună, cine ar mai fi avut timp să caște ochii și gura la ceea ce se întâmpla cu monitorul buclucaș?
Articol scris pentru SuperBlog 2018, proba cu nr. 9!
