Copilotul meu surpriză

            Adolescentul  meu  din   dotare  nu  se  urcă  în  mașină  dacă  eu  sunt  șoferul.

            Zice:

-           Dacă  nu  știai,  tinerii  din  ziua  de  azi  iubesc  viața.

-          Ce  vrei  să  spui,  că  noi,  tinerii  de  ieri,  nu?

-                      Păi  dacă  ai  fost  atunci  cum  ești  și  acum,  adică  pilot  de  curse  și  în  parcarea  din  fața  blocului,  sigur  nu  ai  dat  doi  bani  pe  siguranța  ta  și  a  celorlalți  participanți  în  trafic.

-          Copile,  eu  cu  asta  mă  ocup!

-          Ocupă-te  sănătoasă,  că  până  iau  carnetul,  eu  mă  duc  cu  tata  în  mașină.

Odată  ce  am  clarificat  acest  aspect,  m-am  liniștit. Dă-mi,  Doamne,  înțelepciune  să  accept  ceea  ce  nu  pot  schimba  și  determinare  să  dobor  recordul  de  viteză  la  celebrul   circuit  Nurburgring,  în  proaspăta  mea  ipostază  de  pilot  al  noului  model  Honda  Civic  Type  R.

Acum,  ca  să  fiu  sinceră  până  la  capăt,  vă  spun  pe  cuvânt  de  onoare:  iubesc  viteza  maximă,  iubesc  să  mă  ”înfig”  în  scaun  când  îmi  alunecă,  doar  din  întâmplare,  jur,  piciorul  pe  accelerație,  sau  să  le  văd  figurile  celor  din  echipă  mai  luminoase  decât  artificiile  de  Anul  Nou,  asta  însemnând  că  am  mai  doborât  un  record  de  viteză.  Dar  habar  n-am  de  mecanică.  Pentru  mine,  partea  asta  seamănă  cu  hieroglifele.  Ba,  dacă  mă  gândesc mai  bine,  s-ar  putea  ca  ele  să  aibă  un  pic  de  logică.  Și,  ca  să  vă  scutesc  de  un  efort  intelectual  prea  mare,  vă  anunț  că  da,  se  poate  pilot  fără  cunoștințe  de  mecanică,  pentru  că  am  lângă  mine  o  echipă  cu  un  bagaj  de  cunoștințe  capabil  să  înlocuiască  golurile  mele  și  un  copilot  de  excepție,  care  nu  numai  că  rezistă  unui  adevărat  zbor  deasupra  pistei,  dar  mă  mai  și  ghidează pe  circuit.

Dincolo  de  o  pasiune  nebună  pentru  viteză,  un  alt  element  foarte  important  care m-a  convins  să  accept  această  misiune,  pentru  că  circuitul  de  la  Nurburgring  nu  este  deloc  ușor,  este  chiar  mașina  în  sine.  Oameni  buni,  interiorul  este  ca un  mic  palat,  unde  mă  simt  ca o  regină:  scaune  din  lumea  curselor,  materiale  delicate  la  atingere,  cadrane  de  bord  prietenoase,  clare  și  ușor  de  citit,  sistem  multimedia  Honda  Connect  cu  ecran  touchscreen  de  7ʺ  și  navigație  Garmin  integrată.  

Ce  mai,  modele  Honda  de  excepție,  la  Honda  România.

Tolănită  în  fotoliul  meu  vișiniu,  cu  picioarele  agățate  pe  spătar,  rememorez  ziua  de  azi,  prima  mea  zi  de  antrenament  pe  circuit,  înainte  de  marea  bătălie  pentru  supremație.

Am  urcat  în  mașină  un  pic  emoționată,  recunosc,  încercând  să  par  ”bărbată”  până  la  capăt.  Copilotul  meu,  ia-l  de  unde  nu-i.  O  fi  adormit  înapoi,  și-o  fi  ars  limba  cu  cafeaua  prea  fierbinte,  o  fi  uitat  unde  este  pista,  la  cât  este  de  aiurit,  mă  rog,  vine  el,  nu-mi  fac  griji,  că  întotdeauna  a  venit, chiar  și  în  ultima  secundă.  Dau  să-mi  prind  centura  și  ...

-                       Ptiu,  ce  m-am  speriat!  Mi-a  rămas  inima  în  gheată și  mai  multe  nu!  Cine  pisici  albastre  ești  tu?

-                      Hmmm,  așa  se  vorbește  acum?  Nu  se  mai  salută  oamenii  când  se  întâlnesc,  mai  ales  prima  oară?

-                      Aici  ai  dreptate,  trebuia  să  saluți,  că  tu  ai  urcat  în  mașină  după  mine.  Și,  totuși,  cine  ești?

-                      Bună  dimineața,  sunt  noul  tău  copilot  Leonardo  da  Vinci.  Sper  că  ai  auzit  de  mine.

-                      Măi,  să  fie,  după  plete  și  haine  tind  să  te  cred,  dar,  să  revenim  cu  picioarele  pe  pământ,  despre  ce  vorbim  aici?  Ai  murit  acum  vreun  milion  de  ani,  cel  puțin.

-                      Fix  cinci  sute  de  ani  în  luna  mai,  dar  mai  contează?!  Se  pare  că  știi  câte  ceva  despre  mine  și  nu  ar  trebui  să  te  mire  nimic.  Pe  când  eu  desenam  și  inventam  pompe  hidraulice,  mecanisme  cu  clichet  reversibile,  chiar  și  un  cavaler  mecanic,  de-i  spuneți  voi  acum  robot,  omenirea  nu  era  pregătită  nici  măcar  să  le  vadă,  dar  să  le  accepte. Cum  crezi  tu  că  aș  fi  rezistat  să  nu  dau  o  tură  cu  asemenea  mașină?  Când  mi-a  trecut  pe  la  ureche,  Honda  Civic  de  vânzare,  cu  ceva  timp  în  urmă  și  într-o  conjunctură  fără  importanță,   m-am  pus  pe  studiat.  Și, când  copilotul  tău  adevărat  a căzut  și  și-a  rupt  piciorul,  azi-noapte, vorbind  cu  mine  în  vis,  m-am  hotărât  imediat  să-i  iau  locul.  Asemenea  șansă  nu  ți  se  oferă  de  două  ori  într-o  veșnicie.  Eu  sunt  pregătit  de  marea  încercare,  tu  ce  mai  aștepți?

Mi-am  făcut  cruce  cu  limba  în  cerul  gurii,  am  închis  ochii  o  secundă,  i-am  deschis,  m-am  uitat  în  dreapta  și-n  stânga  în  speranța  că-mi  revin,  dar  nicio  șansă.  Leonardo  da  Vinci  stătea  impasibil  lângă  mine,  culmea,  cu  centura  de  siguranță  pusă  corect  și  cu  un  carnețel  cu  copertă  maro  în  poală.

O  fi  vreun  semn,  ceva,  asta  e,  să-i  dau  drumul  naibii  odată,  că  pierd  timpul  de  pomană.  Am  apăsat  butonul  de  pornire,  am  făcut  cu  mâna  celor  din  echipă  și  dusă  am  fost.

-                      Măcar  ai  o  idee,  cât  de  mică, despre  traseu?  îl  întreb  relaxată,  în  timp  ce pneurile  scrâșneau,  mușcând  din  asfalt.

-                      Tot  ce  vrei  să  știi  se  află  aici  și  aici,  răspunde  el,  arătând  fruntea  și  carnețelul  de  pe  genunchi.  Sunt  33  de  curbe  la  stânga  și  40  la dreapta  și  tu  tocmai  ai  trecut, un  pic  prea  strâns  pentru  gustul  meu,  de  primele.   Cam  scurtă  pista,  doar  vreo  5000  de  metri,  stai  un  pic,  fix  5200,  destul  pentru  a  găzdui  Marele  Premiu  de  Formula  1 al  Germaniei,  dar  îndărătnică și  periculoasă. 

sursa  foto: theautoexperience.ro

-                      Ți-e  frică,  nu-i  așa?  m-am  simțit  eu  răzbunată.

-                      Nu-ți  intră  deloc  în  capul  tău  ăla  ocupat  doar  cu  accelerația,  că  eu  știu  tot,  răspunde  el  sarcastic.  De  ce să-mi  fie  frică?  Fii  atentă  la  recapitulare,  poate  înveți  și  tu  câte  ceva:  e  full  de  tehnologii  de  siguranță,  în  traducere  liberă  pentru  căpcăuni  neștiutori  ca  tine,  înseamnă  sistem  de  avertizare  a  coliziunilor  frontale,  recunoașterea  semnelor  de  circulație  și  sistem  de  asistare  a  menținerii  benzii  de  circulație. 

-                      Tu  începi  să  mă  enervezi.  Știu  și  eu  câte  ceva, mai  ales  faptul  că  poate  accelera  de  la  0 la  100 km/h  în  5,8  secunde  și  poate  ajunge  la  o  viteză  maximă  de  272  km/h.  Are  prize  de  aer  față  și  difuzor  spate  care-i  îmbunătățesc  performanțele,  iar  pe  acoperiș  sunt  montate  deflectoare  inteligente  pentru  scurgerea  aerului  spre  spate.  Și  n-ai  văzut  tava  portbagajului,  impermeabilă  și  aderentă,  cu  logo  Type  R în  relief,  care-l  protejează  împotriva  murdăriei  și  micilor  accidente.

-                      Hai  că  mai  avem  un  pic,  cred  că  reușești  să  scoți  un  timp  bun,  după  cum  am  apucat  eu  să  socotesc. Poate  chiar  să-l  egalezi  pe  Niki  Lauda,  care  a  terminat  o  tură  în  6  minute  și  58  de  secunde.  Mi-a  plăcut  să-l  urmăresc  de-a  lungul  întregii  sale  cariere  și  mi-a  părut  rău  pentru  accidentul   suferit  chiar  aici,  la  Nurburgring.  Concentrează-te,  nu  frâna  brusc  că-i  udă  pista,  hai,  hai,  dă-i  bătaie,  încă  puțin,  taie  curba,  tai-o,  așa,  super,  uraaaaa!  Bravo,  mi-a  plăcut!

Ochii  mi  s-au  fixat  pe  cronometru  și  mi-a  venit  să  sar  direct  prin  capotă  de  bucurie:  timpul  meu  era  mai  bun  cu   3  secunde  față  de  predecesorii  mei!  Ușa  a  zburat  pur  și  simplu  în  lături  și  băieții  m-au  tras  de  pe  scaun:

-                       Ești  nebună,  super  timp  și  super  cursă!  Dacă  mergi  așa  și  în  concurs,  suntem  campioni.  Dar  ce-ți  veni  să  pleci  fără  copilot?  L-ai  lăsat  cu  gura  căscată,  pe  jumătate  echipat  și  ai  demarat  de  parcă  te  fugărea  un  ciclon  și  mai  multe  nu.

-                      Cum  adică?  Am  copilot,  n-am  fost  singură.  Uite-aici,  Leonardo  da  Vinci,  realul,  genialul,  inegalabilul  Leonardo  da  Vinci!  și  m-am  întors  fericită  spre  scaunul  din  dreapta.

Ce  să  vă  mai  spun?  Mi-au  luat  temperatura,  m-au  pus  la  poligraf,  mi-au  făcut  testul  pentru  schizofrenie,  dar  eu  știu  că  a  fost  adevărat.  A  fost  el,  marele  Leonardo  și  sunt  sigură  că  va  fi  și  mâine,  în  concurs.  Poate  că  apare  în  portbagaj,  cine  știe,  dar  mai  contează  unde?!

Articol  scris  pentru SuperBlog  2019

Moda și șosetele

           Se  presupune  că  la ...  experiența (ptiu,  era  să  scriu  vârsta) mea,  am  preocupări  înalte,  din  sfera  cognoscibilității  universului  sau,  cel  puțin,  a  salvării  acestuia.

Se  presupune  că   la  …  experiența    mea  și  ca  o  femeie  cu  pretenții  ce  mă  aflu,  am  cunoștințe  beton  despre  toate  domeniile  existenței  umane  sau,  măcar,  despre  modă.

N-aveți  grijă,  n-o  să  vedeți! 

Păcătoasa  asta  de  toamnă  colorată  și  parfumată  îmi  distrage  toate  atențiile  de  care  sunt  capabilă  și  mă  țintuiește  pe-o  bancă,  în  parc,  cu  ochii  și  urechile  pâlnie  la  ceea  ce  trece  pe  lângă  mine. Și  trec,  slavă  Domnului,  de  toate.

Trec  copiii  de  la  grădiniță,  cu  mânuțele  agățate  de  mămici  și  tătici  grăbiți,  trec  adolescenții  de  la  liceul  din  capătul  orașului,  mai  gălăgioși,  mai  veseli  și  mai  strălucitori  decât  cei  mici,  trec  și  oameni  mari  spre  și  de  la  locurile  de  muncă,  preocupați  sau  absenți,  trec  și  bunici  molcomi,  cu  bastoane  lucioase  și  cu  fețe  zâmbitoare  și  împăcate.  Fiecare  după  dispoziție,  fiecare  îmbrăcat  după  cunoștințele   și  posibilitățile  lui.  Lumea  în  mișcare  constituie  un  excelent  exercițiu  de  observație.  Încercați,  dacă  nu  mă  credeți.

Și  acum  să  trecem  la  lucruri  serioase,  pentru  că,  de  fapt, toată  vorbăria de  mai  înainte  ascunde  interesul  meu  subit  pentru  modă,  descoperit  în  urma  analizării  temeinice  a  unui  tânăr  flăcău  cu  nasul  în  vânt  și  cu  ochii  în  ecranul  telefonului,  care  aștepta  pe  cineva  pe  banca  din  fața  mea.

Ce  să  zic,  interesantă  priveliște!  O  pereche  de  jeanși  cu  rupturi  incredibil  de  mici  la  nivelul  genunchilor, aproape  invizibile,  un  tricou  portocaliu  cu  un  labirint  din  cifre  încrustat  pe  piept,  o  vestă  neagră  matlasată,  cu  buzunare  verde-neon  și  fermoare  mari,  albe.  Dar,  cel  mai  important  lucru  și  care  m-a  impresionat  deosebit  de  mult  și  de  tare,  din  adidașii  bleumarin  se  ițeau ...  șosete.  Frate,  șosete  adevărate,  chiar  dacă  erau  negre  cu  carouri  portocalii,  în  ton  cu  tricoul.

Trendul  acela  fără  șosete,  sau  cu  tentative  de  șosete  pe  vârful  degetelor  și  al  călcâiului,  m-a  scos  din  minți  și  mai  multe  nu.  Mai  ales  la  bărbați.  Și  când,  într-o  iarnă,  la  un  eveniment  desfășurat în  nou-nouța  noastră  sală  de spectacole,  am  văzut tineri  purtând  paltoane  de  bărbați  elegante  și  pantofi  frumoși  din  care  ieșeau  picioarele  aproape  goale,  m-a  luat,  la  propriu,  un  frig  de  mi-au  degerat  instantaneu  degetele,  chiar  dacă  iubitele  mele  botine  de damă  erau  supercăptușite  pe  dinăuntru.  

Dacă  moda  masculină  se  îndreaptă  într-o  direcție  care  presupune  purtarea  de  șosete  de dimensiuni  normale,  indiferent  de  combinația  de  culori,  marile  branduri  pot  să  mă considere  definitiv  câștigată  de  partea  lor.  Oricum,  trebuie  să  recunosc  că  moda  masculină  începe  să  capete  consistență  și  să  redea  sexului  tare  locul  și  rolul  cuvenit.  Au  apărut  costumele  elegante,  puloverele,  eșarfele,  trenciurile  clasice.  Parcă  altfel  se  vede  viața  la  brațul  unui  bărbat  purtând  un  astfel  de  sacou  de  la  Medicine,  fără  să-i  clămpăne  tălpile  goale  în  pantofi. 

Desigur,  puteți  spune  că,  la  urma – urmei,  sunt  doar  o  femeie,  habar  n-am  ce  le  place  bărbaților  și  ar  fi  bine  să-mi  văd  de  volănașele  mele.  Poate  chiar  aveți  dreptate,  dar  cert  este  că  în  după-amiaza  cu  pricina,  ochii  mi  s-au  lipit  de  șosetele  băiatului  și,  în  timp  ce-mi  treceau  prin  minte  cele  povestite  mai  sus,  nu  mi  s-au  mai  dezlipit  până  ce  bietul  băiat  nu  s-a  ridicat  și  a  plecat. 

Cât despre  femei  și  moda  lor,  recunosc  sunt  super încântată  că sunt  la  modă  iar  volănașele,  floricelele,  dantela,  mânecile  bufante  și  fundițele.  Adică,  într-un  singur  cuvânt,  feminitatea.

Și,  ca  să  fim  sinceri  pe  deplin,  ce-ar  fi  o  femeie  fără  un  dulap  cu  genți  de  damă? Și  mari,  și  mici,  și  microscopice,  și  uriașe!  Păi,  ați  văzut  ce  genți  promovează  cei  de  la  Desigual?  Poate  să  ningă,  poate  să  plouă, să  tune și  să  fulgere,  o  astfel  de  geantă  aduce  soarele  în  ea,  pe  cuvânt  de  onoare!  Ăsta  da  trend!

Se  presupune  că   la  …  experiența    mea  și  ca  o  femeie  cu  pretenții  ce  mă  aflu,  am  cunoștințe  beton,  măcar,  despre  modă.

N-aveți  grijă,  n-o  să  vedeți!       

    

Doar  două  lucruri  pot  afirma  cu  certitudine:  unu,  că  un  accesoriu  micuț  poate  transforma  total o  ținută  întreagă  și  doi,  că  hainele  potrivite  trupului  și  sufletului  tău,  fie  ele  și  de  acum  hă,hă,  câțiva  anișori,  sunt  de  preferat  celor  ultramoderne, dar  total  paralele  cu  ființa  și  simțirea  ta.

Așadar,  urmați-vă  instinctele și  alegeți  hainele  potrivite!  Nu  uitați  șosetele!

Articol  scris  pentru SuperBlog  2019.

Acuș, acuș ... particip la SuperBlog 2019!

-                       E  târziu,  e prea  târziu,  hai  odată,  ce  tot  faci  pe  acolo?  laptopul  meu  sărea  de  mama  focului  într-un picior  și  țipa  din  toate  puterile,  de  zici  că  foc  și  pucioasă  îi  intrau  în  hard  disk  și  mai  multe  nu.

-                      Hooo, mai  ușurel,  că  nu  dau  tătarii!

-                      Ce  tătari,  căpiato,  mâine  începe  SuperBlog  și  tu  nu  te-ai  înscris!  Când  pisici  albastre  mai  scrii  articolul  de  înscriere?

-                      Acuș,  acuș,  numai  taci  din  gură,  afurisitule!  Te  văd  eu  la  deadline-uri,  când  nu  o  să  mai  am  inspirație  și  suflu,  atunci  nu  o  să  ți se   audă  deloc  gurița  cu  vreun  sfat,  vreo  idee, ceva!

-                      Păi,  da,  vrei  idei,  dar  că  mâine  pleci  în  Tunisia,  cu  premiul  de  la  Christian  Tour,  iar  pe  mine  mă  lași  acasă,  asta  nu  mai  spui  nimănui,  nu-i  așa?  se  bosumflă  el.

-                      Haide,  nu  mai  fii  supărat,  am  să-ți  aduc  multe   poze  și  impresii,  promit!  Și-acum  taci  din  gură  că  simt  inspirația  cum  îmi  dă  târcoale  și  cum  stă  pe-aproape  și  articolul   meu  de  înscriere!

            Așa,  deci  ...

            Particip  la  SuperBlog  2019!

Pentru  că  am  lâncezit  destul  toată  vara  fără  vreun  cuvințel  pe  blog,  pentru  că  am  văzut  lista  (încă  parțială, vă  dați  seama?)  a  premiilor  oferite  și  mamă - mamă,  poate  mă  lovește  vreun  noroc  chior  și  mă  pomenesc  cu  cine  știe  ce  minunăție  cu  adresa  mea  pe  ea,  pentru  că  sunt  oameni  superfaini  pe-acolo,  pentru  că  sunt  atâtea  cuvinte,  înțelesuri  și  imagini  care  mai  de  care  mai  emoționante,  sau  mai  ghidușe,  sau  mai  strălucitoare,  pentru  că  îmi  place  să  aștept  notele,  ador  să  mă  laud  când  urc  în  clasament  și  iubesc  să  fac  pe  bosumflata  și  nedreptățita  ori  de  câte  ori  mă  nimerește  vreun  punctaj  rahitic  și  anemic  (hm,  oare  înseamnă  același  lucru?).

Particip  la  SuperBlog   2019!

Pentru  că  înveți  câte  ceva  în  fiecare  zi,  pentru  că  întâlnești  pe  cineva  special  în  fiecare  zi,  pentru  că  te  provoci  la  întrecere  și  îți  măsori  puterile  cu  cei  mai  buni,  pentru  că  este  toamnă  și  toate  lucrurile  frumoase,  liniștite  și  parfumate  se  întâmplă  acum,  pentru  că  în  viața  mea,  SuperBlog  a  adus  un  pic  de  ordine,  culoare  și   dorințe  împlinite!

Și  pentru  că  SuperBlog   este  singurul  virus  de  care  nu  vrei  să  scapi!