Pufoșenii ... la iarbă verde!

             Recunosc:  de  mult  timp  n-am  mai  fost  în  concediu.  Adică,  să  ne  înțelegem!  n-am  mai  fost  la  mare,  sau  la  munte,  sau  în  călătorie  într-o  țară  străină,  dar,  în  cele  mai  multe  cazuri,  nici  nu  mi-a  părut  rău.

            Pentru  iubitorii  de  drumeții  montane,  sau  chiar  numai  de  o  masă  copioasă  într-un  decor  de  vis,  Valea  Jiului  este  destinația  ideală.  Potecile  Valomirului,  ale  Bilugului,  poienițele  și  conacele  momârlanilor,  barajul  de  la  Valea  de  Pești,  motelul  și  împrejurimile,  toate  oferă  gratis  și  din  belșug  resurse  nelimitate  pentru  reîncărcarea  bateriilor.

            O  ieșire  la  iarbă  verde,  în  Valea  Jiului,  nu  are  nevoie  de  ocazii  anume,  de  sărbători  sau   sărbătoriți,  de  invitați  surpriză  sau  celebrități  costisitoare.  De  fapt,  pentru  atmosferă  nu  ai  nevoie  de  echipament  electronic  de  ultimă  generație:  foșnetul  copacilor,  susurul  apelor,  greierii  și  păsărelele,  brotăceii  și  voia  bună  nu  mai  lasă  loc  de  nimic  altceva.

            Ai  nevoie  doar  de   un  week-end  însorit,  câțiva  prieteni,  merinde  și  un  grătar  și  distracția  este  garantată.

fotografii  din  arhiva  personală

            Există,  însă,  un  ritual  sacru,  pe  care  nu  ai  voie  să-l  încalci:  la  iarbă  verde,  bărbații  decretează  care-i  cel  mai  potrivit  loc  pentru  tabără,   pun  berea  la  rece  în  pârâu,  adună  vreascuri,  fac  focul  și  pun  țara  la  cale  cu  un  păhărel  de  tărie,  în  timp  ce  carnea  se  perpelește,  încet,  pe  grătar. 

fotografii  din  arhiva  personală

            Iar  noi,  femeile  ...  așternem  pături  colorate  la  umbră,  pregătim  blidele  și  așteptăm,  cuviincios,  să  ne  strige  domnii  noștri  că  putem  face  salata. 

fotografii  din  arhiva  personală

            Vara  trecută,  cumnată-mea,  fan  brânză  până  la  moarte,  vânzătoare  la  un  raion  de  lactate  din  oraș,   a  adus  și  o  cutie  de  cremă  de  brânză  pufoasă  Delaco,  pentru  curaj  înainte  de  ospăț,  după  cum  zice  ea.  Și... mamă -  mamă,  ce  curaj  am  căpătat!

            Te  moleșește  al  naibii  o  masă  zdravănă,   soarele  de  la  munte  și  apa  cristalină  de  izvor,  așa  că  puține  simțuri  îți  mai  rămân  în  alertă.  În  după- amiaza  cu  pricina,  ne  tolănisem  toate  la  o  discuție  extrem  de  serioasă  cu  privire  la  noile  tendințe  în  manichiură,  iar  bărbații  își  etalau  talentele  la  o  partidă  înflăcărată  de  cărți. 

            Acuma,  trebuie  să  recunosc,  eu  sunt  persoana  cea  mai  vizibilă  din  grup.  La  propriu  vorbind,  că  nu  prea  ai  cum  să  mă  ocolești  cu  privirea.  Nici  cu pasul,  dar  asta-i  altă  poveste.  Și,  având  eu  nevoie  de  mult  spațiu  liber,  este  evident  că  eu  eram   cea  tolănită  în  mijloc,  iar  celelalte  nimfe  își  făceau  siesta  în  jurul  meu,  ca  petalele  de  margaretă  în  diminețile  cu  rouă. 

            De  unde,  de  neunde,  și-au  făcut  apariția  două  vaci  dolofane.  Era  drumul  lor  obișnuit,  nu  le  poți  învinui,  dar,  ocupați  cu  jocul  de  cărți,  bărbații  le-au  izgonit  din  traseul  lor  obișnuit,  fluierând  în  urma  lor.  Dezorientate,  acestea  au  luat-o  de-a  dreptul,  exact  în  direcția  noastră.  Cine  a băgat  de  seamă  pericolul?  Nimeni!  Doar  eu,  într-o  doară,  am  ridicat  privirea  și  aproape  că  m-am  pomenit  sub  copitele  uneia  dintre  ele. 

            Oi  avea  eu  doar  două  viteze  când  mă  deplasez:  încet  și  răzimat,  dar  de  strigat,  sigur  aș  fi  fost  bună  pe  post  de  sirenă  în  caz  de  incendiu.  În  ultima  clipă,  fetele  s-au  împrăștiat  care – ncotro,  ca  puful  de  păpădie. 

            Iar  eu ...  ei  bine,  n-am  reușit  să  mă  ridic  în  poziție  bipedă  la  timp,  dar  nici  să  aștept  nu  puteam,  așa  că   am  luat-o  voinicește  de-a  bușilea,  cu  o  viteză  simțitor  mai  mare  decât  galopul  celor  două  vaci  speriate. 

            Odată  pericolul  trecut,  să  te  ții,  frate,  râsete  și  vorbe  de  duh  la  adresa  mea:

-      Ce  este  ea,  Cami,  pufoasă  de  fel,  dar  de-o  călcau  vacile,  devenea  cea  mai  pufoasă  plăcintă  cu  carne  și  brânză  existentă  în  comerț!

-     Ați  văzut  ce  viteză  avea  de-a  bușilea?  Mai-mai  să  ajungă  în  oraș  și  să  ne  lase  aici,  singuri!

Parcă  poți  să  te  superi?  Bucuroasă  că  am  scăpat,  eu  râdeam,  firește,  mai  tare  decât  toți!

  

            De  sărbători,  nepoțica  mea  cea  mai  dragă  mi-a  adus  un  cadou:  o  pufoșenie  cu  urechi  roz  și  morcovi  pe  pălărie!

-     Am  câștigat-o  la  promoție,  dar  ți-o  dau  ție, ca  să  ai  un  prieten  ca  tine!

                Articol  scris  pentru  proba  nr.  2  de  la  Spring  SuperBlog  2017!

La Fântâna și protocolul

            Știți  vorba  aia  cu  ”graba  strică  treaba?”  

Dar  pe  aia  cu  ”  ai  reușit?  Continuă!  N-ai  reușit?  Continuă!”?

Dar  de  cineva  care  să  le  facă  varză  călită  cu  ardei  iute  pe  amândouă,  ați  mai  auzit? 

Păi,  să  vă  povestesc  eu  cum  a  fost:

Nu  erau  mai  mult  de  șase  luni  de  când  venisem  în  companie.  Cu  nasul  pe  sus  și  cu  pretenții  de  mare  șefă  de  promoție  la  PR,  nu  avusesem  încă  ocazia  perfectă  pentru  a  demonstra   ce  știu  și  ce  pot. 

E  adevărat,  și  compania  noastră  era  la  început  de  drum,  dar  sediul  era  bestial,  cu  dotări  de  ultimă  generație,  la  parterul  unui  complex  de  birouri,  în  buricul  târgului.  Patronaj  suedez,  ce  să  mai  vorbim  ...

Și,  tam – nesam,  se  anunță  mare  delegație  de  la  Stockholm,  la  începutul  săptămânii.  Hait,  asta  este  marea  mea  șansă! La  treabă  cu  tine!  Zis  și  făcut.

Am  rezervat  camerele  la  hotel,  am  stabilit  orele  de  masă,  meniurile,  am  întocmit  programul  zilei,  am  spălat  mașina,  am  instruit  șoferul,  am  comandat  florile  pentru  hotel  și  birou,  m-am  asigurat  personal  de  finalizarea  situațiilor  contabile  și  statistice  care  trebuiau  prezentate,  aproape  că  l-am  îmbrăcat  pe  portar  în  haine  populare  suedeze,  ce  mai  ...  o  luasem  razna  de-a  binelea,  până  ce  m-a  temperat  șeful  cu  un  gest  simplu  făcut  cu  arătătorul  la  tâmplă.

Delegații  au  sosit  seara,  conform  programului,  s-au  cazat  la  hotel  și  mi-au  spus  noapte  bună  și  see  you  in  the  morning!

Ora  șase  dimineața  m-a  prins  gata  îmbrăcată  și  pregătită  de  marea  aventură  a  vieții  mele.  Mama,  ca  mama,  trebăluia  de  zor  în  bucătărie:

-    O  să  fac  cozonaci  azi.   Vrei  să-ți  aduc  și  ție  la  birou  două-trei  felii,  în  pauza  de  masă?

-       Da,  mai  lasă-mă,  femeie,  ai  bolunzit?  Nu  știi  că  azi  avem  delegația  pe  cap?  Să  nu  te  prind  pe  la  firmă,  găsește-ți  altă  distracție!   Și  am  trântit  ușa  în  urma  mea,  ca  să  dau  greutate  maximă  vorbelor  mele.

Toate  au  decurs  conform  planului,  aproape  că  răsuflam  ușurată,  când,  ieșind  din  camera  de  consiliu,  șefu  mă   interpelează:

-       Apa  și  cafeaua  încă  nu  au  sosit?  Suedezii  ăștia  mor  fără  cafea,  nu  alta!  Mai  durează?

Nu  vorbesc  suedeza,  dar,  atunci,  nici  nu  mai  conta,  putea  să  fie  și  chinezo-japonezo-barambur,  că  tot  aia  era.  Frate,  nici  prin  gând  nu-mi  trecuse  să  mă  ocup  de  apă  și  cafea!  Niciun  firicel  mic,  mic,  micuț  de  tot  nu-mi  adusese  aminte  de  cafele  și  de  apă  puse  la  dispoziție,  în  sala  de  ședințe!

Încotro  s-o  iau  acum,  măiculiță?  Gândește,  gândește,  gândește!

Hopaaa!  Parterul  complexului  era  ocupat  de  mai  multe  firme.  Firma  care  era  perete  în    perete  cu  noi  instalase,  de  vreo  două  săptămâni,  watercoolere  de  la  La  Fântâna,  precum  și  un  aparat  Saeco  Lirika  pentru  o  ceașcă  senzațională  de  cafea  Kafune  Intenso.  Le  probasem  și  eu,  pe  amândouă,  la  o  șuetă  cu  o  prietenă  de  la  firma  respectivă.       

                         

Am  dat  buzna  la  birourile  cu  pricina:

-      Vă  fac  curățenie  o  săptămână,  gratis,  doar  ajutați-mă,  vă  rog!  Nu  mă  lăsați,  că  e  chestie  de  viață  și  de  moarte!

Inutil  să  vă  mai  spun  că  se  uitau  toți  la  mine  ca  la  Casper,  fantoma  aia care  cădea  dintr-o  belea  în  alta.  Au  priceput,  în  cele  din  urmă,  despre  ce  era  vorba  și  s-au  mobilizat  imediat. 

Vorba  lungă,  sărăcia  omului,  nu  vă  mai  plictisesc,  doar  subliniez  că,  la  terminarea  ședinței,  suedezii  au  mai  vrut  o  ceașcă  de  cafea,  bonus,  pentru  a  pecetlui  înțelegerea. 

A,  uitasem:  ca  să  o  mai  scald  în  fața  șefului,  am  pus  mâna  pe  telefon:

-    Mama,  mai  știi  de  delegația  aia  de  la  serviciu?  Ce  zici  tu, dacă  ai  aduce  vreo  câteva  feliuțe  și  pentru  ei  aici,  să  vadă  și  ei   ceva  ce  nu  au  mai  văzut,  te  rog  eu  frumos!  Și  iată  cum  m-am  făcut  și cu  o  farfurie  plină  vârf  cu  felii  pântecoase  de  cozonac,  mustind  de  nucă  și  stafide,  așezate  triumfător  pe  masa  de  protocol,  alături  de  apa  proaspătă  și  rece  ca  gheața.

-     Și ...  ia  zi  tu,  de  unde  ai  luat  apa  și  cafeaua  pentru  birou?  mă întreabă  șeful  la  câteva  zile  de  la  întâmplarea  cu  pricina.

-                       Se  poate,  șefu?  de  la  La  Fântâna,  cel mai important furnizor de servicii de aprovizionare cu apă și cafea pentru companii.

-          Băi,  fată,  noi  încă  nu  am  semnat  contractul  cu  ei,  rămăsese  pe  luna  viitoare.

-          Noi,  nu,  vecinii  noștri,  da!  Și  nu  înțeleg,  în  ruptul  capului  nu  înțeleg  cum  de  nu  am  fost  noi  primii  din  toată  clădirea  asta,  care  să  beneficieze  de  aprovizionarea  cu  apă  în  sistem  watercooler  și  purificator,  pentru  a  asigura  angajaților  și  partenerilor  noștri  de  afaceri,  apă  la  birou.  Și  nu  numai  de  apă,  dar  și  de  instalarea  și  utilizarea  gratuită  a  unei  mașini  de  espresso  oferite  în  custodie,  care  să  ne  dea,  în  fiecare  moment  al  zilei,  o  ceașcă  de  Kafune  -  energie,  vigoare  și  gust. 

-                      Păi,  de,  ia  vezi  și   tu,  află  cine  este  PR-ul  firmei  și  rezolvă  problema!  Cred  că  o  cunoști,  nu-i  așa?  Iar  partea  cu  protocolul,  rău  îmi  pare  pentru  tine,  dar  e  treaba  ta!

          

               Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017! lângă un pahar de apă cristalină, așteptând să picure  și  ultimul strop de cafea!  Și  vă  jur  că  este  cât  se  poate  de  adevărat!

Vine Spring SuperBlog 2017!

                 Poate  că  nicăieri  nu  se  vede  și  nu  se  simte  mai  abitir  încleștarea  pe  viață  și  pe  moarte  dintre  două  anotimpuri  ca  aici,  la  munte.   Iarna  se  agață  cu  dinții  și  cu  ghearele  de  fiecare  colț  de  stâncă,  își  revendică  încrâncenată  nopțile  și  diminețile,  pentru   ca,  apoi,  sleită  de  puteri,   să  lase  loc  primăverii,  după-amiezelor  călduțe  și  alintătoare  și  mirosului  de  pământ  gata  pregătit  pentru  o  nouă  viață.

                Vârful  Retezatului  are  cușmă  nestemată  de  zăpadă,  dar  îmbracă,  încet  și  sigur,  cămașă  nouă,  cu  ghiocei  și  toporași  la  poale.

                E  vremea  în  care  ți-e  teamă  să  urci  prea  sus  pe  munte:  își  dezmorțește  Moș  Martin  oasele  de  la  atâta  somn  și  coboară  după  niscaiva  hrană  până  la  vechea  stână  a  momârlanilor.  Nu  vrei  să  te  întâlnești  cu  el,  asta-i  sigur!

                 Vine  primăvara!  Vine  Spring  SuperBlog  2017!

                Pe  la  mijlocul  competiției  de  astă-toamnă,  juram  că  nu  mai  particip.  După  o  săptămână  de  când  se  sfârșise,  aș  fi  dat  orice  pentru  panica  declanșată  de  apropierea  deadline-ului,  pentru  nervii  abia  înfrânați  în  așteptarea  notelor,  pentru  dansul  de  bucurie  sau,  dimpotrivă, pentru   potopul  de  înjurături  apărute  ad-hoc  în  vocabularul  meu,  la  afișarea  acestora.  Și  pentru  comentariile  de-a  dreptul  demențiale  de  pe  grup.

                Pentru  mine,  această  competiție  a  însemnat  mult  mai  mult:  de  prin  toate  colțișoarele  în  care  se  ascunseseră,  au  răsărit,  în   sfârșit,  dorința  de  a  merge  mai  departe  și  puterea  de  a  duce  un  lucru  la  bun  sfârșit.  Pentru  mine,  această  competiție  a  însemnat  că  mai  contez  încă  și  că  pot  fi  mândră  de  ce  am  realizat.

                Ca  un  făcut:  competiția  se  suprapune  cu  un  alt  proiect  vital  pentru  mine.  Și  acum,  și  atunci.  Le-am  făcut  față  atunci,  îmi  doresc  să  o  pot  face  și  acum.

                Începe  Spring  SuperBlog  2017!  Particip  cu  tot  sufletul,  din  toată  inima  și  cu  cel  mai  mare  drag!

                P.S. -  mi-am  îmbrăcat  blogul  în  haine  noi!  Am  încercat  din  răsputeri,  credeți-mă,   să-l  fac  simplu,  ușor  de  citit  dar,  în  același  timp,  atrăgător  pentru   privirile  vizitatorilor.  Ce  să  fac,  frate,  ce  să  fac  dacă  eu  sunt  nebună  după  brizbrizuri  și  zdrăngănele  și  nu  am  rezistat  amestecului  de  culori  și  exploziei  de  nuanțe  descătușate  chiar  de  titlul  blogului  meu!

                Baftă  mie  și  cuvintelor  mele,  baftă  tuturor  participanților,  putere  și  fair-play  juriilor  și  mulțumiri  anticipate  organizatorilor!