Cu acoperișul pe-o
sprânceană ca o
cușmă de mocan
venit de la
munte să schimbe
mere roșii și
parfumate pe grâul
dulce-aurit din satele
oltenești, casa lui
Mișu se uită
de peste drum
direct în curtea
părinților mei.
Mişu sprijină cu
grijă bastonul de
uluca scorojită şi
alunecă încet pe
banca de sub
dud. Îşi potrivește
piciorul drept cu
mâinile şi se
lasă pe spate
răsuflând uşurat. Gardul
vechi icnește scurt
şi îi primește
povara trupului cu
resemnare. Va fi să fie
o zi lungă
pentru amândoi.
Se prăbuşise cu
tot cu schelă
pe şantier, acum
mai bine de
douăzeci de ani,
alegându-se cu o
pensie mică şi
cu un picior
inert. Ca să
fie treaba treabă,
în doi ani
i se prăpădise
şi nevasta, lasându-l
cu doi copii
mici, o casă
netencuită pe dinafară
şi neracordată la
curent electric. La
ţară, ca la
ţară - mai prin
praf vara, mai
prin noroaie toamna
şi iarna, copiii
s-au înălţat şi
au prins a
lucra cu ziua
pe la vecini
pentru o strachină
de ciorbă şi
o cană de
lapte.
Mişu se aşază
pe bancă, la
poartă, în fiecare
dimineaţă. Cu ochi
de vultur și
limbă de viperă,
nu scapă nicio
secundă din viața
ghinioniștilor care locuiesc
pe aceeași uliță
sau care, cu
trebi grabnice și
de neamânat, doar
trec pe acolo.
Doar ploile şi
gerul îl mai
gonesc în casă.
Că doar ce
avea să facă
toată ziua?
Băiatul îi adusese
noră tânără, să
tot fi avut
16 ani, că
nu terminase nici
alea opt clase
la şcoala din
sat. Trebăluia şi
ea prin curte
şi prin grădina
pârloagă, ce se
pricepea şi ea.
Cine s-o înveţe,
că mă-sa bea
la întrecere cu
bărbaţii la MAT-ul
din gura liniei,
iar tată... nimeni
nu știuse vreodată
cu adevărat.
Zăpuşeală mare, bre,
mare, nu mai
plouase cam de
la Paşti şi porumbul striga
de sete, iar
oamenii căinau strugurii
de la viile
din câmp - dacă nu
plouă curând se zbârcesc
şi, la toamnă,
canci vin.
Mişu
înghiţise în sec,
pe furiş...ce-ar mai
fi mers o
ulcică brumată de
vin abia scos
de la pivniţă...
E umbră și
bine sub dud și
... miroase a
pâine caldă, hmm,
Tanța a lui
Garoiu face, că
are rând la
brânză la capre.
Oameni înstăriți,
bărbatul contabil la
asociație și prieten
cu ingineru de
la Asociație, fata
cea mare, Mariana,
are magazin în
sat, iar cea
mică, Petruța, e
plecată prin Italia.
Trimite bani acasă
cu căruța, degeaba
zic ei că
nu mai merge
nici pe acolo...treaba lor,
da nu-i frumos
să cobească...
-
Zi-i
bogdaproste, Mișule, că mă grăbesc! Trupeșă ca
o lubeniță coaptă,
Tanța-i răsărise în
față cu mânecile
suflecate și cu o cocoace
de pâine rotundă
și fierbinte învelită
în șorț. Hai,
ia-o că mi
se ard ălelalte!
-
Bogdaproste, să-ți
primească Dumezeu! Viorico,
vino, fă, încoace!
-
Viu, viu,
stai ca viu!
Viorica scosese limba
în direcția lui
socru-so, dar se
apropiase mânată de
mirosul de pâine
coaptă. O luase
și fugise în
casă, să o
acopere cu un
ștergar, să o
țină proaspătă până
venea și Mărin
de la treabă.
Tare ar mai
fi mușcat din
coaja groasă, dar
pâinea se încrudează
la mijloc dacă
o rupi fierbinte.
O învățase mama
mea și o
poveste, cu o turtiță lăsată
la răcit pe
fereastră și pe
care o mâncase
vulpea vicleană:
eu sunt turtița
umflată
din cămară adunată
în cuptor sunt
rumenită
pe fereastră sunt
răcită
de bunică am
fugit
pe bunic l-am
păcălit
și în urmă
am lăsat
iepurașul
urecheat...
ei, povești
de adormit copiii...
Mai băgase un
cocean sub pirostriile
pe care fierbea
o ulcică de
fasole și își
ștersese sudoarea de
pe frunte. Cald,
Doamne, ce caldură...
Mişu îşi privise
nora pe sub
gene: toanta asta iar
visează la cai
verzi pe pereți,
ce i-o mai
fi umblând prin
tărtăcuță de râde
singură ca proasta-n
păpușoi?
-
Mișule,
nu-l văzuși pe Viorel
al meu
să vină de
la oraș? Că
eu fusei la
dada Măriuța la
legat via și
trebuia să ajungă
până acum.
Aurica era vecina
din sus de
uliță, harnică foc
și săritoare, o
chemau toți de
pe linie la
ajutor, la muncile
câmpului.
-
Ba, fă,
Aurico, nu veni.
Că doar pe
aici trecea și îl vedeam.
Aurica
trântise poarta cu
ciudă și intrase
în casă bodogănind.
Ai, ai
de sufletul ășteia,
cu așa bărbat.
Bea toată ziua,
după-aia i se
face rău, zace
o săptămână în
camera bună că- i
mai răcoare și
când își revine,
o ia de
la cap. Și ea
ține și casa
și grădina ei
și la dada
Măriuța și la
dada Finlanda, că
ele îi mai
dau un ban -
doi de pune
și ea deoparte.
A, uite-l și
pe Viorel, de-abia
vine, păi da,
sigur că se
opri la Despan
la MAT.
-
Dă
și tu o
țigare, Viorele, că
fuseși la oraș!
-
Na, mă,
na! Pachetul mototolit
mai avea doar
trei țigări și,
iute, să nu
vadă celălalt, Mișu
luase două și le strecurase
în buzunarul de la piept.
Oare cât
o fi ceasul,
s-o fi făcut
zece? Cred că da, că
uite vine Fane,
băiatul lui Mariana
veterinara, ăla de-i
șef la poliție
la centru. Trece
în fiecare zi,
pe la zece,
pe la mă-sa,
că este în
drum spre post
și îi pune
mă-sa ouă, lapte,
dovlecei și alea,
alea și le
ia cu el
să le ducă
acasă. Salariu – salariu, mâncarea – mâncare de
la mama, să
tot trăiești, mama
ei de viață...
-
Să
trăiești, nea Mișule!
Mai poți, mai
poți?
-
Trăiești,
domn Fane! Mai...
Pe la mama,
ai?
-
Azi
nu. Am altă
treabă. Mai vorbim!
Auzi, altă
treabă. Dacă era
ceva auzeam și
eu, că doar
pe aici trece
toată suflarea satului,
nu pe malul
gârlei. O mai
fi mult până
fierbe fasolea aia,
că mi se
făcu foame! Doar
de mi-o aduce
și mie măcar o
bucată de pâine, că
s-o fi răcit
de-atunci.
Din praful drumului
se decupase silueta
unui bărbat tânăr,
îmbrăcat într-un costum
maro, cu cămașă
albă cu guler lat
pe dedesubt. Se
vedea clar că,
în ciuda zăpușelii,
bărbatul ostenise pentru
a arăta cât
mai oficial cu
putință.
-
Unde mergi
mă, Paule, așa gătit în
miezul zilei? Te
însori?
-
Bună ziua,
Mișule, acasă-i soru-mea,
nu văzuși?
-
Ba da,
e în casă,
acu intră că
de azi dimineață
udă în grădină
cu furtunu. Ai
treabă cu ea?
Paul se așezase
pe bancă, scosese
pachetul de țigări
și îl îmbiase. Mișu
luase o țigară și
o pusese satisfăcut
lângă celelalte două.
Sărbătoare, nu glumă.
-
Nu,
Mișule, nu am
treabă cu ea.
Venii să-mi iau la revedere
de la ea
și-ți zic acum
și ție să
rămâi sănătos și
să ne vedem
cu bine.
-
Da unde,
păcatele mele, pleci
tu așa, ce-re-mo-ni-os? silabisise
el mândru nevoie
mare. Îl învățaseră
nepoții Floricăi din
capul liniei, că,
de, ea era
asistentă și nepoții ... deștepți ca ea.
-
Îl văzuși
pe Fane al
lui Mariana? Polițaiul?
După mine veni
el azi, că
i-am dat foc,
aseară, lui Nuțu
al lui Cocoș,
că mi-a furat
gâștele și le-a
tăiat. Toate, bre,
n-a lăsat niciuna.
Și l-am stropit
cu diluant și
i-am dat foc
cu bricheta. Muri
azi-noapte și nevastă-sa
se duse la
poliție. Mă duc
la dădica, soru-mea,
să –i spun și
ei și aștept
acolo să mă
ridice. Hai, să
ne vedem sănătoși.
N-a mai fumat
Mișu de atunci.
Au rămas țigările
pe masa din
odaie. S-a scuturat
tutunul din ele și le-a
aruncat, târziu, Viorica.
Era gravidă și
nu suporta mirosul.
Pentru Mișu, fumul
țigărilor se va
împleti, întotdeauna, cu
imaginea a doi
bătrâni, în poartă, plângând
amarnic soarta fratelui
care, orbit de
furie și de
alcool, a schimbat
viața unor gâște
cu viața unui
om.
