miercuri, 17 mai 2017

De ziua dorului

         Îmi  este  atât  de  dor,  că  mă  doare  blocul  în  care  stau,  și  școala  în  care  lucrez,  și  curcubeul  ieșit  după  ploaie,  și  ploaia  căzută  prea  mult,  și  soarele  zgârcit,  și  ...
         Îmi  este  atât  de  dor,  că-mi  vine  să  mușc  din  pădurea  de  la  colțul  ferestrei  din  sufragerie,  să  dau  cu  pumnii  și  să  strig  a  pustiu  ...
         Doar  florile  aduse  de  tata,  cu  trenul,  din  Oltenia  fierbinte  ca  jalea  mea  după  mama,  mă  mai  ostoiesc.
         Bujori,  lămâiță  și  primii  trandafiri  ...

     

                    




           Sunt  flori  de  la  țară,  prăfuite  și  pârguite  simplu,  cu  fire   de  buruieni  rătăcite  printre  ele  că,  de,  tata  e  bătrân  și  nu  le  mai  vede  pe  toate,  sau  nu  se  mai  poate  apleca  chiar  după  fiecare ...
          
           Sunt  flori  de  grădiniță  din  fața  casei, vecine  cu zorelele și regina -  nopții, cu  roșul  nerușinat  al  căpșunilor  și  cu  puiul  galben-păpădie  strecurat  hoțește  printre  ochiurile  de  sârmă  ale  gardului.  Dincolo,  cloșca  piuie  când  și  când,  așteptând  ca  micuțul  să  se  furișeze  înapoi,  sub  aripa  ei  ocrotitoare.
         
           Bujori,  lămâiță,  primii  trandafiri  ...  unul  s-a  aplecat  buimac  peste  marginea  paharului.  L-a  toropit  căldura  din  tren  și  drumul lung  până  la  mine.
          
           De  cine  mi-e  dor  mai  tare  și  mai  tare?  De  mama  mi-e  dor  cu  gândul  și  cu  viața,  cu  grija  de  copiii  și  nepoții  mei,  cu  amintiri  din  vremuri  în  care  mă  ținea  de  mână  și  mă  învăța  să  cânt.  Stai,  ăsta  a  fost  singurul  lucru  pe  care  nu  l-am  învățat  de  la  ea!  
          Cu  talentul  nu  te  pui!
         De  omul  meu  mi-e  dor  cu  mâinile,  cu  urechile,  cu  tălpile  prea  reci  în așternutul  singur,  cu  inima,  cu  gura,  cu  ochii,  cu  visele  și  cu  vorbele  de  alint.  Îl  simt  cum  roșește  la  telefon  când  îi  spun:  mi-e  dor  de  tine  de  mor!  Nu  zice  nimic. 

         Nu  știe  ce  să  zică.  Știe  doar  să  fie  viața  mea  pe  pământ.