marți, 16 aprilie 2019

Draga mea pizzerie neobișnuită,



                        Scrisoarea  mea  sper    te   găsească  în  plină  activitate  și  cu  toți  indicatorii  la  cote  maxime  de  profit. Da,  bine,  vorbesc  despre  indicatori,  dar  habar  n-am  ce  înseamnă  nimic  din  raportul  marketing  Dodo  Pizza  România  din  luna  ianuarie  (că  pe-ăsta  l-am  citit  primul).  În  schimb,  m-au  impresionat  sinceritatea  și  disponibilitatea   ta  de  a  te  expune  așa,  goală,  în  fața  lumii.  Da,  fără  buzunare  pentru  ascuns  chestii,  chiar  fără  haine  deloc,  fără  perdea  pudic  trasă  peste  ferestrele  afacerii   tale. 
            Nu-mi  spune,  știu  că,  de  fapt,  eu  scriu  acum  unui  blog  neobișnuit,  creat  special    promoveze  idei  nebunești  și  afaceri  pe  măsura  lor,  dar  îmi  place     o  fac.  Cine  și  unde  spune    scrisorile  sunt  rezervate  doar  comunicării  grafice  dintre  două  ființe  umane?  Toamnamea  și  blog  Dodo  Pizza  sunt  perfect  capabile    converseze,    schimbe  impresii,  păreri,    se  contrazică,  dacă  așa  au  ele  chef  și  nu  le  poate  împiedica  nimeni.





            Și  îmi  place  și  cum  te  numești,  Pizzeria  Neobișnuită.  Simplu  și  la  obiect,  pentru    de  fapt  asta  ești,  o  pizzerie  neobișnuită,  pornită  de  un  tânăr  visător,  sătul  de  opreliști,  de  interdicții  și  de  secrete.  E  mare  lucru    ai  acces  în  toate  colțurile  afacerii,    vezi  nu  numai  cum  se  adună  și  se  îmbină  ingredientele  cheie  pentru  prânzul  sau  cina  ta  de  vis,  dar  și  zâmbetul  sau,  după  caz,  grimasele  lucrătorilor  din  bucătărie,  când  o  prepară  și  ședințele  săptămânale  de  lucru  ale personalului.  Nimănui  nu-i  place    fie  surprins  când  se  contrazice,  sau  când  este  mustrat  pentru  ceva,  crede-mă.  Și,  totuși,  asta  funcționează,  și  încă  la  cote  înalte.    



            Am  făcut  cunoștință,  ți-am  spus  motivele  pentru  care  m-am  hotărât  să-ți  scriu  și  ...  Cum,  adică,  nu  ți-am  spus???

            PROVOCAREA 

            Păi, da,  de-aia!
              tu te  ții  și  cu  dinții  de  regula  de  45  de  minute,  chiar dacă  asta  înseamnă    pierzi  bani. Reversul  ar  fi    pierzi  încrederea  clienților  și  se  pare  că,  între  cele două  rele,  tu  ai  ales  corect. 
            Și-acum  să-ți  spun  și  despre  mine  (oho,  de  când  aștept  asta!). 
            Eu  nu  sunt  o  afacere.  Sunt  o  femeie  obișnuită,  care  s-a  ascuns  într-un  jurnal  online,  un  caiet  în  care  se  scrie  fără  pix,  stilou  sau creion.  Câteodată  se  scrie  singur,  alteori,  hm,  nu  vor  cuvintele    se  aștearnă,  nici  dacă  le  mituiești.  M-am  născut  într-o  toamnă,  una  din  multele  care  se  rostogoleau  fără  gară   și,  încet,  încet,  am  adus  și  câte  o  adiere de  primăvară  în  conținutul  meu.  Au  fost  mulți  ani  foarte  buni  în  viața  mea  și  m-am  bucurat  de  fiecare  secundă.  Dar atunci  când  am  căzut,  am  căzut  ca  din  praștie,  profund,  intens,  fără  scântei de  speranță  și  fără  posibilitate  de  ridicare.  Sunt  și  foarte  grea, recunosc,  dar  nu  de  la  pizza,    fii  sigură!
            Legătura  dintre  mine  și  tine?  NECUNOSCUTUL!  Provocarea  și  obiectivul  tău  final  care,  din  întâmplare  sau  nu,  coincid  cu  provocarea  mea.  
            Eu    provoc    trăiesc. Să  mai  am  curajul    accept  necunoscutul  fiecărei  zile  de  mâine,  fără să    ghemuiesc  și      acopăr  cu  ce  apuc  și  pe  unde  apuc.  Fără      ascund.  Pe  mine    provoc,  pentru    am  cam  uitat  cum  se  face  asta.    provoc      ridic  din  pat  în  fiecare  dimineață  și  nu  numai  pentru    trebuie      duc  la  serviciu.
  provoc    merg  la  plimbare,   adun   flori, să  admir  Valomirul  și  Bilugu  și  din  alt  unghi,  nu  numai  din  balconul  meu.
              provoc    fiu  aici  și  în  septembrie  2020,  când  se    startul  înscrierilor  la  SuperBlog! 
              provoc  să-mi  văd  cartea  de  povestiri,  la  care  lucrez  de  nejustificat  de  mult  timp,    în raftul  librăriilor!
              provoc    fiu  aici  și  când  îi  expiră  contractul  de  muncă  omului  meu  în  Nemția  și  vine  acasă!    provoc    stau  trează  noaptea  și  să-l  privesc  cum  doarme,  să-l  învelesc  și  să-l  cuprind  în  brațe.  N-o      satur  niciodată  de  asta.


            Pare  o  nebunie,  nu-i  așa?  Dacă  nu  știi  ce  imposibil  de  făcut  devin  lucrurile  astea  simple,  la  un  moment  dat,  îți  doresc  din  suflet    nici  nu  afli.
Draga  mea  pizzerie  neobișnuită,    nu-mi  spui    nimeni  nu  poate    lanseze  o  asemenea  provocare, pentru    ... ei  bine,  știm  noi  de  ce!  Dar,  dacă  o  spun  tare,  clar  și  răspicat,  devine  imperativ.  Devine  obligativitate.   Îmi    putere  și  speranță. Și  când  noi  două  vom  fi  concurenți  în  aceeași  competiție  (sic!),  în  2020,  vom  ști    ne-am  onorat  provocările.

Articol  scris  pentru  Spring  SuperBlog  2019!
           
           
             

           


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu