Aventuri în Omnilandia

             Da,  da,  abia  acum  înțeleg  semnificația  expresiei  te  uiți  ca  vițelul  la  poarta  nouă.  Mă  rog,  în  cazul  meu,  ca  iepurele  la  morcovul  de  plastic.  Băi,  frate,  s-a  înrăit  lumea  asta  de  tot,  iar un  biet  iepure  cinstit,  viteaz  și  aproape  celebru,  nu  mai  poate  să-și  vadă  de  plimbarea  de  frumusețe,  din  cauza  lor.

                Auzi,  a  pus  capcane.  Pentru  iepuri.  Special  pentru  mine,  eu,  Peter  Rabbit/Peter  Iepurașul,  eroul  neînfricat  și  superarătos  din  minunea  aia  de  film  pentru  întreaga  familie,   pe  care  nu  aveți  voie  să-l  ratați.  Nu  vă  spuneam  eu  mai  devreme  că  sunt  aproape  celebru?  Aproape,  pentru  că  filmul  se  va  lansa  în  cinema  pe  30  martie  2018,  deci  de-aia  nu   e  coadă  la  ușa  mea  pentru  autografe.  ÎNCĂ. 

                S-o  luăm  cu  începutul,  că  așa  e  frumos. 

                Alaltăieri,  am  ieșit  cu  prietenii  mei, Nas-Turtit  și  Ureche-De-un-Ciot,  la  un  ceai  și  o  plăcintă  cu  varză,  la  terasa  lui  nea  Gogu,  grădinar  și  patiser  de  legendă  printre  noi,  locuitorii  din  Omnilandia.  Cum,  nu  ați  auzit  de  Omnilandia?  Pfoai,  dublă  tufă  de  Veneția  sunteți,  habar  n-aveți  pe  ce  lume  trăiți!  Ascultați  la  mine,  Omnilandia  e  cea  mai  cool  țară  de  pe  pământ:  aici  suntem  și  noi,  iepurii,  și  voi,  oamenii,  și  câinii,  și  pisicile,  și  aricii-înțelepții,  și  coțofenele  hoațe - șmechere,  și  șoriceii –mititeii,  și  alții ...  și  alți  dușmani  de-ai  noștri,  care,  evident,  că  nu  merită  enumerați.

                Buuun ...  luăm  loc  la  masă,  ne  înțelegem  din  priviri  ce  comandăm,  că  doar  suntem  prieteni  vechi,  n-avem  nevoie  de  întreg  alfabetul  ca  să  comunicăm,  iar  Nas-Turtit  se  duce  la  bar  după  comandă.  Acu,  se  cade  să  vă  spun  că  Nas-Turtit  este  băiat  bun  de  felul  lui,  dar  cam  împrăștiat.  Mai  bine  zis,  de  picioare  e  văleu  și  de  minte  teleleu.  Doar  că  așa  s-a  nimerit,  noi  facem  cu  rândul   toate  treburile,  iar  atunci  el  trăsese  paiul  cel  mai  scurt.  Plătește  el,   ca  un  iepure  ascultător  ce  se  află,  ia  tava  cu  mmmm,  cea  mai  tare  plăcintă  cu  varză  de  pe  planetă,  cafeaua  și  se  întoarce  spre  noi.

                Fraaaateee,  de  unde -  de  neunde,  din  pământ,  din  iarbă  verde,  sau  din  nor  pufos,  a  apărut  la  terasa  cu  pricina,  EA,  superfemeia -iepuriță,  cea  mai  frumoasă,  cea  mai  delicată,  cu  urechile  cele  mai  fine,  cu  ochii  cei  mai  mari,  cu  codița  cea  mai  pufoasă,  într-un  cuvânt  ceva  ce  nu  mai  văzusem  noi  niciodată.   Brusc,  toate  perechile  de  ochi de  acolo  și-au  părăsit  orbitele  și    s-au  prelins  la  picioarele  zânei,  iar  limbile  au  prins  a  atârna  nepermis  de  mult,  mai-mai  să  curețe  podeaua  așa  cum  nea  Gogu  nu  o  făcuse și  nici  nu  o  va  face  în  vecii  vecilor,  amin.  Sărmanul  Nas-Turtit,  n-a  avut  nicio  șansă!  când  s-a  pomenit  față  în  față  cu  minunea  aia   de  femeie,  a  vrut  să  o  salute,  credem  noi,  sau  să-i  ofere  plăcintele  noastre,  sau  doar  să  o  ocolească,  sau  ...  mai  știe  han-tătar  ce-o  fi  vrut  să  facă,  cert  este  că  zvârrr,  i-a  pus  domniței  tava  pe  piept,  cu  plăcintele  stropșite  pe  bundița  ei  roz,  cu  dâre-dâre  de  cafea  peste  fundița  de  la  gât  și  cu  lăbuța  dreaptă  lovită  zdravăn  de  marginea  grea  a  tăvii. 

                Liniște  totală.  Nimeni  nu  zicea  nimic,  nimeni  nu  respira,  nimeni  nu  clipea.  Trosc,  pleosc,  dintr-o  dată  s-a  abătut  mătura  lui  nea  Gogu  peste  urechile  pleoștite  ale  bietului  nostru  prieten,  iar  când  acesta  a  reușit  s-o  tulească  de  acolo,  mânia  năprasnică  a  omului  s-a  întors  asupra  tuturor  iepurilor  de  acolo.  În  câteva  secunde,  cât  ai  zice  ia-ți  picioarele  la  spinare  și  urechile  în  buzunare,  n-au  mai  rămas  decât  celelalte  neamuri  de  viețuitoare  pe  terasă,  nici  strop  de  iepuraș  nu  s-a  mai  aflat  pe  o  rază  de  câțiva  kilometri  în  jur.

                De  unde  să  știe  bietul  Nas-Turtit  că   victima  lui  nevinovată  era,  de  fapt,  preferata  lui  nea  Gogu,  mândria  lui  și  a  copiilor  lui,  pe  care  o  îngrijea  și  o  răsfăța  ca  pe  un  giuvaier?  Și,  deși  aceasta  nu  a  pățit  nimic  în  afară  de  șifonarea  respectului  de  sine,  bunul  nostru  grădinar  și  patiser  s-a  transformat  în  dușmanul  de  moarte  al  întregului  neam  iepuresc.

                Și  ieri,  ce  să  vezi?  na-ți-o  bună,  că  ți-am  frânt-o,  capcane  pentru  iepuri  de  jur-împrejurul  terasei  cu  pricina.  Păi,  drept  este,  nenicule???  Mai  ceva  ca-n  film,  credeți-mă  că  știu  ce  vorbesc,  doar  sunt  vedetă,  ce  naiba ...

                Să  nu-mi  ziceți  mie  Peter  Iepurașul,  dacă  nu-i  fac  o  cacealma,  de  să-i  stea  plăcinta  drepți  la  comanda  urechiaților,  de-acum  înainte,  mi-am  zis.  M-am  perpelit  toată  noaptea,  căutând  cele  mai  crunte  metode  de  pedeapsă,  cele  mai  feroce  torturi,  de  mi  se  zbârlise  părul  pe  spate  și  nu  mai  știam  dacă-s  iepure   sau  arici. 

                Așa  cum  se  întâmplă  de  obicei,  ideea  salvatoare  a  venit  tam–nesam,  tocmai  când  îmi  pierdusem  orice  speranță.

                Azi-dimineață,  cu  noaptea-n  cap, îmbrăcat  cu  jacheta  mea  albastră,  jacheta  mea  norocoasă,  m-am  prezentat  la  nea  Gogu.  Când  am  auzit  clicul  de  la  arma  de  vânătoare,  încă  înainte  de  a  se  deschide  ușa,  m-a  apucat  o  bâțâială  de  parcă  dăduseră  năvală  frigurile  galbene  tropicale  peste  mine.  Mi-am  ținut firea,  însă,  și  n-am  dat  bir  cu  fugiții,  deși  mai  era  doar  un  pic  până  la  a  spăla  putina  cu  tot  cu  doage,  de  frică.  În  fine,  nea  Gogu  a  apărut  în  prag,  cu  pușca  ațintită  spre  pieptul  meu  și  cu  pijamaua  fâlfâind  în  răcoarea  dimineții. 

                Cât  am  putut  eu  de  solemn,  i-am  înmânat  un  plic.  A  stat  câteva  minute  bune,  s-a  uitat  cu  cea  mai  tâmpă  expresie  pe  care  am  întâlnit-o  la  un  om,  și  s-a  răstit:

-           Ce-i  asta?

-                      Bilete  la  cinema  pentru  toată  familia  ta  și  scuzele  noastre,  ale  tuturor  iepurilor  din  Omnilandia.  Îți  recomand  și  trailerul,  ca  să  nu  crezi  că  mă  laud  degeaba.  Hai  cu  mine  într-o  aventură  pe  care  n-ai  s-o  regreți.  Prieteni?  ...   ce  zici?  și  i-am  întins  laba,  bărbătește.

Ce  să  vă  mai  spun?  A,  da,  tocmai  am  dat  gata  ultima  bucată  de  plăcintă  cu  varză,  pe  terasa  lui  nea  Gogu,  alături  de  prietenii  mei,  iepuri,  oameni,  arici-înțelepți,  coțofene – hoațe  șmechere  și  șoricei-mititei,  bucuroși  că  doar  mâine  nu-i  poimâine  și  mergem  la  film.

Articol  scris  pentru  Spring  SuperBlog  2018!