joi, 7 septembrie 2017

La mulți ani, Mărie!

             Pe  mama  o  chema  Maria. 
            Pe  mine  m-a  chemat  cu  nume  de  alint,  auzit  prima  dată  de  la  o  fetiță  cârnă,  creață  și  sâsâită,  care  plângea  mereu  când  venea  seara:  De  ssse  vine?  că  nu  m-am  zucat  desștul  și  care-ți  privea  direct  în  suflet:  ssșelvuș,  eu  ssșunt  Tamelia!
             
Mi  se  părea  aiurea  când  o  striga  cineva  Mărie,  nu-mi  plăcea,  mă  supăram  și  le  spuneam  răspicat:  o  cheamă  Maria.   Aș  fi  vrut  să-i  trag  de  mânecă  și  să  le  spun  că  uite,  mama  mea  e  frumoasă,  că  are  păr  luuung,  negru  și  mătăsos,  că  știe  să  cânte  mai  frumos  decât  la  televizor,  că  are  ochi  la  spate  care  vede  tot  și  că,  ori  de  câte  făceam  câte  o  boacănă,  eu  sau  fratele  meu,  ea  știa.  
De  unde  naiba  știi  tu?  m-am  scăpat  odată,  supărată. Mi-a  spus  mie  inima,  răspundea  ea  și  dacă  mai  vorbești  urât,  când  vei  fi  mare,  inima  ta  nu  o  să-ți  spună  nimic.

Inima  ei  vorbăreață,  care  a  trădat-o  de  tânără  ..  prea  de  tânără.


Mama  credea  în  Dumnezeu,  în  iubire,  în  pământ  și  în  viață. 
Mama  spunea  că  nu  există  nimic  mai  greu  pe  lume  decât  să  ne  vadă  pe  noi,  copiii  ei  și  pe  bărbatul  ei,  asupriți.  Râdeam:  cine  să  ne  asuprească,  mamă? Ce,  mai  suntem  pe  vremea  boierilor  sau  a  turcilor?
-           Ehe,  ce  știi  tu,  Cami,  mamă  ...

Na,  că  acuma  știu  și  eu,  mamă! 

Când  mama  a  plecat,  am  vrut  să-i  omor  pe  toți  cei  care  au  rămas  în  urma  ei.  Să-i  împușc,  să-i  spânzur,  să  le  fac  vânt  de  pe  scările  din  fața  casei,  orice,  numai  să  vină  ea  înapoi.  Ajunsese  omul  meu,  bietul  de  el,  să  fie  mereu  cu  ochii-n  patru  după  mine,  să  mă  păzească  de  vreo  nefăcută. 
Pe  mama  o  chema  Maria  și  sunt  sigură  că  mi-ar  fi  tras  o  chelfăneală  de  poveste,  dacă  ar  fi  știut  ce  gândesc  atunci.

Pe  mama  o  chema  Maria. 
Și  pe  mine. 
Cele  două  prenume  ale  mele  sunt  ca  două  iubiri:  a  mamei  pentru  fetița  din  vecini  și  a  mea,  pentru  ea,  întâia  Marie  din  viața  mea.

Și  tocmai  despre  asta  este  sărbătoarea  Nașterii  Maicii  Domnului:  despre  iubire,  naștere  și  sacrificiu.  Despre  lacrimi  și  despre  grija  pentru  cei  dragi.  Despre  ocrotire,  zâmbet  și  speranță.  Și,  mai  presus  de  toate,  despre  iertare.

La  mulți  ani,  Mărie!

La  mulți  ani!