miercuri, 23 august 2017

Peripeții și renovări - partea a doua

            Toată  casa  mea  este  un  șantier. 

            Dacă  nu  știți  ce  înseamnă  să   renovezi  o  baie  la  etajul  patru,  vă  reamintesc  eu  aici.

           De-acum,  însă,  începe  partea  a  doua. 

După  cele  câteva  zile  de   super  concediu,  



omul  meu,  ardelean  harnic  și  priceput,  s-a  apucat  să  monteze  galerii,  suporturi  de  televizor,  să  schimbe  ușile  și  să  scoată  molozul,  să  rânduiască,  cum  s-ar  zice,  prin  haosul  general. 
            Eu,  după  el ...  harnică  nevoie – mare  și  eu,  ba  cu  rufe  pe  balcon,  ba  cu  vase  de  spălat,  ba  cu  haine  de  împachetat,  ce  mai ...  nevoie -  mare.  
           Numai  că  ...  am  uitat  că  trebuie  să  ridic  piciorul  peste  pragul  proaspăt  pus  și  înțepenit  cu  spumă  și  m-am  dus  ca  un  popic  printre  tăbliile  de  la  pat  care,  din  cauză  de  spațiu,  se  odihneau  cuminți,  în  poziție  verticală,  lipite  de  peretele  din  hol.  Întinsă  pe  burtă,  cu  genuchiul  julit  și  cu  capul  înfiletat   printre  scânduri,  așteptam  cuminte  să-mi  cadă  cerul  (pardon,  tăbliile)  în  cârcă. 



Noroc  cu  omul  meu  mai  sus -  amintit  care,  după  ce  și-a  impregnat  pe  retină  toată  faza  cu  împiedicatul  și  aterizatul,  s-a  repezit  și  m-a  ridicat  popândău,  înainte  de  a  încasa  și  restul  de  scânduri  peste  spinare. 

Acum  stau  cuminte  pe  jumătatea  liberă  de  colțar,  învelită  până  la  bărbie  și  aștept  să-mi  treacă  tremuratul  de  la  șoc  și  durerea  de  genunchi,  de  cap  și  de  pielea  de  pe  burtă,  pe  care  tronează  o  zgârietură  urâtă  și  rea  care  scoate  o  limbă  mare  și  roșie  la  mine,  ori  de  câte  ori  mă  uit. 

Mai  am  de  renovat  două  camere  și  bucătăria. 




Sper  ca,  măcar  la  partea  cu  holul,  să  scap  nevătămată.