sâmbătă, 24 iunie 2017

Ca florile de Sânziene

Eu  nu  voi  fi  niciodată  o  scriitoare.  Pentru  că  scriitorul  se  topește  puțin  câte  puțin,  picătură  cu  picătură,  dacă  nu  scrie  mereu  și  întotdeauna.  Pe  când  eu  ...  eu,  când  ar  trebui  să  scriu,  plâng,  când  ar  trebui  să  plâng,  mă  prefac  dimineață  senină,  iar  când  sunt  fericită,  o  ascund  în  buzunarul  de  la  spate  al  singurei  mele  perechi  de  pantaloni  cu  buzunare.
Cuvintele  mele  sunt  asemeni  mie:  au  zile  în  care  se  aștern  singure  pe  hârtie,  se  înlănțuie  în  tangouri  fierbinți  sau  valsuri  delicate,  ori  se  zugrăvesc  în  tablouri  cu  flori  și  fluturi,  cu  fete  frumoase  și  băieți  îndrăgostiți.
Alteori  ...  le  trag  de  coadă,  de  picioare,  de  mâini  sau  de  ce  apuc,  vârâtă  până  la  cot  în  călimară  și  degeaba.
Cuvintele  mele  sunt  asemeni  mie:  merg  greu  și  zgomotos,  dar  imaginează  rapid  și  silențios.  Dimineața  umblă  netrezite,  iar  seara  se  miră  ce  repede  a  trecut  timpul.



Și  totuși  ...  există  o  maaaare  diferență:  cuvintele  mele  sunt  frumoase,  parfumate,  delicate,  sublime  și  umile.    
Sunt  ca  florile  de  Sânziene:  te  mângâie  pe  obraz  cu  răcoarea  unui  pahar  de  bragă  rece,  îți  împletesc  părul  în  cosițe  de  Ileană  Cosânzeană,  chiar  de  ești  tuns  chilug  și  îți  spală  picioarele  în  apă  descântată  de  greieri  în  nopți  fiebinți  de  vară.   
Eu  nu.
Eu  sunt  doar  o  imensă  cutie  cu  bomboane  de  ciocolată.  Din  când  în  când,  îmi  ies  din  fire  și  mai  mănânc  câte  una.  Până  într-o  zi,  când  mâinile  mele  flămânde  nu  au  să  mai  găsească  nimic  în  cutia  de  carton.



Și  atunci ...   de  unde  vin  ele?    De  unde  răsar  pe  biroul  meu  zgâriat  de  cana  veche  cu  apă  minerală  și  sirop  de  zmeură  și  desprăfuit  doar  sâmbata,  și  atunci  la  două  săptămâni?  Cine  le  ascunde  în  tastatura  mea  neagră,  cu  firimituri  printre  literele  aproape  șterse? 

Nu  știu. 

Și,  sinceră  să  fiu,  nici  nu  vreau  să  aflu.

Dacă  m-au  căutat  și  m-au  găsit,  atunci  sunt  ale  mele.  Sunt  eu.  Cel  mai  simplu  și  mai  bun  eu.