duminică, 21 mai 2017

... hai să mergem la bal, prințesă!

Dragă  Lena,
Uite,  mai  e  puțin  și  se  gată  și  ziua  de  azi.  Cum  și  ce???  Păi,  e  ziua  care-ți poartă  numele,  ai  uitat???  Ce  te  încrunți  așa,  care-i  problema  că  nu  mai  ești  aici?  Știu,  știu,  dar  asta  nu  înseamnă  că  îți  strică  un  gând  în  plus  și  o  lacrimă  căzută  pe  furiș  peste  rândurile  mele.
Cu  ce  vrei  să  încep?  În  lumea  noastră,  aici,  jos,  timpul  a  luat-o  razna  -  e  luna  mai  și  e  destul  de  frig,  încă,   la  Uricani,  și  bujorii  au  înflorit  târziu  și  prea  dintr-o  dată,  probabil  că  s-au  speriat  că  le  trece  timpul  și  nu  mai  apucă  să  se  deschidă.  

sursa  foto


Vreme  numai  bună   pentru  cuvinte  încrucișate.  Mai  știi?  Încurcai  fișele  de  la  centrala  telefonică  în  care  lucrai,  cu  gândul  la  definițiile  pe  care  ți  le  strecurasem,  mișelește,  în  ureche,  conștientă  fiind  că  nu  te  poți  concentra  la  maxim  și  am  șanse  mai  mari  să  rezolv  prima  careul  cu  pricina.  Nu  râde,  nu-mi  aduce  aminte  că  mai  luam  și  bătaie,  în  orele  cu  mai  puține  apeluri  telefonice  de  dirijat. 

Toată  ziua  de  azi  a  lătrat  un  câine  pe-afară.  Supărat  rău,  dar  rău  de  tot,  patrupedul  ăsta.  Așa  mi-am  adus  aminte  de  surioara  ta,  Sanda.  Mi-am  adus  aminte  cum  mergeam  amândouă  liniștite  pe  drum,  spre  Casa  de  Copii  din  Sterminos  și  un  dulău  cât  dulapul  s-a  gândit  el  că  noi  nu  avem  ce  căuta  pe  acolo.  Și  s-a  repezit  spre  noi,  lătrând  și  mârâind,  arătându-și  colții  fioroși.  Pe  moment,  am  înțepenit  amândouă.  Apoi,  încet -  încet,  Sanda  s-a  strecurat  în  spatele  meu.  Câinele,  zdup  și  el  într-o  parte,  parcă  urmărind-o.  Sanda  -  pâș -  pâș  într-o  parte.  Câinele  după  ea.  Eu  eram  turnată  în  praful  drumului,  ca  un  catarg  de  corabie,  iar  ea  se  învârtea  în  jurul  meu  ca  un  titirez.  Câinele  după  ea.  Cred  că  dacă  îmi  găseam  sufletul  și  reușeam  să  fug,  niciunul  dintre  ei  nu  ar  fi  observat,  ocupați  fiind  să  deseneze  cercuri,  fugind  unul  după  altul.  Noroc  că  mai  circulau  oameni  pe  drumul  ăla  și  s-a  milostivit  un  bărbat  să  alunge  dihania,  că  și  azi  mai  bolboroseam,  poate,  stai,  cuțu,  stai,  iar  Sanda  ar  fi  săpat  tranșee,  învârtindu-se  cu  animalul  după  ea.

Mă  dau  rotundă  și  fac  haz  de  necaz,  dar  să  știi  că  sunt  tristă  și  mi-e  dor  de  tine.  Și  mă  doare  că  ai  plecat  așa  de  repede  și  că  n-am  putut  să  vin  să  te  văd.  Era  prea  imediat  după  plecarea  mamei  și  n-am  putut  trece  încă  o  dată  prin  asta.  Tu  știi  asta,  nu-i  așa?

Și  mai  știi  ceva?  Dacă  mă  gândesc  mai  bine,  nici  nu  ai  plecat  prea  departe,  doar  aici,  la  o  bătaie  de  inimă  depărtare,  așezată  frumos  și  în  liniște,  așa  cum  ți-a  fost  făptura  întreagă,  de  altfel,   în  amintirile  și  urmele  lăsate  de  pașii  mei  prin  viață. 

Și  de  ziua  asta  sfântă,  îmi  închipui  că-ți  șoptesc  la  ureche:  hai  să  mergem  la  bal,  prințesă!  la  balurile  tinereții  noastre,  de  primăvară  și  de  toamnă,  de  iarnă  și  de  toate  câte  erau  și  nu  mai  sunt.

Așa-i  că  mai  știi?

sursa  foto