joi, 10 noiembrie 2016

Să recuperezi o viață trăită alandala...

          Toată  viaţa  am  fost  un  copil  cuminte  şi  sedentar.  
         N-am  sărit,  n-am  alergat,  nu    m-am  îmbrâncit  cu  nimeni  şi  nici  n-am  chiulit  în  toţi  anii  mei  de  şcoală  decât  de  la  orele  de  sport.
            Cine  naiba  a  auzit  de  corigenţă  la  educaţie  fizică?  Era  cât  pe  ce  să  rescriu  eu  istoria  sistemului  de  învăţământ,  dar  m-a  salvat  de  la  celebritate  dirigintele  nostru,  eminent  profesor  de  limba  şi  literatura  română,  care  a  intervenit  pe  lângă  doamna  de  sport  şi  a  rugat-o,  cu  lacrimi  în  ochi  a rugat-o,  să  mă  treacă  clasa,  pe  motiv  de  cele  mai  frumoase  compuneri  din  şcoală.
            În  vacanţa  de  vară,  la  ţară,  ne  trimitea  bunica  la  câmp,  cu  caprele.  Trai  pe  vătrai,  nineacă,  pentru  că  la  marginea  satului  curgea  gârla  şi  începea  pădurea  Coteniţei.  Mă  trânteam  imediat  pe  iarbă,  la  umbră,  cu  o  carte  în   mână,  iar  caprele  se  zbenguiau  în  voie,  strunite  de  fratele  meu  mai  mic,  pe  care  îl  plăteam  cu  cincizeci  de  bani  pe  zi.  În  timpul  şcolii,  mama  ne  dădea  doi  lei,  pentru  fiecare  câte  unu,  să  ne  luăm  ceva  bun  în  pauza  mare,  aşa  că  eu  o  zi  mâncam  dulce,  alta  ba,  ca  să-mi  plătesc  datoriile  de  peste  vară.     

sursa  foto:  imagini  în  fermă
  
            Anii  au  trecut,  fratele  meu  a  crescut  înalt  ca  bradul,  cu  ochi  negri  ca  Sburătorul  din  poveşti  şi  subţirel  la  trup,  tras  ca  prin  inel,  graţie  antrenamentelor   prin  cocenii  de  porumb  după  capre,  iar  eu  ...  să  zicem  doar  că  mă  deplasez  cu  două  viteze:  încet  şi  răzimat  şi  cu  staţie  din  cincizeci  în  cincizeci  de  metri.  Are  Uricaniul  la  bănci,  slavă  Domnului,  special  amplasate  pentru  cei  ca  mine  care,  cică,  stau  şi  admiră  creştetul  Retezatului  de  trei  ori  pe  zi,  pe  drumul  de  la  birou  spre  casă. 
            Am  fost  şi  la  doctor,   sperând că  tiroida-i  de  vină  pentru  tot. 
Iaca  na,  că  nu-i  aşa.  Altă  glandă  cică  şi-ar  face  de  cap,  aia  răspunzătoare  de  „luptă  sau  fugi”,  adică  de  hormonul  supravieţuirii.  Prea  mult  stress,  doamnelor  şi  domnilor,  nivelul  a  atins  cotele  de  alarmă.  Soluţia:  no  stress!  Păi  şi  pe  unde  crește,  frate,  o  viață  fără  stress?  Pe  cine  să  jefuiesc,  dragilor, că  eu  n-am  întâlnit  încă  pe  nimeni  să  trăiască  doar  cu  muzicuţe  la  urechi,  cu  flori  galbene  în  colţul  gurii  şi  albăstrele  în  priviri? 
            Nu  poţi  să  elimini  stress-ul?!  Soluţia  number  two:  viaţă  sănătoasă,  plimbări  la  greu,  mese  regulate,  hrană  naturală. 
            Hmmm,  dacă  stai  strâmb  şi  judeci  drept,  asta  parcă  n-ar  fi  desprinsă  din  filmele  SF,  ce  zici,  te  bagi?  Normal  că  da!
Lăsând  gluma  la  o  parte,  familia  mea  se  ghidează  după  o  regulă  simplă:  fără  excese,  că  și  mâine  le  găsești  în  frigider.  Soțul  meu  are  o  viață  extrem  de  activă,  toată  ziua  pe  șantier,  toată  ziua  urcă  și  coboară  scări,  montează  geamuri  și  uși,  dă  ordine  și  le  și  execută,  dar  asta  înseamnă  foarte  multă  mișcare  și  chiar  se  vede  în  condiția  fizică  de  invidiat  pe  care  o  are.  Copilul  e  copil:  aleargă,  se  joacă,  face  drumeții  pe  munte  cu  prietenii.  Bonus:  nu  tu  zahăr,  că  a  învățat  la  ora  de  tehnologie  să  citească  etichetele  de  pe  produse  și  îl  evită  pe  unde  apucă,  nu  tu  pielițe   crocante  de  pui  sau de  porc  ( am  murit  explicându-i  că  porcul  nu  are  pielițe  prăjite  și  degeaba),  nu  tu  salate  fără  ulei  de  măsline.  Ciorbe  da,  smântână  ba!  Tocănițe,  câteodată,  lapte  degresat  și  cereale  în  fiecare  dimineață.
 Așa  că  o  masă  sau  două  în  care  ei  întrec  măsura,  nu  e  catastrofă  iremediabilă.

foto  din  arhiva  personală

            Adevărata  problemă  este  la  mine.  Fie  vorba  între  noi,  eu  sunt  foarte  tare  la  teorie,  problemele  apar  la  partea  cu  practica.            
Slujba  mea  este  de  așa  natură  încât  șase - șapte  ore  sunt  blocată pe  scaun,  la  calculator.  De  mâncat,  ce  să  mai  vorbim,  mănânc  ce  apuc:  chipsuri,  batoane  Mars,  cornuri,  dacă  apuc  să  le  mănânc  și  pe  alea.  Iar  seara,  acasă,  trebuie  să   pregătesc  cina  pentru  familie,  așa  că  mă  apucă  o  foame  turbată  tot  pregătind  pentru  ei  și  uite  cum  ajung  să  mănânc  exact  când  nu  trebuie,  ce  nu  trebuie  și  cât  nu  trebuie.  Iar  chef  de  ieșit  pe  faleza  Jiului  după  aceea,  să  fim  serioși... Toate  acestea,  corelate  cu  apetența  mea  pentru  dulce  și  cu  trecutul  glorios  în  care  n-am  repurtat  niciun  record  sportiv,  m-au  făcut  să  aduc  mai  mult  a  vapor  sub  presiune  decât  a  gingașă  doamnă. 
            Și  cum  tot  sunt  eu  o  talentată  la  stat  și  citit,  am  purces  la  documentare:  de  unde  să  încep,  cu  ce  să  încep  și  unde  să  le  găsesc. 
            Numero  uno:  eu  nu  cred  că  supraviețuiesc  fără  apă  plată  și  fără  sucuri.  De  tot  felul:  colorate  sau  nu,  acidulate  sau  nu,  în  pet  sau  în  carton,  nu  contează,  dulci  să  fie.  Beau  o  cană  mare  de  suc   și  îi  dau  repede  și  cu  una  de  apă,  să  stingă  setea.  Deci  nu  este  valabilă  chestia  cu  2  l  pe  zi,  că  eu  pot  bate  toate  recordurile  la  stilul  bras  înotând  printre  lichidele   înghițite  în  24  de  ore.  Dar,  oare,  n-aș  putea  găsi  niște  suc,  măcar  unul  mititel,  care  să  nu  mai  facă  atâtea  ravagii  în  organismul  meu?
            Dacă  vă  spun  că  am  găsit,  mă  credeți?  Și  dulce,  și  sănătos  -  DIMES,  suc  natural  de  struguri  și  piersici.  Și,  ca  să  nu  mă  plictisesc  consumându-l,  am  mai  găsit  și  un  suc  natural  de  mere,  care  nu  conține  conservanți,  coloranți,  arome  sau  aditivi  alimentari.  Deschizi  sticla  și  mmmmm,  miroase  a  livadă  înflorită,  albine  și  soare  de  primăvară. 


Urmarea: acum  ne  batem  amândoi,  și  eu  și  copilul,   pe  produsele  numite  mai  sus,  pe  care  le  cumpărăm  de  la  Sano  Vita


            Odată  rezolvată  prima  problemă,  restul  au  devenit  mai  simple:  au  închis  ăștia  patiseria  de  la  colț,  așa  că  adios,  amigos  brânzoaicelor  pufoase  și  foietajelor  cu  varză  îngurgitate  pe  parcursul  unei  zile  obișnuite  la  birou.  Momentul  ideal  pentru  a  căuta  alternative.  M-a  salvat  copilul  meu,  fan  declarat  cereale  cu  lapte,  atunci  când  a  adus  acasă  o  pungă  de  fulgi  de  porumb  crocant,  care  crănțăne  a  copilărie  și a  fulgi  mâncați  cu  pumnul.  Deci,  una  dintre  gustările  de  la  serviciu,  iaurt  cu  fulgi,  numero  doi,   bifat.
            Pentru  variație,  am  dat  iama  și  printre  semințe,  cele  mai  la  îndemână  și  mai  sănătoase  dintre  toate  crănțănelele  de  gustat.


           V-am  spus  că  soțul  meu  este  ardelean?  Nu?  Vă  spun  acum  și  pentru  a-l  hrăni  sănătos  și  în  conformitate  cu  orgoliul  dobândit  prin  naștere,  am  început  să  gătesc  cu  amestec  de  legume  ardelenesc  sau  cu  paste  făinoase  integrale  din  ovăz.  



            Programul  meu  de  recuperare  mai  are  nevoie  de  o  parte  foarte  importantă  pentru  a-și  atinge  scopul:  mișcarea.  Și  singura  formă  de  sport  pe  care  o  practic  eu  este  urcatul  scărilor  până  la  etajul  patru,  pentru  că  blocul  nostru  nu  are  lift.  Aici  mai  am  de  lucrat,  dar  începutul  a  fost  făcut:  am  ales  varianta  lungă  a  drumului  spre  casă,  străbătând  parcul  de  pe  malul  Jiului  de  la  un  capăt  la  altul.  E  frumos  aici,  mai  ales  toamna.  Pe  partea  stângă,  muntele  se  prăvale  direct  în  șosea,  iar  în  partea  dreaptă,  Jiul  bolborosește  povești  minunate  despre  momârlani,  despre  mineri  și  despre  pădure.  Bruma  de  săptămâna  trecută  a  atins  bobocii  nedeschiși  de  trandafir.  I-a  nemurit,  transformându-i  în  bijuterii  delicate,  cu  picături  de  promoroacă  în  loc  de  diamante. 

foto  din  arhiva  personală

            E  greu,  foarte  greu,  să  recuperezi  o  viață  trăită  alandala.  Trebuie  să  ai  o  voință  de  fier,  o  putere  de  titan,  motivație  beton  și  sprijin,  mult  sprijin. 
            Totul  depinde  de  tine  ...  și uite  încă  un  motiv  de  stress,  fir-ar  să  fie!
               

            Articol  scris  pentru  proba  propusă  de  Sano Vita,  în  cadrul  SuperBlog  2016!