duminică, 9 octombrie 2016

Siti breic lou cost



Ion Theodorescu-Sion – Portret de lipoveanca

           Mi-a atras atenția de când am pășit în terminalul aeroportului. Stătea cuminte, cu mâinile în poală și picioarele lipite unul de celălalt, ca într-o poză dintr-un studio foto din anii 50. Imaginea bunicii ideale, mi-am zis, cu părul alb perfect strâns sub baticul gri cu flori mici, roșii, cu haina de postav închisă cu nasturi mari de lemn, cu fusta aproape de glezne și cu ghetele ei, din piele maro, încheiate cu șireturi până sus. Era foarte atentă la ceea ce se întâmpla în jurul ei și, din când în când, își ducea palma stângă la gură, semn de mare mirare față de ceea ce văzuse și care ieșise, cumva, din tiparele cunoscute.
           M-am așezat, ca din întâmplare, pe scaunul de lângă ea. Am salutat politicos și mi-a răspuns imediat:
           - Bună ziua, maică, să trăiești.
           Muream de curiozitate să știu cum a ajuns și ce căuta ea acolo, dar nici nu puteam să o întreb așa, direct, de parcă ar fi făcut parte dintr-o altă specie și n-ar fi avut dreptul să se afle acolo. M-a scos din încurcătură chiar ea, cu o întrebare simplă, care mi-a  tăiat,  brusc,  porția  de  oxigen  și  m-a făcut să înghit în sec de trei ori și să-mi umezesc buzele de patru, înainte de a putea articula vreun cuvânt:
          - Și matale tot cu Ryanair zbori?
          - D-da, și eu, de-abia am îngăimat eu.



          - Frumos, maică, tare frumos a fost. De-acum mă pot duce liniștită, că mi-am împlinit dorința. Să-i dea Dumnezeu sănătate lui nepotu-meu, că el   m-a adus. Pe banii lui, maică, pe banii lui.
         - Și unde-ați fost, dacă îmi permiteți să vă întreb?
         - Matale n-ai bunică? Mă iei cu dumneavoastră... am nepot mai mare ca matale, zi-mi bunică sau mamaie, ca la noi în sat.
           Hotărât lucru, chiar era din altă specie: cea a bunicilor perfecte, cu suflet imposibil de cuprins și cu darul de a răzbate prin toate armurile și toate inimile ferecate cu șapte lacăte fermecate. Așa că am hotărât să - mi revin și să nu mai rămân cu gura căscată ori de câte ori zicea ceva:
         - Ba da, am,  și tare o iubesc. Dar ea nu a fost niciodată într-un aeroport, darămite să mai fi și zburat. Și unde spuneai că ai fost, bunico?
         - Păi, să vezi, nepotu-meu, director la o firmă fooaarte mare, m-a întrebat dacă vreau să merg cu el într-o delegație, pentru un mic city break low cost  la Londra, destinația lui din week-end ăsta prelungit.
           Instantaneu, m-am gândit că dacă tot trebuie să apelez la chirurgia estetică pentru a-mi așeza mandibula la locul ei, poate împușc doi iepuri deodată și îmi trag și botox, că tot mi se pare că buzele mele sunt cam subțiri.
           Bunica de ocazie continua imperturbabilă, neținând seama, se pare, de starea jalnică în care atârnau ochii mei, în afara orbitelor:
         - Mi-a  zis  săptămâna  aia  de  trecu: buni, știu eu o companie low – cost perfectă pentru amândoi, care are super facilități pentru zbor business pentru mine și, în același timp, facilități pentru călătorie cu familia. Și nici nu a fost scump rău, că aveau zboruri economice către Londra:





           - A fost fain, maică, tare fain. Nu m-aș mai fi dat jos din avion. Și la Londra, ce să spun, că știi și matale: am văzut ceasul ăla mare, Big Ben și clopotele sale, maică, ce mai clopote, și catedrala asta faină, uite, am și poze!
           De-acum, nici dacă scotea un babuin din buzunarul de la haină nu mă mai surprindea, darămite un amărât de iPhone ca să-mi arate poze. Greșit, greșit, iar am greșit. A scos un teanc de ilustrate cu toate obiectivele turistice pe care le văzuse,  iar  pe spatele fiecăreia scrisese, cu litere prelungi, arcuite și înflorite, frumoase ca o dimineață de primăvară în grădina din spatele casei, ziua și ora la care le vizitase.
                                                                                                   
                                 
                                            Big Ben - Turnul Big Ben din Londra      





       
           - Dar cel mai tare mi-a plăcut la palat, să știi. M-am emoționat tare când am văzut copiii ăia, la schimbarea gărzii, am și plâns, maică, crede-mă.
       
      
                                                                Schimbarea gărzii


             -  Singură  ai  vizitat  obiectivele  astea,  bunico?  Păi  și  cum  te-ai  descurcat?
           -  A,  a  fost  ușor.  Am  avut  camere  rezervate  la  un  hotel  foarte  frumos,  lux,  Rose  Park  Hotel,  tot  prin  Ryanair.  Nepotu-meu,  săracul,  a  avut ședințe  multe  și  mi-a  închiriat  o  mașină,  cică  tot  prin  companie,  că  au  un  serviciu  și  pentru  asta,  cu  cel  mai  mic  preț  garantat  și  tarife  exclusive  pentru  clienții  lor.  De  vorbit,  a  vorbit  el  cu  șoferul  și  m-a  dus,  maică,  exact  unde  am  vrut  eu  să  merg.  Doar  lucrul  ăsta  nu  mi-a  plăcut  mie,  că  am  fost  singură,  doar  seara,  la  hotel  m-am  întâlnit  cu  nepotu-meu. Uite-l  că  vine,  dragul  mamii!
            Pe  chipul  luminat  de  mândrie  și  dragoste,  ochii  împăienjeniți  de  lacrimi  păreau  două  raze  de  soare.  Deși  mică  de  statură,  delicată  ca  un  lujer  de  nalbă  sălbatică,  radia  un  gen  de  putere,  o  forță  uriașă  capabilă  să  străbată  lumea,  să  o  întoarcă  pe  dos  și,  apoi,  să  stea  cuminte  ca  o  păpușă  ireal  de  frumoasă,  cu  mâinile  în  poală,  povestindu-ți  toate  acestea  simplu,  fără  artificii  inutile,  fără  aroganță  și  fără  dorința  de  a  impresiona.
            Nepotul avea cam  treizecișicinci  - patruzeci  de ani, trăgea după el două cărucioare cu bagaje și zâmbea înțelegător, uitându-se la mine.
            - Te-a vrăjit bunica, nu-i așa?
           - Ce vrăjit, m-a băgat în buzunar de tot, am bâiguit eu.
           - Dar ce credeai, maică, mă ia nepotul cu el în delegație și eu să nu știu să vorbesc, să-l fac de râs? Mi-a arătat fiu-său, strănepotul, pe telefon,  avioanele  de  la  Ryanair  și m-a învățat cum să zic la toate, uite, mi-a și scris cum să zic, și scoase din buzunar o foaie de caiet dictando, pe care scrisese tot ce trebuia să știe bunica, într-o transcriere fonetică absolută: siti breic lou cost, bisnis, raien er, roz parc  hotel,  senc  iu,  bai - bai.  Deștept băiat, nu?
           - Sărut – mâna, bunico, tare deștept!

               Articol scris pentru proba a doua SuperBlog 2016!