luni, 31 octombrie 2016

Eu nu am carnet de conducere. Încă...

               Eu  nu  am  carnet  de  conducere  şi,  inițial,  nici  nu  mi  l-am  dorit.
            Pentru  mine,  călătoria  ideală  este  cea  în  care  pot  să  mă  uit  în  tihnă  pe  geam,  să  număr  copacii,  păsările  şi  animalele  de  pe  câmpiile  nesfârşite,  să  urmăresc  incredibila  dantelă  sculptată  în  munţi  de  Jiu,  de  Olt  sau  Dunăre,  să  arunc  cu  pietre  imaginare  în  luciul  nesfârşit  al  mării  sau  să-mi  închipui,  nestingherită,  scene  simple  şi  curate  de  viaţă  din  casele  înşirate,  ca  mărgelele,  pe  şosea.  Şi  cum  omul  meu  este  şofer  cu  experienţă  şi  cu  drag  de  maşină  şi  tot  ceea  ce  presupune  ea,  nu  m-am  lovit  niciodată  de  nevoia  de  a  conduce  singură.

Șosea


            Sunt  momente  în  viaţă,  însă,  în  care  faptul  că  depinzi  de  ceilalţi  să  te  ducă  undeva,  poate  face  o  diferenţă  crucială  între  siguranţă  şi  nenorocire,  ba  chiar  între  viaţă  şi  moarte.
            S-a  întâmplat  într-o  iarnă  cumplită,  acum  vreo  trei  ani,  pe  când  soţul  meu  era  plecat  în  Germania,  în  delegaţie,  iar  eu  trebuia  să  ajung  neapărat  în   Oltenia,  deşi  buletinul  meteo  înscrisese,  deja,  cod  roşu  de  viscol  şi  ninsori  tocmai  în  zona  în  care  mergeam.  Am  pornit  la  drum  şapte  persoane  înghesuite  într-un  jeep,  cu  speranţa  că  proverbiala  eroare  a  meteorologilor  îşi  va  coborî  binecuvântările  şi  asupra  noastră.  N-a  fost  să  fie  aşa.
            Şi  iadul  a  coborât  pe  pământ,  alb  strălucitor,  o  mare  de  lapte  în  faţă,  în  spate,  în  stânga  şi  la  dreapta,  cu  vânt  atât  de  puternic  încât  era  imposibil  să  deschidem  uşa  să  coborâm  din  maşină.  Nu  puteam  nici să  ne  oprim, pentru  că  exista  riscul  să  fim  loviţi  de  altă  maşină  care,  aşa  cum  noi  nu  o  puteam  vedea  pe  ea,  nici  ea  nu  ne  putea  observa  în  timp  util.  Şi-apoi,  cum  opreai?!
            Şi  inevitabilul  s-a  produs:  ce-o  da  Domnul,  aşa  m-am  gândit  când  am  închis  ochii  şi  am  aşteptat  impactul  cu  cealaltă  maşină.  Şapte  oameni  buimăciţi  de  iminenţa    nenorocirii,  care  s-au  lăsat  în  voia  destinului,  să  oprească  el  şi  maşina  în  care  eram  şi  maşina  în  care  urma  să  intrăm  abrupt,  implacabil,  ca  un  vis  negru  şi  urât  răsărit  din  atmosfera  de  vată  care  ne  înconjura. 
            Vinovat,  fără  drept  de  contestaţie,  şoferul  nostru,  care  şi-a  pierdut  simţul  de  orientare  şi  controlul  volanului.  A  rătăcit  drumul  și  până  ne-am  revenit,  pierdusem  prea  mult  timp  și  intrasem  direct  în  noapte  și  în  codul  roșu  anunțat.  E  adevărat,  pagubele  au  fost  doar  materiale,  fără  victime  omeneşti,  doar  câteva  vânătăi,  zgârieturi  şi  ceva  mai  multă  sperietură.  Dar  ce-o  fi  fost  în  sufletul  celor  care  circulau  regulamentar  şi  prudent,  în  condiţii  de  viscol  şi  gheaţă –sticlă  pe  şosea,  când  au  văzut  ditamai  jeep-ul  că  intră  direct  în  ei?
            Mulţumeşti  Domnului  că  toată  lumea  trăieşte  şi  te  concentrezi  pe  lucrurile  imediat  necesare:  poliţie,  ambulanţă,  remorcare,  asigurare,  reparații.

            Sunt  trei  ani,  uite,  de  când  nu  m-am  mai  urcat  într-o  mașină  condusă  de  altcineva  decât  de  soțul  meu.  Mai  ales  pe  timp  de  iarnă.  Dar  acum,  el  trebuie  să  lucreze  în  Germania  și  eu să  rămân  acasă.  Și  mă  tot  bate  la  cap  să  fac  școala  de  șoferi  și  să-mi  iau  carnetul  de  conducere  cât  mai  este  el  în  preajmă,  să  mă  poată  ajuta.
-                       Nu-ți  fie  teamă,  ai  să  vezi  că  te  descurci,  tu  întotdeauna  ai  fost  prudentă  și  calculată!
-                      Cum  să  mă  descurc,  ești  nebun?  Hai,  poate  că  o  să  învăț  să  merg  pe  șosea,  la  drum  întins,  dar  cum  o  să  parchez,  cum  o  să  dau  eu  în  spate,   iar  de  depășire...  pfuiii, exclus,  cine  se  grăbește,  drum – bun,   să  treacă  el  de  mine,  că  eu  ultima  înțepenesc. 
După  vreo  trei  săptămâni  de  hai,  măcar  încearcă  de  la  el  și  nu,  mulțumesc,  există  transport  în  comun  de  la  mine,  mă  pomenesc  într-o  după – amiază  că  vine  să  mă  ia  de  la  serviciu,  cu  mașina  noastră,  un  Ford  Focus  argintiu,  proaspăt  spălată,  dichisită  și  parfumată.  Iar  de  undeva  de  sub  bord,  dintr-un  ecran  negru  nou – nouț,  pe  care  nu-l  mai  văzusem  până  acum,  picura  alene  vocea  caldă  a  lui  Ed  Sheeran.


-           Ai  cumpărat  casetofon  nou?  mă  trezesc  întrebând.
-                      Nu,  dragă,  așa  arată  un  casetofon?  Acesta  este  un  sistem  de  navigație  auto multimedia,  care  te  va  ajuta  să-ți  învingi  teama  și  să  conduci  în  siguranță. 
-                      Și  cum  crezi  tu  că  mă  ajută  nimicură  ăsta  negru  să  conduc???
-                      Pe  nimicură  ăsta,  cum  îl  numești  tu,  l-am  cumpărat  de  la  Edotec,  care  este  magazinul  online  cu  peste  3500  de  produse  In  Car  Entertainment  disponibile.
              No,  dacă  n-am  avut  de  lucru,  acum  mi-am  găsit,  că  odată  stârnită  o  discuție  despre  mașini,  componente,  gadgeturi  și  alte  alea,  pas  de-l  mai  oprește.  Enciclopedie  ambulantă  și  mai  multe  nu.                        -  L-am comandat acum două zile, a și venit și am primit și suport tehnic pentru instalare. Și transportul a fost gratuit, să știi. De fapt, acesta este un sistem de navigație dedicată pentru Ford, cu radio, touchscreen de 6.2”, bluetooth pentru carkit, DVD, USB Player și sistem de GPS special, de înaltă precizie, care te ajută prin planificarea călătoriei din timp și partajarea rapidă și ușoară a informațiilor legate de destinație.    




                                                  
            -  Bun, bun, dar parcarea?
           -  Ăsta este cel mai important lucru, doar nu crezi că l-ar fi lăsat pe dinafară! Are și sistem de parcare inteligent: intrare video pentru cameră de mers cu spatele pentru percepție precisă asupra drumului din spate: la comutarea în marșarier, sistemul va cupla automat camera. Iar camera marșarier este cadou! 










            Vezi ce bine se aude melodia ta preferată? Pentru că are și tehnologie de procesare audio de calitate excepțională și acestea sunt doar câteva dintre aplicații.





           -  Dacă e să te cred pe cuvânt, mașina noastră merge singură, ce nevoie mai am de carnet!!
           -  Lasă, lasă, nu mai exagera, că nu este cazul! Te bagi sau nu?
           -  Ok, hai să facem o tură de probă și mai vedem!

           Eu nu am carnet de conducere. Încă.
           Dar mâine am examen. Țineți-mi pumnii strânși!



Articol scris pentru proba cu nr. 11 din cadrul competiției SuperBlog 2016, sponsor EDOTEC.