miercuri, 19 octombrie 2016

Dragul meu,



            Iartă-mi,  te  rog,  tăcerea  atât  de  lungă!
Iartă-mi,  te  rog,  rugămințile  și  implorările  pe  care  n-am  apucat  să  ți  le  spun  atunci  și  pe  care  nu  mai  vreau  să  ți  le  spun  acum!
Să  mă  ierți,  dragul  meu,  că  nu  te-am  strigat  atunci  când,  grăbit  să  ajungi  cât  mai  curând  la  ea,  m-ai  uitat  în  stația  de  tramvai,  cu  cheia  de  la  apartament  arzându-mi  palma  dreaptă,  prizonieră  surdă  și  mută  într-o  clipă  străină  și  dușmănoasă!
Da,   știu,  sunt  mai  bine  de  zece  luni  de-atunci,  dar  cine  mai  stă  să  le  numere?
Se  pun,  oare,  și  zilele  în  care  nu  m-am  putut  da  jos  din  pat,  pentru  că  fiecare  pas  făcut  la  lumina  zilei  sau  în  crucea  nopții,  mă  durea  mai  tare  decât  o  lovitură  de  ciocan  în  moalele  capului?
Se  pun,  oare,  și  zilele  în  care  perfuziile  picurau  viață  în  venele  care  refuzau  să  facă  loc  sângelui  pe  căile  știute  de  el?
Și  chiar  dacă  s-ar  pune,  mai  are  vreo  importanță?
Cumplite  au  fost  diminețile  în  care  mă  trezeam  fără  tine,  greu  și  înecăcios  aerul  pe  care-l  respiram  în  apartamentul  pe  care  l-am  vrut  al  nostru.  Și  am  plecat. L-am  vândut  și,  cu  banii  în  geantă,  am   existat  o  zi  întreagă  pe  bancă,  în  parc.  Am  dormit  la  Iulia,  prietena  mea  pe  care  n-am  mai  văzut-o  de  doi  ani,  pentru  că  ție  nu-ți  plăcea  cum  râde. S-a  pomenit  cu  mine  în  prag,  după  atâta  amar  de  vreme  și,  fără   niciun  cuvânt,  și-a  luat  copilul,  în  pat,  lângă   ea  și  mi-a  făcut  mie  loc  în  camera  lui.
A  fost  prima  noapte  în  care  am  dormit  bine.

Fată  dormind -  Maxim  Aurel

În  fine,  nu  te  mai  plictisesc.  Vreau  doar  să-ți  scriu  o  scrisoare,  ca  unui  vechi  amic,  o  scrisoare  pe  hârtie,  în  plic  albastru,  parfumat,  cu  timbru  lipit  în  partea  dreaptă,  sus.  Vreau  doar  să -ți  povestesc  despre  mine  și  să-ți  urez,  la  sfârșit,  să  fii  fericit. 
Mi-am  cumpărat  o  garsonieră  micuță,  aproape  de  Iulia  și  de  minunea  ei  de  băiețel.  Nu  m-am  mutat  imediat,  pentru  că  mi  s-a  înșurubat  în  minte  ideea  că  trebuie,  întâi,  să  fac  ceva  ce  nu  mai  făcusem  până  atunci.  
Ceva  numai  pentru  mine,  pentru  că  știi  ce  făcusem  eu  în  ultimii  doi  ani?   Pusesem  ban  pe  ban,  toate  primele  de  la  serviciu  de  care  nu  ți-am  spus,  toți  bănuții  pe  care  nu  i-am  dat  pe  un  ruj,  sau  pe  un  parfum,  chiar  și  banii  pe  care  nu  i-am  dat  pe  o  pereche  de  ciorapi  decât  după  ce  s-au  făcut  praf  ceilalți, pe  toți  i-am  strâns,  ca  să-ți  fac,  de  ziua  ta,  un  cadou  pe  măsura  dragostei  care  ne  unea. 
A  rămas  cadoul  necumpărat...
N-am  fost  niciodată  într-un  loc  de  lux.  Concediile   noastre  erau  perfecte  și    nemaipomenite,  chiar  dacă  eu  stăteam  singură  la  cort  toată  ziua  și  găteam  pe  pirostriile  încinse  de  focul  de  vreascuri  aduse  tot  de  mine,  ca  să poți  merge  tu  la  pescuit.  Eram  cu  tine  și  era  de  ajuns.
Așa  că,  de  ce  nu?
 Când  am  coborât  din  tren,  în  Gara  de  Nord,  în  blugi,  adidas  și  o  sacoșă  de  plastic  în  mână  și  am  rugat  taximetriștii      ducă  la cel  mai  luxos  hotel  din  București,  au  fost  tentați      ducă  imediat  la  Obregia, unde-o  mai  fi  și  asta.  Dar  mi-au  făcut  pe  plac  și  așa  m-am  pomenit  eu  la  Hotel  Domenii  Plaza.


Să-ți  spun  cinstit,  m-am  pierdut.  Clădirea  elegantă,  decorată  cu  marmură  de  Carrara  și  lemn  prețios,  m-a  strivit  la  început.  
Ce-aveam  de  pierdut,  ce  mai  aveam  de  pierdut?  Nimic.  Am  urcat  treptele  și  am  intrat.
Nu  cred  că  există  fetiță  în  lumea  asta  mare,  care  să  nu-și  dorească  să  fie  prințesă.  Care  să  nu  viseze  la  rochii  lungi,  cu  trenă  interminabilă,  la  cosițe  blonde  și  diademe  mai  strălucitoare  decât  soarele.
Rochie  și  diademă,  ce-i  drept,  n-am  avut.  Dar  prințesă  am  fost.  Pentru  prima  dată  în  viața  mea,  am  știut  cum  este  să  fii  răsfățată,  servită,  îngrijită  și  apreciată.




Personalul,  ultra  calificat,  s-a  purtat  ireproșabil  și,  în  afară  de  serviciile  oferite,  am  aflat  de  la  ei  și  povestea  Residence Hotels. 
           RESIDENCE HOTELS (business & wellness) este primul lanț de boutique-hoteluri din România, de 4 stele, și printre primii membri ai BLLA (Boutique and Lifestyle Lodging Association), singura asociație de boutique-hoteluri din lume, cu sediul în Los Angeles. Trei dintre hotelurile din lanțul Residence Hotels, Arc de Triomphe, Domenii Plaza și La Conac, se află în București, iar cel de-al patrulea, Les Mandariniers, este situat pe Riviera franceză, în Hyeres.
           Hotel Domenii Plaza face parte dintre clădirile de patrimoniu arhitectural național, iar edificiul în care se află mai poartă, încă, amprenta Doinei Uricaru.
           Hotelurile Residence își pun la dispozție locațiile pentru organizarea de conferințe, întâlniri de afaceri, traininguri, seminarii, dar și pentru evenimente private, printre care și nunțile.
           Și sufletul meu iar s-a făcut ghem dureros, și ochii mei iar și-au pierdut depărtările, căci nunta mea de vis, cu tine alături, se spulberase demult, într-o stație de tramvai, fără să-mi lase nicio umbră de speranță.
          M-am întins cam mult, nu crezi?
          În toată povestea asta, esențial este faptul că am găsit balsamul potrivit suferinței mele, că ședințele la saună și jacuzzi, cu servicii personalizate de lux, mi-au adus, în sfârșit, liniștea și împăcarea după care tânjeam de atâta timp.


           Și, singură, înțelegi?
           Am învățat că pot găsi un strop de fericire și fără tine, am învățat că eu contez mai mult decât mi-am închipuit vreodată, am învățat că pot să merg, să râd, să trăiesc, și, cine știe, poate chiar să mai iubesc și, toate acestea, fără tine.
           M-am înconjurat de lux și m-am alintat, mi-am încărcat bateriile și am putut, apoi, să merg acasă, în garsoniera mea micuță și cochetă, să-mi văd de serviciul și viața mea, până la anul, când îmi voi lua iar concediu. Vreau să călătoresc, vreau să mă bucur de lux, de soare și voie-bună! Și știu sigur unde voi căuta cazare în București.

           Residence Hotels dă dependență! Dar e mai dulce și mai sănătoasă decât dependența de tine!
           Să fii iubit, dragul meu!

Articol scris pentru proba cu numărul șase din competiția SuperBlog 2016, sponsorizată de Residence Hotels!