miercuri, 13 iulie 2016

Când asculți Ed Sheeran...


Fir-ar  ea  să  fie  de  viață,  că  tare  mai  doare!
Alunecă  de-a  lungul  trupului  tău  flămând,   ibovnic  dulce  și  priceput  la  ceas  ascuns  de  ochii  lumii,  se  strecoară   mișelește  în  tine  și  ți  se  împletește  în  cele  mai  tainice  lăuntruri,  cu  promisiuni  albastre  și  limpezi  ca  neștiința...

Fir-ar  ei  să  fie  de  oameni,  că  degeaba  mai  suntem!
N-am  găsit,  în  atâtea  milenii  de  când  ne  lăudăm  cu  focul,  cu  lemnul  și  fierul,  cu  războaiele  și  cu  politica,  cu  roboții  inventați  și  cu  cei  în  care  ne-am  transformat,  n-am  găsit,  ziceam,  leacul  împotriva  vieții.

Fir-ar  ea  să  fie  de  durere!
Cea  fizică  te   degradează  și  te  omoară,  dar  cea  a  sufletului  stinge  lumina  soarelui  și  a  stelelor,  otrăvește  apa  din  fântânile  lumii  și  crește  mătrăgună  sub  ferestrele  tale...

De  poți  să  treci  de  toate,
De  poți  să  ții  mâna  streașină  la  pleoape  când  privești  înainte,
De  poți  să  o  iei  de  la  început,
Te  rog,  presară  semințe  de  speranță  în  drum,
Să  aibă  ce  culege  sărmanul  ce  vine  după  tine.