miercuri, 26 februarie 2014

Şi n-am primit...



Prima  dată  am  cerşit.
Timpul.
Vestalele  tăcute  ale  antichităţii  nu  au  putut  fi  mai  umile  decât  ruga  mea.
am  implorat  întâi  cu  voce  tare   să  fiu  sigură  că  sunt  auzită
mai  apoi am  tăcut,  făurind  cuvinte  în  gânduri -  porumbei   liberi  să  zboare  oriunde  
în  căutarea  timpului.
Şi  n-am  primit...
Apoi,  am  încercat  să-l  cumpăr.
Timpul.
cu  bani  grei  şi  nenumăraţi
jefuind  comori  neştiute  de  nimeni   şi  aflate  pe  când  mă  împiedicam
toamna
printre  ruine  cu  gutui  albastre  de  neculese  la  timp.
Şi  n-am  primit...
Ultima  dată  m-am  hotărât  să-l  fur.
Timpul.
am  ascuns  toate  clepsidrele  sub  un  bolovan.
nu  puteai  să-l  muţi  decât  invocând   regrete,  blesteme  şi  furtuni
toate  împachetate  în  dantela  veche  a  bunicii  cu  miros  de  mere  coapte.
am  acoperit  toate  orologiile  cu  pânză  ţesută  cu  fir  gros
ca  noaptea  neputinţelor  mele,  ca  sărăcia  rugăciunii  mele  
(nu  mai  ştiu  să  mă  rog  adevărat).
Şi  n-am  primit...
Învinsă – am    fost  de-un  cuc  pribeag
ce  cânta  aproape  de  locul  unei  foste  păduri  verzi.