marți, 28 ianuarie 2014

Când iadul devine alb

             La  început,  răul  îşi  arată  colţii.  Mârâie  ameninţător,  dar  se  ţine  deoparte,  ca  un   lup  flămând  rătăcit de  haită.  Despărţit  de  semenii  săi,  nu  are  curajul  să  atace  frontal.  Mai  târziu,  se  arată  şi  ceilalţi  lupi  şi  laşitatea  unuia  devine  ferocitatea  tuturor. 
           Când  toate din  jurul  tău  se  învârtoşesc  sub  cod  galben  de  nenorociri,  cum  să  faci  curăţenie  în  viaţa  ta?  De  unde  să  începi?  Acasă,  arunci  tot  ce  este  vechi,  ciobit  sau  stricat,  dar  la  ce  să  renunţi  dintr-o  viaţă de  om?
            Şi  dacă  nu  poţi  să  faci  ordine,  cum  mergi  mai  departe?  
           Există,  undeva,  ceva  care  să-ţi  arate  cum  să  vâsleşti  în  noianul  de  bălării  care  te  înconjoară?
           Există,  undeva,  ceva  de  care  să  te  agăţi  ca  de  legendarul  pai  al  înecatului,  în  speranţa  că  taifunul  iscat  din  senin  în  jurul  tău  nu  se  va   împiedica  de  neînsemnătatea  lui  şi  vei  ajunge  la  mal  mai  repede?
            Eu  nu  am  aflat,   încă,  nimic.
           Şi  când  iadul  coboară  pe  pământ  şi  devine  alb  strălucitor,  o  mare  de  lapte  în  faţă,  în  spate,  la  dreapta  şi  la  stânga,  nu-ţi  mai  rămâne  decât  să  te  laşi  în  voia  lui,  să  se  oprească  singur,  aşa  cum  s-a  oprit  maşina  în  care  eram,  noi,  şapte  oameni   buimăciţi  de  inevitabil  şi  de  iminenţa  lui.
           Ce-o  da  Domnul,  aşa  m-am  gândit  când  am  închis  ochii  şi  am  aşteptat  impactul  cu  cealaltă  maşină.  Şi,  undeva,  într-un  colţ  al  minţii  mele,  a  răsărit  părerea  de  rău:  intrăm  în  ei,  săracii,  că  ei   n-au  nicio  vină. 
           E  adevărat,  pagubele  au  fost  materiale, fără  victime  omeneşti,  doar  câteva  vânătăi,  zgârieturi  şi  ceva  mai  multă  sperietură.  Dar  ce-o  fi fost  în  sufletul  celor  care  circulau  regulamentar,  în  condiţii  de  viscol  şi  gheaţă - sticlă  pe  şosea,  când  au  văzut  ditamai  jeep-ul  că  intră  direct  în  ei?
            Mulţumeşti  Domnului  că  toată  lumea  trăieşte  şi  te  concentrezi  pe  lucrurile  imediat  necesare:  poliţie,  ambulanţă,  asigurare,  reparaţii.  Şi  cum  mergem  mai  departe,  că  trebuie  să  ajungem  la  pomana  de  40  de  zile?
           Până  la  urmă  asta  faci:  laşi  furtunile  să  treacă  peste  şi  prin  tine  şi,  dacă  ai  noroc  şi  termenul  tău  limită  nu  a  bătut  gongul,  mergi  mai  departe,  clătinându-te  şi  neînţelegând  nimic.
           Dar  oare  înţelege  cineva,  ceva,  vreodată,  indiferent  de  condiţiile  de  trai?
           Dacă  se  anunţă  cod  galben,  portocaliu  sau  roşu,  lăsaţi  baltă  toate  treburile,  băgaţi-vă  în  pat  şi  trageţi  plapuma  peste  cap.  Închideţi  ochii  şi  rugaţi-vă  să  treacă  repede!